luni, 18 noiembrie 2013

Darul de Apostol

         În acest articol aş vrea să explic ce este „darul de apostol”.
Este de menţionat că darul de apostol este un dar duhovnicesc. În prima sa epistolă către Corinteni apostolul Pavel scrie sfinţilor din această biserică că „ În ce priveşte darurile duhovniceşti, fraţilor, nu voiesc să fiţi în necunoştinţă.” (1 Corinteni 12:1). Deci, este important să cunoaştem acest aspect a vieţii de credinţă.
Ce este un dar duhovnicesc?           
         Cuvântul, tradus din greacă în română „dar”, este [kharismah], care provine de la rădăcina [khar], adică har, având sensul de dar, sau cadou, nemeritat. Terminaţia –[mah] arată la manifestarea a ceea la ce este alipită, în cazul nostru merge vorba despre manifestarea harului în viaţa omului născut din nou. Deci, harul lui Dumnezeu în viaţa credinciosului se manifestă printr-unul sau mai multe daruri duhovniceşti. La 1 Corinteni 12:7 aflăm că darul duhovnicesc este “arătarea Duhului spre folosul altora”. La versetul 4 scrie că darurile sunt felurite, dar este acelaşi Duh, afirmaţie întărită la versetul 11:Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte, cum voieşte.
De aici vedem că feluritele daruri sunt manifestarea unuia şi aceluiaşi Duh. Pe de altă parte vedem că nu omul, ci Duhul decide cine şi ce dar să primească.
Un credincios nu va avea toate darurile duhovniceşti
             Iată ce scrie apostolul Pavel la 1 Corinteni 12:27-31:
Voi sunteţi trupul lui Hristos, şi fiecare, în parte, mădularele lui. Şi Dumnezeu a rânduit în Biserică, întâi, apostoli; al doilea, prooroci; al treilea, învăţători; apoi, pe cei ce au darul minunilor; apoi pe cei ce au darul tămăduirilor, ajutorărilor, cârmuirilor, şi vorbirii în felurite limbi. Oare toţi sînt apostoli? Toţi sînt prooroci? Toţi sînt învăţători? Toţi sînt făcători de minuni? Toţi au darul tămăduirilor? Toţi vorbesc în alte limbi? Toţi tălmăcesc? Umblaţi dar după darurile cele mai bune. Şi vă voi arăta o cale nespus mai bună.
             Vedem că Dumnezeu a dat credincioşilor diferite daruri, ca toate împreună să slujească şi să contribuie la zidirea trupului lui Hristos, adică a bisericii (Efeseni 4:11-16).
Dumnezeu a rânduit în Biserică, întâi, apostoli…          
             Apare întrebarea: de ce primii în listă sunt apostolii? Dacă am face un studiu pe subiect, am vedea că apostolii sunt cei care plantează biserici noi în localităţi unde nu există biserici. Trebuie să menţionăm că aici nu merge vorba despre o poziţie sau o slujbă, ci de o manifestare a Duhului în viaţa credinciosului. De obicei, în zilele noastre, cei care au darul de apostol sunt numiţi misionari. Pe de altă parte, o persoană care are darul de apostol, poate să aibă poziţii diferite.
            Ca să fie mai clar de ce apostolii sunt primii în lista darurilor, vreau să mai adaug că, dacă apostolii sunt plantatori de biserică, atunci evangheliştii sunt cei care aduc oameni noi în biserica deja formată; prorocii sunt cei care mângâie, încurajează, mustră biserica (de multe ori fără ca să cunoască problemele şi nevoile celor ce ascultă predicile lor); păstorii sunt cei care se îngrijesc de starea bisericii, urmăresc după nevoile bisericii.
Amin!

Slujba de Apostol

"Zidul cetăţii avea douăsprezece temelii, şi pe ele erau cele douăsprezece nume ale celor doisprezece apostoli ai Mielului." (Apocalipsa 21:14).
            Care trebuie să fie atitudinea noastră faţă de apostoli şi care este poziţia apostolilor în ierarhia bisericească?
Poziţia apostolilor în ierarhia bisericească:       
            Numele de apostol se aplică atât celor doisprezece apostoli, aleşi de Domnul Isus pentru o slujbă specială, cât şi acelor creştini care au primit darul duhovnicesc de apostol. În ce priveşte slujba de apostol, aceasta este cea mai înaltă poziţie în ierarhia bisericească. După cum aţi văzut, în Apocalipsa capitolul 21 scrie că pe cele douăsprezece temelii ale zidului Ierusalimului ceresc sunt scrise numele celor doisprezece apostoli ai Mielului. În epistola sa către Efeseni Apostolul Pavel scrie, că noi suntem zidiţi pe temelia apostolilor şi prorocilor (Efeseni 2:20), adică pe temelia învăţăturii lor.
Cum trebuie să ne raportăm faţă de apostoli?
1. Să urmăm exemplul lor.
               Îndemnul Apostolului Pavel este ca să călcăm pe urmele lui, întrucât şi el calcă pe urmele Domnului Isus (1 Corinteni 4:16, 11:1). Iar în epistola către Evrei avem următorul îndemn:
               Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, cari v-au vestit Cuvîntul lui Dumnezue; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire, şi urmaţi-le credinţa! (Evrei 13:7)
2. Să nu-i concepem ca mijlocitori între noi şi Dumnezeu.
              In Moscova, acum câţiva ani în urmă, in multe localuri de cultură şi artă printre care şi o bisericuţă de pe teritoriul Kremlinului era urmatoarea filozofie....... Pe unul din pereţii acelei biserici este pictată o imagine, care poartă următorul mesaj: sfinţii de pe o insulă se roagă sfinţilor apostoli, care sunt în cer, aceştia mijlocesc pentru ei înaintea fecioarei Maria, Fecioara Maria mijloceşte înaintea Domnului Isus, Domnul Isus mijloceşte înaintea lui Dumnezeu. O astfel de perspectivă este greşită. Biblia spune clar:
„Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos, care S-a dat pe Sine însuşi, ca preţ de răscumpărare pentru toţi…” (1 Timotei 2:5-6).
             Deci, când ne rugăm, trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu Tatăl în Numele Domnului Isus Hristos. Aşa învăţa întotdeauna Domnul Isus noroadele şi ucenicii. O expresie des repetată de Domnul Isus este „tot ce veţi cere de la Tatăl în Numele Meu…”
3. Să nu ne închinăm lor.
              În ce priveşte închinarea la sfinţi, vreau să aduc ca exemplu felul cum au răspuns Pavel şi Barnaba la dorinţa locuitorilor din Listra de a li se închina:
              Apostolii Barnaba şi Pavel, cînd au auzit lucrul acesta, şi-au rupt hainele, au sărit în mijlocul norodului, şi au strigat: “Oamenilor, de ce faceţi lucrul acesta? Şi noi suntem oameni de aceeaşi fire cu voi; noi vă aducem o veste bună, ca să vă întoarceţi de la aceste lucruri deşerte la Dumnezeul cel viu, care a făcut cerul, pămîntul şi marea, şi tot ce este în ele. (Fapte 14:14-15)
              Alte exemple de închinare avem în Apocalipsa 19 şi 22. Iată cum a reacţionat Îngerul lui Dumnezeu, când apostolul Ioan s-a aruncat la pământ înaintea lui ca să i se închine:
„Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sînt un împreună slujitor cu tine, şi cu fraţii tăi, proorocii, şi cu cei ce păzesc cuvintele din cartea aceasta. Închină-te lui Dumnezeu.” (Apocalipsa 19:10, 22:9)        
             Acum socotiţi şi singuri: dacă Îngerul lui Dumnezeu nu a îngăduit sfântului Ioan să i se închine, credeţi că sfinţii apostoli ar accepta închinarea voastră?
Cu siguranta ca nu!
Amin.

Cine poate fi numit apostol?

                  Câteodată se afirmă (spre exemplu, de către Biserica Mormonă, Biserica Nou-Apostolică, şi de către organizaţia creştină cu numele Gospel Outreach), că Dumnezeu doreşte ca oficiul de apostol să fie încă operativ în biserica zilelor noastre. Însă Scripturile indică limpede că apostolia a fost o slujbă limitată cu stricteţe numai la primul secol.
                 Isus i-a pregătit pe cei 12 pentru a fi predicatori, învăţători şi evanghelişti pentru El, după moartea şi învierea Sa (vezi, Ioan 14:17, Mat.l6:18-19; 18:17-18; etc.). Apostolii vorbeau cu autoritate, nu doar fiindcă ei aveau Duhul Sfânt care-i învaţă dar şi fiindcă ei erau martori oculari ai evenimentelor mântuitoare ale morţii şi învierii lui Hristos (Ioan 14:26; 15:26-27).
                De aceea, apostolii au fost pregătiţi de Isus să joace un rol vital şi nerepetabil în istoria Bisericii. Deşi Duhul Sfânt locuieşte încă în Biserică, acum nu mai există apostoli, din moment ce unui apostol i se cerea să fie un martor ocular al Hristosului înviat. În Fapte 1:16-26 îi vedem pe apostoli încercând să găsească un înlocuitor în oficiul de apostol lăsat vacant de trădătorul Iuda. Petru este cel ce dă glas cerinţelor pe care acest succesor trebuia să le împlinească: "Trebuie deci ca, dintre cei ce ne-au însoţit în toată vremea în care a trăit Domnul Isus între noi, cu începere de la botezul lui Ioan până în ziua când s-a înălţat El de la noi, să fie rânduit unul care să ne însoţească drept martor al învierii Lui... " Adăugaţi şi referinţele din Fapte 5:32, Luca 1:1-4, Efes.3:4-5, 1 Cor.9:1 şi veţi vedea că aceasta este condiţia biblică a numirii cuiva în slujba de apostol.
               Dat fiind faptul că nici un om care a trăit în ultimele 18 secole nu l-a văzut pe înviatul Hristos (în ciuda pretenţiilor unor persoane ca Joseph Smith, întemeietorul Mormonismului, aducătorul noii revelaţii a cărţii lui Mormon, etc.), este imposibil ca în această perioadă de timp să avem "apostoli", în adevăratul sens al cuvântului.
              Noul Testament indică foarte clar că apostolia a luat sfârşit în primul secol. În relatarea lui Pavel a arătărilor după înviere ale Domnului, el încheie cu arătarea făcută lui, spunând: "după ei toţi, ca unei stârpituri, mi s-a arătat şi mie" (1 Cor.15:8). Într-un alt loc, Pavel spune despre Biserica creştină că este"zidită pe temelia apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos" [Efes.2:20]. La fel cum noi nu schimbăm sau înlocuim din când în când o piatră unghiulară veche şi o temelie veche la casele noastre cu una noua, la fel nici nu se poate pune o nouă temelie de apostoli şi profeţi în Biserică! Temelia mărturiei apostolice a lui Hristos cât şi revelaţiile profetice care prefigurau şi interpretau faptele mântuitoare ale lui Hristos, au fost puse. Nu se mai poate pune o alta nouă. Nu mai este nevoie să se pună una nouă!
           De aceea, ori de câte ori apar învăţători care vin cu "noi revelaţii de la Dumnezeu", aceştia încearcă să pună o nouă temelie de care nu este nevoie fiindcă ea este deja pusă (vezi, 1 Cor.3:11 "Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât ceea care a fost pusă şi care este Isus Hristos").
          Unii susţin că Pavel a sugerat perpetuarea apostolilor şi a profeţilor în pasajul din Efeseni 4:11-13. La o citire superficială a pasajului, putem avea impresia că Hristos a dat Bisericii, apostoli şi profeţi, "până vom ajunge toţi la unirea credinţei", astfel sugerând că aceste slujbe continuă până ce biserica este desăvârşită. Totuşi această interpretare este incorectă din următoarele motive: 
          (1) Pavel, deja i-a pus pe apostoli şi profeţi într-o categorie separată în Efes.2:20. 
          (2) Dacă apostolii şi profeţii erau doriţi de Hristos să continue până ce Biserica era desăvârşită, de ce nu a fost aleasă niciodată o a doua generaţie de apostoli? De ce apostolii Noului Testament nu şi-au numit succesori la apostolie? 
         (3) Ideea principală din Efeseni 4:11-13 este că"zidirea trupului lui Hristos" (vers.12) va continua "până" ce Biserica va ajunge la maturitate: "la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos" (vers.13). Apostolii şi profeţii din primul secol au "desăvârşit sfinţii"(vers.12a), şi implicit Biserica cu revelaţiile Noului Testament combinate cu cele din Vechiul Testament, astfel încât toată cunoştinţă care îi trebuie Bisericii pentru a-şi îndeplini însărcinarea să fie conţinută în Scriptură (2 Tim.3:16-17).
           Epistola lui Iuda, aduce de asemenea mărturie în favoarea convingerii creştine a primului secol, că zilele apostolilor şi ale revelaţiilor evanghelice au fost încheiate, devenind fundamentale. Acestea nu se presupuneau să continue. Iuda vorbeşte de "credinţa care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna"(Iuda 3). Expresia, "odată pentru totdeauna" indică clar că "darea/încredinţarea" credinţei este completă astfel încât acum nu mai avem nevoie de noi revelaţii. Într-adevăr, învăţăturile unor anumiţi oameni (Iuda 4) sunt condamnate tocmai din acest motiv. Iuda ne spune că soluţia pentru evitarea capcanei ereziei este: "aduceţi-vă aminte de vorbele vestite mai dinainte de apostolii Domnului nostru Isus Hristos" (Iuda 17). Atunci când Iuda scria aceste lucruri, apostolii erau un fenomen al trecutului sau deveneau cu repeziciune unul.
        De asemenea, apostolul Petru a dovedit clar că şi el considera perioada apostolică încheiată în zilele lui. A doua epistolă a lui Petru pare să fie scrisă de către Petru în timp ce aştepta martiriul. În această epistolă el nu-i îndeamnă pe primitorii ei să aştepte pe următorul apostol, sau următorii apostoli, pentru a primi călăuzire spirituală ci mai degrabă ca după moartea lui ei să-şi amintească mesajul apostolic [2 Petru 1:12-15].                    Asemenea lui Iuda şi Petru avertizează cu privire la învăţătorii falşi care vor profita de lipsa prezenţei apostolice "strecurând pe furiş erezii nimicitoare" [2:1]. Soluţia, ne spune Petru este "să ne aducem aminte de lucrurile vestite mai dinainte de sfinţii prooroci şi de porunca Domnului şi Mântuitorului nostru, dată prin apostolii voştri" [3:2]. Aceşti credincioşi, primitori ai epistolei trebuiau să caute neapărat să urmeze învăţăturile apostolilor Domnului, pe care-i cunoşteau, îndeosebi cele ale lui Pavel chiar în pofida faptului că este adesea greşit interpretat (răstălmăcit) de către "cei neştiutori şi nestatornici" [3:14-16]. De aceea, Petru nu a anticipat continuarea sau perpetuarea autorităţii apostolice ci mai degrabă s-a aşteptat ca biserica să asculte de ceea ce apostolii care tocmai mureau, au învăţat. Asemenea lui Iuda, el nu spune, "ascultaţi de apostolii care trăiesc în zilele noastre" (aşa cum mormonii sau noi-apostolicii poruncesc!), ci în schimb ne cere, "Aduceţi-vă aminte de ce-au spus apostolii"! Nu ascultaţi de ceea ce spun apostolii de astăzi, ci amintiţi-vă de ce-au spus apostolii de atunci! Apostoli nu ai vreunei organizaţii, ci apostoli ai Domnului Isus!
         Faptul că apostolia a fost limitată la biserica primului secol nu înseamnă neapărat că doar Cei 12 şi Pavel au fost apostoli. Barnaba [din Fapte 14:14] a fost fără îndoială un apostol şi la fel a fost şi Sila (sau Silvan, după varianta greacă a numelui său) [vezi, 1Tes.2:6 şi 1:1]. În Fapte 15:22 este clar că Sila era un apostol. El este cel ce împreună cu Pavel a participat la întemeierea bisericii din Tesalonic [Fapte 17:1-9]. E posibil ca şi Andronic şi Iunia să fi fost apostoli [Rom.16:7]. Faptul că Timotei nu este inclus ca şi apostol în 1Tesaloniceni 2:6 este sugerat în 3:1-2, unde "noi" înseamnă Pavel şi Silvan separat de Timotei.
        Noi ştim că Timotei nu a fost un martor ocular apostolic al înviatului Hristos fiindcă el a fost condus la Hristos de către Pavel mai târziu (vezi, 1 Tim.1:18; 2 Tim.1:2; 2:1-2). Nu există nici un motiv să ne îndoim că Barnaba, Silvan, Andronic şi Iunia nu au fost cu toţii printre cei peste 500 de martori ai înviatului Hristos [menţionaţi în 1 Cor.15:6] şi astfel "apostoli" în sensul strict al cuvântului.
        În cele din urmă observăm că termenul "apostol" pare să fie folosit şi cu sensul de "misionar" sau "trimis al bisericii". În Filipeni 2:25 îi este atribuit lui Epafrodit, pe care Pavel îl numeşte "trimisul/apostolul vostru" şi în 2Corinteni 8:23 vorbeşte de "trimişii Bisericilor". În aceste cazuri, oamenii aceştia deşi nu au vreo putere ecleziastică sau revelaţii de adăugat, sunt totuşi numiţi misionari. Dar acesta nu este sensul în care cuvântul "apostol" este folosit de către aceia care pretind că au restaurat apostolia în Biserica zilelor noastre!
         Noi concluzionăm prin a spune că apostolia s-a încheiat odată cu moartea apostolilor aleşi de Însuşi Domnul Isus Hristos, în primul secol. Odată cu ei a dispărut şi autoritatea de a vorbi definitiv şi fără echivoc de la Dumnezeu. Ca prin urmare, noi respingem pretenţia vreunei organizaţii religioase sau a vreunui învăţător, că slujba de apostol a fost reactivată în zilele noastre, în Biserica.
Amin.

marți, 8 octombrie 2013

Dumnezeu te vede

“S-a uitat în toate părţile şi, văzând ca nu este nimeni” (Exod 2:12) -
        Când Moise l-a ucis pe egiptean şi i-a ascuns trupul în nisip, el s-a uitat în jur să se asigure că nimeni nu-l vede. Ai făcut vreodată ceva rău când nimeni nu se uita? Cu toţii am făcut! Un pastor care se ocupă cu consilierea oamenilor pe care delegaţiile de la serviciu îi face vulnerabili spune :”O femeie director executiv fiind departe de casă flirtează în mod nepotrivit, chiar dacă îşi iubeşte soţul şi doreşte să rămână credincioasă.
Un profesionist cu multă faimă se luptă cu imagini indecente, chiar dacă acasă nu este tentat de ele. Internetul întinde numeroase capcane etice. Prin faptul că a frecventat situri de discuţii online, o femeie se încurcă într-o relaţie emoţională cu un alt bărbat … un bărbat se luptă cu accesul la pornografia de pe internet … Faptul că nimeni nu i-a văzut, le-a dat ocazia să facă păcate pe care nu le-ar fi făcut în viaţa obişnuită, “la vedere”.
lată ce trebuie să înţelegi:
1) Dumnezeu te vede când nimeni nu te vede. Când asociezi lucrul acesta cu dorinţa de a fi pe placul lui Dumnezeu şi de a nu-L întrista, modul în care te comporţi se schimbă.
2) “Mărturisiţi-vă unii altora păcatele si rugaţi-vă unii pentru alţii, ca sa fiţti vindecaţi”.
(Iacov 5:16b) Dacă ştii că eşti vulnerabil într-un anumit domeniu, împărtăşeşte lucrul acesta cu cineva care se va ruga pentru tine.Atenţie , alege-ţi cu foarte mare grijă omul căruia îi impărtăşeşti din problemele şi luptele tale....(...să nu ai ''surprize'')
3) Evită situaţiile care îţi dau prea multă intimitate. O femeie şi-a închis contul bancar şi a deschis un cont comun cu soţul ei pentru că nu-şi ţinea în frâu cheltuielile.
        Dumnezeu te-a creat să trăieşti în relaţii cu alţii şi cu cât eşti mai deschis şi mai cinstit, cu atât mai puţin vei călca strâmb.
Doamne ajută-ne!!!
Amin.

sâmbătă, 31 august 2013

NU TE TEME - PUNE-L PE DUMNEZEU PE PRIMUL PLAN

Când foametea a lovit Israelul, Dumnezeu i-a spus proorocului llie:
...“du-te la Sarepta … Am poruncit acolo unei femei văduve să te hrănească”.
Să remarcăm trei lucruri în această povestire.
1. Când apare o nevoie, proviziile tale sunt la locul potrivit.
Aşa lucrează Dumnezeu, aşa că cere-l să-ţi spună unde să mergi şi ce să faci. Iar când iţi spune, nu mai sta!
2.  Al doilea, oamenii pe care îi foloseşte Dumnezeu te vor surprinde.
Uneori sunt oameni pe care ai tendinţa să-i priveşti de sus. Această văduvă, săracă lipită, avea numai “un pumn de făină … şi puţin untdelemn …” (1 Împăraţi 17:12).
Asta nu e o problemă pentru Dumnezeu! 
El nu are nevoie de mult pentru a face ceva măreţ, numai de o inimă disponibilă. De ce nu l-a trimis Dumnezeu pe llie la o familie înstărită? Pentru că ei nu aveau nevoie de o minune – dar ea (VADUVA)avea. Când există o nevoie în lucrarea lui Dumnezeu, El caută pe cineva care are o sămânţă, îi măreşte credinţa şi atât dătătorul cât şi lucrarea lui Dumnezeu sunt binecuvântaţi.
3.  În ultimul rând, “momentul nepotrivit” este deseori momentul potrivit pentru Dumnezeu.
Această minune a avut loc în mijlocul unei crize economice. Ceea ce pare a fi cel mai rău moment pentru tine este momentul în care lui Dumnezeu îi place să acţioneze. Această femeie se afla la o masă distanţă de moarte; mai rău de atât nu se poate.
“Ea s-a dus, şi a făcut după cuvântul lui llie. Şi multă vreme a avut ce să mănânce, ea şi familia ei … Făina din oală n-a scăzut, şi untdelemnul din ulcior nu s-a împuţinat…” (1 împăraţi 17:15-16).
Cheia minunii ei se găseşte în cuvintele lui llie:
“Nu te teme … pregăteşte-mi întâi mie … o mică turtă” (1 împăraţi 17:13).
Cuvântul pentru tine astăzi este acesta: nu te teme, pune-L pe Dumnezeu pe primul plan şi El îţi va împlini nevoia.
Amin.

joi, 15 august 2013

FĂ CEEA CE TREBUIE


“Lucrarea fiecăruia … se va descoperi în foc” (l Corinteni 3:13)
Într-o zi, boul spuse catârului:
    “Hai să ne prefacem că suntem bolnavi”. Catârul spuse: “Nu, trebuie să terminăm ce avem de făcut”. Boul se prefăcu bolnav, iar fermierul îi aduse fân proaspăt. Când se întoarse catârul de la arat, boul îl întrebă cum merse treaba şi catârul îi spuse: “Bine”. Boul întrebă: “Ce a spus fermierul despre mine?” Catârul răspunse: “Nimic”. A doua zi, boul se prefăcu din nou bolnav. Când catârul se întoarse acasă, boul întrebă: “Cum a mers?” Catârul spuse: “Bine”. După o săptămână tot aşa, boul întrebă: “A spus ceva fermierul despre mine astăzi?” Catârul răspunse: “Păi, mie nu mi-a spus nimic personal, dar s-a oprit şi a avut o lungă discuţie cu măcelarul!”
        Trebuie să înţelegem următoarele: te-ai născut ca să împlineşti un plan Divin. Când nu faci aşa, există consecinţe, atât aici, cât şi în veşnicie. Pavel s-a concentrat pe chemarea lui. Cu puţin înainte de a fi executat, el a scris: “mi-am sfârşit alergarea” (2 Timotei 4:7).Să remarcăm faptul că Pavel nu s-a pensionat, el “a sfârşit”! În pilda talanţilor, omul ce şi-a îngropat talantul a plătit un mare preţ. Asta pentru că în ochii lui Dumnezeu cel mai mare păcat dintre toate este acela de a nu investi timp, talent şi comoara pe care ţi-a dat-o în scopul Lui. Într-o zi, viaţa ta va fi evaluată. Se cheamă “scaunul de judecată al lui Hristos”.
Pavel scrie că lucrarea fiecăruia va fi trecută prin foc pentru a se descoperi dacă îşi păstrează valoarea sau nu. Dacă lucrarea supravieţuieşte focului, cel ce a fâcut-o va primi o răsplată. Dar dacă lucrarea se mistuie, cel ce a făcut-o va suferi o mare pierdere (1 Corinteni 3:13-15).

Amin. 

luni, 22 iulie 2013

Ajutorul îmi vine de la Domnul



 (Psalmul 121:2) 

           Ai auzit de cel care s-a rugat în felul următor: “Doamne, până în acest moment al zilei m-am descurcat bine. Nu am bârfit, nu mi-am pierdut cumpătul, nu am fost răutăcios, lacom sau morocănos. Dar în câteva minute, mă voi da jos din pat şi voi avea nevoie de tot ajutorul”. Zâmbim, dar adevărul este că e greu să recunoaştem nevoia noastră de ajutor, mai ales într-o lume care laudă încrederea în sine. Cel mai periculos moment din viaţa ta e când crezi că nu ai nevoie de ajutorul lui Dumnezeu! Se va instala complacerea. îngâmfarea va creşte. Vei spune: “Am nevoie de tine, Doamne” după care te porţi ca şi cum totul depinde de tine. în consecinţă, credinţa ta nu va fi utilizată, iar când nu-ţi foloseşti credinţa nu-i poţi fi plăcut lui Dumnezeu (Evrei 11:6).
Dacă viziunea ta nu-L cere pe Dumnezeu, ea nu este de la Dumnezeu! Când El se implică în viziunea ta, El devine singurul mod de a o duce la îndeplinire. Fără ajutorul Lui, ce am putea spune sau face pentru a schimba într-adevăr ceva? Nici măcar nu putem începe să facem un progres până nu recunoaştem smeriţi că suntem lipsiţi de putere faţă de majoritatea lucrurilor din viaţă. Noi suntem aşa, dar Dumnezeu nu este!
Oricare ar fi lucrul cu care te confrunţi astăzi, citeşte aceste cuvinte şi găseşte-ţi odihna în ele: “Da, El nu va îngădui să ţi se clatine piciorul; Cel ce te păzeşte, nu va dormita, lată că nu dormitează, nici nu doarme Cel ce păzeşte pe Israel. Domnul este Păzitorul tău… De aceea nu te va bate soarele ziua, nici luna noaptea. Domnul te va păzi de orice rău, îţi va păzi sufletul. Domnul te va păzi la plecare şi la venire, de acum şi până în veac” (Psalmul 121:3-8).

miercuri, 13 martie 2013

Se aude vuiet de ploaie

-“Se aude vuiet de ploaie” (1 Împăraţi 18:41)
Treci cumva printr-o perioadă de secetă spirituală? Eşti ocupat cu încurajarea altora în timp ce propria ta viaţă pare că se destramă? Nu eşti unic. I s-a întâmplat lui llie, un prooroc ce a cerut în rugăciune foc din cer pe Muntele Cârmel şi a învins prin puterea Domnului 850 de prooroci falşi. S-a confruntat cu o foamete mare, cu toate resursele omeneşti secate şi cu spatele la zid. Şi ce a făcut? “S-a plecat la pământ, s-a aşezat cu faţa între genunchi” (1 Împăraţi 18:42). Bună mişcare! llie s-a hotărât să nu mai dea atenţie lucrurilor din jur, să apeleze la ajutorul lui Dumnezeu şi să se roage până primeşte un răspuns. Când a venit răspunsul, el a venit ca “un vuiet de ploaie”. Să remarcăm că ceea ce a auzit llie în duhul său a fost complet diferit de ce putea să vadă sau să audă în jurul lui. Duhul său a simţit ploaia înainte ca măcar o picătură să cadă. Aici găsim o lecţie importantă. Când Dumnezeu îţi vorbeşte, El va vorbi duhului tău, nu cărnii. Ceea ce spune El acolo este mai real decât orice se întâmplă în circumstanţele tale. Dar ai grijă, ceea ce auzi în duhul tău poate fi diferit de ce auzi în intelectul tău, sau de ce ai în bancă, sau de ce se întâmplă la serviciu sau de ce se petrece acasă sau de ce se petrece in trupul tău. llie a trebuit să nu ţină cont de toate rapoartele “nici urmă de ploaie” pe care continua să ie primească. Şi tu trebuie să faci la fel. Când ştii că Dumnezeu ţi-a promis un anumit lucru, trebuie să faci abstracţie de toată negativitatea din jurul tău, să te bazezi pe Cuvântul Său şi să continui să crezi!
- “Suie-te şi uită-te înspre mare” (1 Împăraţi 18:43)
llie i-a spus slujitorului său: “Suie-te şi uită-te înspre mare.” Slujitorul s-a suit, s-a uitat şi a zis: “Nu este nimic!” llie a zis de şapte ori: “Du-te iarăşi.” A şaptea oară, slujitorul a zis:_”lată că se ridică un mic nor din mare, ca o palmă de om.” llie a zis: “Suie-te, şi spune lui Ahab: “înhamă, şi pogoară-te, ca să nu te oprească ploaia” (1 Împăraţi 18:43-44). Să remarcăm patru lucruri în această relatare. Primul, trebuie să cauţi răspunsul la Dumnezeu, nu la oameni. “Binecuvântat să fie omul, care se încrede în Domnul, şi a cărui nădejde este Domnul! Căci el este ca un pom sădit lângă ape care-şi întinde rădăcinile spre râu … în anul secetei, nu se teme, şi nu încetează să aducă roadă” (leremia 17:7-8). Al doilea, trebuie să continui să crezi ce spune Dumnezeu, llie continua să primească acelaşi raport negativ “nu este nimic”. Dar el a continuat să-l creadă pe Dumnezeu, până când în cele din urmă, slujitorul său i-a zis: “lată că se ridică un mic nor din mare, ca o palmă de om”. Dumnezeu a promis că se va întâmpla, aşa că el s-a bazat pe Cuvântul lui Dumnezeu. Al treilea, nu trebuie să te laşi influenţat de cei ce nu-ţi împărtăşesc viziunea. Slujitorul lui llie a continuat să spună: “Nu este nimic”. Dar llie a ştiut mai bine. Nu te poţi lăsa ghidat de cei ce nu sunt pe aceeaşi lungime de undă cu tine din perspectivă spirituală. In ultimul rând, trebuie să te poziţionezi bine pentru a primi. “S-a aşezat cu faţa între genunchi” (1 Împăraţi 18:42). Aceasta este poziţia naşterii! Chiar când ceea ce simţi în interiorul tău este real, dacă nu te aşezi în poziţia potrivită şi nu împingi, nu se va întâmpla. Dar dacă o faci, Dumnezeu te va binecuvânta cu “vuiet” (1 Împăraţi 18:41).
- “lată că se ridică un mic nor din mare, ca o palmă de om” (1 Împăraţi 18:44)
Orice poveste de succes începe cu cineva care a făcut un pas mic sau a semănat o sămânţă mică şi care de obicei reprezintă tot ce are el in acel moment. Mai simplu spus: orice lucru mare începe cu ceva mic. Dacă nu eşti dispus să începi de jos, nu poţi începe deloc! Slujitorul care îi tot spunea lui llie că nu se întâmplă nimic, a văzut în cele din urmă ceva. Era doar un mic nor, dar care avea un potenţial mare. Lui Dumnezeu ii place să folosească lucruri despre care noi credem că sunt neînsemnate. El a folosit prânzul unui băiat pentru a hrăni mulţimile, o praştie pentru a doborî un uriaş şi o mână de lut pentru a reda vederea unui orb. El poate folosi un loc neînsemnat de muncă, bani puţini sau o idee mică pentru a te binecuvânta. Norii mici sunt indicatorii a ceea ce va veni; ei sunt canale pe care a hotărât Dumnezeu să le folosească. Când Dumnezeu îţi promite ceva, el nu are nevoie de nici un lucru mare pentru a-l face să se întâmple.
Deseori o schimbare care îi afectează pe mulţi începe cu o singură persoana. Fie că este o Estera, un Pavel, o Maica Tereza sau un Billy Graham, Dumnezeu are nevoie doar de o singură persoană care crede în El şi care îndrăzneşte să păşească prin Cuvântul Lui. Când Dumnezeu Işi toarnă binecuvântările peste tine, vei începe să vezi trei lucruri. Primul, problemele tale sunt numai nişte oportunităţi pentru El “ca să sprijinească pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui” (2 Cronici 16:9). Al doilea, “puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită” (2 Corinteni 12:9). Al treilea, poţi ajunge într-un loc în care începi intr-adevâr să-i mulţumeşti lui Dumnezeu pentru duşmanii tăi, deoarece Dumnezeu “pregăteşte masa” şi te susţine chiar acolo în faţa lor (Psalmul 23:5).
Amin.

vineri, 25 ianuarie 2013

Frica de Domnul lungeşte zilele

“Frica de Domnul lungeşte zilele”
(Proverbe 10:27)
           Când a fost întrebat despre beneficiile faptului de a atinge vârsta de 100 de ani, un centenar a zâmbit şi a spus: “Ai parte de foarte putină presiune din partea anturajului”. Mulţumită ştiinţei medicale putem trăi până la optzeci de ani, nouăzeci sau mai mult. Dar a trăi mai mult înseamnă a te confrunta cu realitatea îmbătrânirii. Cultura noastră orientată spre tinereţe deseori conferă bătrâneţii o imagine proastă, dar Dumnezeu în mod cert nu este de acord cu ea. Pentru El, bătrâneţea este răsplata unei vieţi curate, un privilegiu câştigat, o realizare ce merită sărbătorită şi înţelepciunea împărtăşită spre folosul generaţiilor următoare.
In cele ce urmeaza vom observa  câteva lucruri importante despre îmbătrânire.
           Să remarcăm cum vede Dumnezeu bătrâneţea. El priveşte viata lungă ca pe o dovadă a bunătăţii Lui El spune- “Prin mine ti se vor înmulţi zilele, şi ti se vor mări anii vieţii tale” (Proverbe 9:11) Longevitatea cu toate durerile şi necazurile ei, este o binecuvântare. “Frica de Domnul lungeşte zilele dar anii celui rău sunt scurtaţi”. Poate spui: “Dar cine va avea grijă de mine când voi fi bătrân?” Nu-ţi fă griji, Dumnezeu va fi lângă tine: “v-am purtat pe umăr de la naşterea voastră – până la bătrâneţea voastră Eu voi fi Acelaşi, până la cărunteţele voastre vă voi sprijini. V-am purtat şi tot vreau să vă mai port…” (Isaia 46:3-4). Ce poliţă de asigurare! Există vreo dovadă că aşa este? Da întreabă-l pe psalmist. “Am fost tânăr, şi am îmbătrânit, dar n-am văzut pe cel neprihănit părăsit, nici pe urmaşii lui cerşindu-şi pâinea” (Psalmul 37:25).
            Secretul unei îmbătrâniri frumoase este să-ţi păstrezi sufletul tânăr, să stai aproape de Dumnezeu şi să păstrezi un contact activ cu viata. Nu oglinda este problema ta; ci modul în care te vezi. Ai observat cât de “tinere” sunt unele persoane în vârstă şi cât de “bătrâni” par unii tovarăşi de-ai lor? Căutarea fântânii înşelătoare a tinereţii nu este o soluţie şi nici faptul de a renunţa în fata timpului şi a sortii. Mai bine fă aceste două lucruri. Primul, fii realist! Nimic nu e mai prostesc decât să vezi o femeie în vârstă îmbâxită de farduri pentru a recrea ce nu a fost de zeci de ani sau un bătrân purtând o cămaşă desfăcută la nasturi, fluturând bijuterii pentru a recrea imaginea de bărbat bine a unei tinereţi pierdute. Când te simţi bine cu vârsta ta şi cu etapa vieţii în care te afli şi ceilalţi vor fi la fel. Solomon subliniază faptul că bătrâneţea scade vlaga, slăbeşte vederea, muşchii, înţepeneşte articulaţiile, albeşte părul şi aşa mai departe (Eclesiastul 12:1-5). 
            Vitaminele, exerciţiile fizice şi o atitudine bună ajută, dar trebuie să fii realist pentru a face fată bătrâneţii cu demnitate. Al doilea, continuă să fii darnic. “Aruncă-ti pâinea pe ape, şi după multă vreme o vei găsi iarăşi! Împarte-o în şapte şi chiar în opt, căci nu ştii ce nenorocire poate da peste pământ” (Eclesiastul 11:1-2). Nu înceta să-ti investeşti energia şi resursele în împărăţia lui Dumnezeu pentru că te gândeşti că e timpul ca cei tineri să preia frâiele. Dacă faci aşa, se vor instala singurătatea şi depresia şi vor urma curând boala şi moartea. Când închizi uşa, când tragi obloanele şi te izolezi, eşti bătrân la orice vârstă. Dar când rămâi pe direcţia bună, când te dăruieşti lui Dumnezeu şi celorlalţi, vei rămâne tânăr toată viaţa!
            O frumoasă îmbătrânire necesită flexibilitate. Biblia spune: “Când se umplu norii de ploaie, o varsă pe pământ. Ori încotro ar cădea copacul, fie spre miazăzi, fie spre miazănoapte, în locul unde cade, acolo rămâne. Cine se uită după vânt, nu va semăna, şi cine se uită după nori, nu va secera” (Eclesiastul 11:3-4). În viată anumite lucruri sunt inevitabile. Norii aduc ploaia. Copacii cad pe timp de furtună. Asemenea vremii, apar circumstanţe pe care nu le poti controla. Viata lipsită de pericole este un mit; orice acţiune aduce cu sine un risc. “Cine sapă groapa altuia, cade el în ea, şi cine surpă un zid, va fi muşcat de un şarpe … cine despică lemne este în primejdie” (Eclesiastul 10:8-9). Poate spui: “La vârsta mea, merg la sigur şi nu-mi asum riscuri”. Evitarea riscurilor garantează ratarea lucrurilor pregătite de Dumnezeu.
             Deci, cum te poti bucura de anii de sfârşit ai vieţii? Nu te da în lături; mai degrabă acomodează-te, adaptează-te şi mergi înainte. Dar fii practic; stabileşte-ti un ritm! Dar dacă lucrurile vor necesita mai mult timp decât atunci când erai mai tânăr? Da, nivelul energiei tale cere pauze mai frecvente, dar vârsta avansată îti oferă mai mult timp şi mai putină grabă decât trecutul tău frenetic. încetineşte ritmul; îmbrăţişează această oportunitate pentru a realiza lucruri pe care nu le-ai încercat niciodată. La vârsta de optzeci de ani, Rubinstein a uimit audienta cu aptitudinile sale de a cânta la pian. Gladstone a devenit primul ministru al Marii Britanii a patra oară la vârsta de optzeci de ani. John Wesley predica în fiecare zi când avea 88 de ani. Moise a fost conducătorul lui Israel la 120 de ani. Caleb şi-a condus oştirile împotriva unei armate de uriaşi la optzeci de ani şi a câştigat. Două treimi din cele mai mari opere de artă au fost realizate de oameni care aveau peste 65 de ani. Nu lăsa ca puţină ploaie, un copac ce cade sau un posibil risc să te oprească.
                 Nu lăsa ca teama să-ti domine anii de sfârşit ai vieţii. Nu lăsa ca “necunoscutele” vieţii, cum ar fi finanţele, sănătatea, singurătatea, pierderea prietenilor şi membrii familiei, să te doboare. Biblia spune: “Cum nu ştii care este calea vântului, nici cum se fac oasele în pântecele femeii însărcinate, tot aşa nu cunoşti nici lucrarea lui Dumnezeu” (Eclesiastul 11:5). Sunt multe lucruri în viaţă pe care nu le vei cunoaşte dar totuşi Dumnezeu te-a condus până aici! Aşadar, “încrede-te în Domnul din toată inima ta, şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îti va netezi cărările. Nu te socoti singur înţelept; teme-te de Domnul, şi abate-te de la rău! Aceasta va aduce sănătate trupului tău, şi răcorire oaselor tale” (Proverbe 3:5-8). 
               Pe cine cunoşti şi nu ce cunoşti te va face să prosperi şi te va ocroti în toate zilele vieţii tale. Pune necunoscutul în mâinile lui Dumnezeu şi încrede-te în El în ceea ce priveşte îngrijorările tale. “Dimineaţa [în anii tinereţii], semenă-ţi sămânţa, şi până seara [la bătrâneţe] nu lăsa mâna să ţi se odihnească” deoarece atât semănătura de seară cât şi cea de dimineaţă “sunt deopotrivă de bune” (Eclesiastul 11:6). Lucrează, nu vegeta! Şi ia hotărârea să te bucuri în fiecare zi. Generalul MacArthur a spus- “Anii pot zbârci pielea, dar renunţarea la preocupări îţi zbârceşte sufletul. Când eşti aproape de linia de sosire şi inima îti e acoperită de neaua pesimismului şi de cinism de gheată atunci şi doar atunci ai îmbătrânit”, la hotărârea de a adăuga bucurie la darul unei vieţi îndelungate “Deci, dacă un om trăieşte mulţi ani, să se bucure, în toţi anii aceştia” (Eclesiastul 11:8).
              Cultura noastră venerează starurile rock şi personalităţile sportive şi totuşi îi marginalizează deseori pe cei mai inteligenţi şi mai experimentaţi oameni. Ce nebunie! Ca familie a lui Dumnezeu trebuie să ne tratăm unii pe alţii potrivit valorilor Lui. Să ne gândim cum doreşte El să ne purtăm cu cei bătrâni. în primul rând, trebuie să-i cinstim: “să cinsteşti pe bătrân. Să te temi de Dumnezeul tău” (Levitic 19:32). Să remarcăm că este o poruncă, nu o opţiune. Dacă nu-i respecţi pe cei în vârstă, nu-L respecţi pe Dumnezeu; porunca aceasta poartă semnătura divină nu cea culturală! Aşa că tine-o minte şi învată-i şi pe copii despre ea. Perii albi sunt o cunună de cinste ea se găseşte pe calea neprihănirii” (Proverbe 16:31). 
              În al doilea rând, trebuie să-i încurajăm încurajarea nu înseamnă a-i trata de sus, a-i trata ca pe nişte copii şi a face totul în locul lor Aceste comportamente le distrug demnitatea şi îi privează de putere. A-i încuraja înseamnă a crede în abilităţile pe care li le-a dat Dumnezeu şi a sublinia calităţile lor pozitive şi productive înseamnă a-i motiva să rămână implicaţi în slujire semnificativă, nu doar a-i ţine ocupaţi cu sarcini lumeşti umilitoare lipsite de sens. Ei simt că pot aduce o schimbare când le sunt recunoscute abilităţile şi înţelepciunea. în al treilea rând, trebuie să-i sprijinim. Aceasta include ajutor financiar şi material oferit conform instrucţiunilor biblice practice) 1 Timotei 5:1-16). Cine nu face aşa înseamnă că “s-a lepădat de credinţă, şi este mai rău decât un necredincios” (v 8) Sprijinirea lor înseamnă includerea lor în activităţile familiale şi bisericeşti ca parte vitală a acestora Sprijinirea lor necesită deopotrivă să vorbim cu Dumnezeu despre ei şi despre nevoile lor în mod regulat.
      Amin!