luni, 18 noiembrie 2013

Darul de Apostol

         În acest articol aş vrea să explic ce este „darul de apostol”.
Este de menţionat că darul de apostol este un dar duhovnicesc. În prima sa epistolă către Corinteni apostolul Pavel scrie sfinţilor din această biserică că „ În ce priveşte darurile duhovniceşti, fraţilor, nu voiesc să fiţi în necunoştinţă.” (1 Corinteni 12:1). Deci, este important să cunoaştem acest aspect a vieţii de credinţă.
Ce este un dar duhovnicesc?           
         Cuvântul, tradus din greacă în română „dar”, este [kharismah], care provine de la rădăcina [khar], adică har, având sensul de dar, sau cadou, nemeritat. Terminaţia –[mah] arată la manifestarea a ceea la ce este alipită, în cazul nostru merge vorba despre manifestarea harului în viaţa omului născut din nou. Deci, harul lui Dumnezeu în viaţa credinciosului se manifestă printr-unul sau mai multe daruri duhovniceşti. La 1 Corinteni 12:7 aflăm că darul duhovnicesc este “arătarea Duhului spre folosul altora”. La versetul 4 scrie că darurile sunt felurite, dar este acelaşi Duh, afirmaţie întărită la versetul 11:Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte, cum voieşte.
De aici vedem că feluritele daruri sunt manifestarea unuia şi aceluiaşi Duh. Pe de altă parte vedem că nu omul, ci Duhul decide cine şi ce dar să primească.
Un credincios nu va avea toate darurile duhovniceşti
             Iată ce scrie apostolul Pavel la 1 Corinteni 12:27-31:
Voi sunteţi trupul lui Hristos, şi fiecare, în parte, mădularele lui. Şi Dumnezeu a rânduit în Biserică, întâi, apostoli; al doilea, prooroci; al treilea, învăţători; apoi, pe cei ce au darul minunilor; apoi pe cei ce au darul tămăduirilor, ajutorărilor, cârmuirilor, şi vorbirii în felurite limbi. Oare toţi sînt apostoli? Toţi sînt prooroci? Toţi sînt învăţători? Toţi sînt făcători de minuni? Toţi au darul tămăduirilor? Toţi vorbesc în alte limbi? Toţi tălmăcesc? Umblaţi dar după darurile cele mai bune. Şi vă voi arăta o cale nespus mai bună.
             Vedem că Dumnezeu a dat credincioşilor diferite daruri, ca toate împreună să slujească şi să contribuie la zidirea trupului lui Hristos, adică a bisericii (Efeseni 4:11-16).
Dumnezeu a rânduit în Biserică, întâi, apostoli…          
             Apare întrebarea: de ce primii în listă sunt apostolii? Dacă am face un studiu pe subiect, am vedea că apostolii sunt cei care plantează biserici noi în localităţi unde nu există biserici. Trebuie să menţionăm că aici nu merge vorba despre o poziţie sau o slujbă, ci de o manifestare a Duhului în viaţa credinciosului. De obicei, în zilele noastre, cei care au darul de apostol sunt numiţi misionari. Pe de altă parte, o persoană care are darul de apostol, poate să aibă poziţii diferite.
            Ca să fie mai clar de ce apostolii sunt primii în lista darurilor, vreau să mai adaug că, dacă apostolii sunt plantatori de biserică, atunci evangheliştii sunt cei care aduc oameni noi în biserica deja formată; prorocii sunt cei care mângâie, încurajează, mustră biserica (de multe ori fără ca să cunoască problemele şi nevoile celor ce ascultă predicile lor); păstorii sunt cei care se îngrijesc de starea bisericii, urmăresc după nevoile bisericii.
Amin!

Slujba de Apostol

"Zidul cetăţii avea douăsprezece temelii, şi pe ele erau cele douăsprezece nume ale celor doisprezece apostoli ai Mielului." (Apocalipsa 21:14).
            Care trebuie să fie atitudinea noastră faţă de apostoli şi care este poziţia apostolilor în ierarhia bisericească?
Poziţia apostolilor în ierarhia bisericească:       
            Numele de apostol se aplică atât celor doisprezece apostoli, aleşi de Domnul Isus pentru o slujbă specială, cât şi acelor creştini care au primit darul duhovnicesc de apostol. În ce priveşte slujba de apostol, aceasta este cea mai înaltă poziţie în ierarhia bisericească. După cum aţi văzut, în Apocalipsa capitolul 21 scrie că pe cele douăsprezece temelii ale zidului Ierusalimului ceresc sunt scrise numele celor doisprezece apostoli ai Mielului. În epistola sa către Efeseni Apostolul Pavel scrie, că noi suntem zidiţi pe temelia apostolilor şi prorocilor (Efeseni 2:20), adică pe temelia învăţăturii lor.
Cum trebuie să ne raportăm faţă de apostoli?
1. Să urmăm exemplul lor.
               Îndemnul Apostolului Pavel este ca să călcăm pe urmele lui, întrucât şi el calcă pe urmele Domnului Isus (1 Corinteni 4:16, 11:1). Iar în epistola către Evrei avem următorul îndemn:
               Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, cari v-au vestit Cuvîntul lui Dumnezue; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire, şi urmaţi-le credinţa! (Evrei 13:7)
2. Să nu-i concepem ca mijlocitori între noi şi Dumnezeu.
              In Moscova, acum câţiva ani în urmă, in multe localuri de cultură şi artă printre care şi o bisericuţă de pe teritoriul Kremlinului era urmatoarea filozofie....... Pe unul din pereţii acelei biserici este pictată o imagine, care poartă următorul mesaj: sfinţii de pe o insulă se roagă sfinţilor apostoli, care sunt în cer, aceştia mijlocesc pentru ei înaintea fecioarei Maria, Fecioara Maria mijloceşte înaintea Domnului Isus, Domnul Isus mijloceşte înaintea lui Dumnezeu. O astfel de perspectivă este greşită. Biblia spune clar:
„Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos, care S-a dat pe Sine însuşi, ca preţ de răscumpărare pentru toţi…” (1 Timotei 2:5-6).
             Deci, când ne rugăm, trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu Tatăl în Numele Domnului Isus Hristos. Aşa învăţa întotdeauna Domnul Isus noroadele şi ucenicii. O expresie des repetată de Domnul Isus este „tot ce veţi cere de la Tatăl în Numele Meu…”
3. Să nu ne închinăm lor.
              În ce priveşte închinarea la sfinţi, vreau să aduc ca exemplu felul cum au răspuns Pavel şi Barnaba la dorinţa locuitorilor din Listra de a li se închina:
              Apostolii Barnaba şi Pavel, cînd au auzit lucrul acesta, şi-au rupt hainele, au sărit în mijlocul norodului, şi au strigat: “Oamenilor, de ce faceţi lucrul acesta? Şi noi suntem oameni de aceeaşi fire cu voi; noi vă aducem o veste bună, ca să vă întoarceţi de la aceste lucruri deşerte la Dumnezeul cel viu, care a făcut cerul, pămîntul şi marea, şi tot ce este în ele. (Fapte 14:14-15)
              Alte exemple de închinare avem în Apocalipsa 19 şi 22. Iată cum a reacţionat Îngerul lui Dumnezeu, când apostolul Ioan s-a aruncat la pământ înaintea lui ca să i se închine:
„Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sînt un împreună slujitor cu tine, şi cu fraţii tăi, proorocii, şi cu cei ce păzesc cuvintele din cartea aceasta. Închină-te lui Dumnezeu.” (Apocalipsa 19:10, 22:9)        
             Acum socotiţi şi singuri: dacă Îngerul lui Dumnezeu nu a îngăduit sfântului Ioan să i se închine, credeţi că sfinţii apostoli ar accepta închinarea voastră?
Cu siguranta ca nu!
Amin.

Cine poate fi numit apostol?

                  Câteodată se afirmă (spre exemplu, de către Biserica Mormonă, Biserica Nou-Apostolică, şi de către organizaţia creştină cu numele Gospel Outreach), că Dumnezeu doreşte ca oficiul de apostol să fie încă operativ în biserica zilelor noastre. Însă Scripturile indică limpede că apostolia a fost o slujbă limitată cu stricteţe numai la primul secol.
                 Isus i-a pregătit pe cei 12 pentru a fi predicatori, învăţători şi evanghelişti pentru El, după moartea şi învierea Sa (vezi, Ioan 14:17, Mat.l6:18-19; 18:17-18; etc.). Apostolii vorbeau cu autoritate, nu doar fiindcă ei aveau Duhul Sfânt care-i învaţă dar şi fiindcă ei erau martori oculari ai evenimentelor mântuitoare ale morţii şi învierii lui Hristos (Ioan 14:26; 15:26-27).
                De aceea, apostolii au fost pregătiţi de Isus să joace un rol vital şi nerepetabil în istoria Bisericii. Deşi Duhul Sfânt locuieşte încă în Biserică, acum nu mai există apostoli, din moment ce unui apostol i se cerea să fie un martor ocular al Hristosului înviat. În Fapte 1:16-26 îi vedem pe apostoli încercând să găsească un înlocuitor în oficiul de apostol lăsat vacant de trădătorul Iuda. Petru este cel ce dă glas cerinţelor pe care acest succesor trebuia să le împlinească: "Trebuie deci ca, dintre cei ce ne-au însoţit în toată vremea în care a trăit Domnul Isus între noi, cu începere de la botezul lui Ioan până în ziua când s-a înălţat El de la noi, să fie rânduit unul care să ne însoţească drept martor al învierii Lui... " Adăugaţi şi referinţele din Fapte 5:32, Luca 1:1-4, Efes.3:4-5, 1 Cor.9:1 şi veţi vedea că aceasta este condiţia biblică a numirii cuiva în slujba de apostol.
               Dat fiind faptul că nici un om care a trăit în ultimele 18 secole nu l-a văzut pe înviatul Hristos (în ciuda pretenţiilor unor persoane ca Joseph Smith, întemeietorul Mormonismului, aducătorul noii revelaţii a cărţii lui Mormon, etc.), este imposibil ca în această perioadă de timp să avem "apostoli", în adevăratul sens al cuvântului.
              Noul Testament indică foarte clar că apostolia a luat sfârşit în primul secol. În relatarea lui Pavel a arătărilor după înviere ale Domnului, el încheie cu arătarea făcută lui, spunând: "după ei toţi, ca unei stârpituri, mi s-a arătat şi mie" (1 Cor.15:8). Într-un alt loc, Pavel spune despre Biserica creştină că este"zidită pe temelia apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos" [Efes.2:20]. La fel cum noi nu schimbăm sau înlocuim din când în când o piatră unghiulară veche şi o temelie veche la casele noastre cu una noua, la fel nici nu se poate pune o nouă temelie de apostoli şi profeţi în Biserică! Temelia mărturiei apostolice a lui Hristos cât şi revelaţiile profetice care prefigurau şi interpretau faptele mântuitoare ale lui Hristos, au fost puse. Nu se mai poate pune o alta nouă. Nu mai este nevoie să se pună una nouă!
           De aceea, ori de câte ori apar învăţători care vin cu "noi revelaţii de la Dumnezeu", aceştia încearcă să pună o nouă temelie de care nu este nevoie fiindcă ea este deja pusă (vezi, 1 Cor.3:11 "Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât ceea care a fost pusă şi care este Isus Hristos").
          Unii susţin că Pavel a sugerat perpetuarea apostolilor şi a profeţilor în pasajul din Efeseni 4:11-13. La o citire superficială a pasajului, putem avea impresia că Hristos a dat Bisericii, apostoli şi profeţi, "până vom ajunge toţi la unirea credinţei", astfel sugerând că aceste slujbe continuă până ce biserica este desăvârşită. Totuşi această interpretare este incorectă din următoarele motive: 
          (1) Pavel, deja i-a pus pe apostoli şi profeţi într-o categorie separată în Efes.2:20. 
          (2) Dacă apostolii şi profeţii erau doriţi de Hristos să continue până ce Biserica era desăvârşită, de ce nu a fost aleasă niciodată o a doua generaţie de apostoli? De ce apostolii Noului Testament nu şi-au numit succesori la apostolie? 
         (3) Ideea principală din Efeseni 4:11-13 este că"zidirea trupului lui Hristos" (vers.12) va continua "până" ce Biserica va ajunge la maturitate: "la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos" (vers.13). Apostolii şi profeţii din primul secol au "desăvârşit sfinţii"(vers.12a), şi implicit Biserica cu revelaţiile Noului Testament combinate cu cele din Vechiul Testament, astfel încât toată cunoştinţă care îi trebuie Bisericii pentru a-şi îndeplini însărcinarea să fie conţinută în Scriptură (2 Tim.3:16-17).
           Epistola lui Iuda, aduce de asemenea mărturie în favoarea convingerii creştine a primului secol, că zilele apostolilor şi ale revelaţiilor evanghelice au fost încheiate, devenind fundamentale. Acestea nu se presupuneau să continue. Iuda vorbeşte de "credinţa care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna"(Iuda 3). Expresia, "odată pentru totdeauna" indică clar că "darea/încredinţarea" credinţei este completă astfel încât acum nu mai avem nevoie de noi revelaţii. Într-adevăr, învăţăturile unor anumiţi oameni (Iuda 4) sunt condamnate tocmai din acest motiv. Iuda ne spune că soluţia pentru evitarea capcanei ereziei este: "aduceţi-vă aminte de vorbele vestite mai dinainte de apostolii Domnului nostru Isus Hristos" (Iuda 17). Atunci când Iuda scria aceste lucruri, apostolii erau un fenomen al trecutului sau deveneau cu repeziciune unul.
        De asemenea, apostolul Petru a dovedit clar că şi el considera perioada apostolică încheiată în zilele lui. A doua epistolă a lui Petru pare să fie scrisă de către Petru în timp ce aştepta martiriul. În această epistolă el nu-i îndeamnă pe primitorii ei să aştepte pe următorul apostol, sau următorii apostoli, pentru a primi călăuzire spirituală ci mai degrabă ca după moartea lui ei să-şi amintească mesajul apostolic [2 Petru 1:12-15].                    Asemenea lui Iuda şi Petru avertizează cu privire la învăţătorii falşi care vor profita de lipsa prezenţei apostolice "strecurând pe furiş erezii nimicitoare" [2:1]. Soluţia, ne spune Petru este "să ne aducem aminte de lucrurile vestite mai dinainte de sfinţii prooroci şi de porunca Domnului şi Mântuitorului nostru, dată prin apostolii voştri" [3:2]. Aceşti credincioşi, primitori ai epistolei trebuiau să caute neapărat să urmeze învăţăturile apostolilor Domnului, pe care-i cunoşteau, îndeosebi cele ale lui Pavel chiar în pofida faptului că este adesea greşit interpretat (răstălmăcit) de către "cei neştiutori şi nestatornici" [3:14-16]. De aceea, Petru nu a anticipat continuarea sau perpetuarea autorităţii apostolice ci mai degrabă s-a aşteptat ca biserica să asculte de ceea ce apostolii care tocmai mureau, au învăţat. Asemenea lui Iuda, el nu spune, "ascultaţi de apostolii care trăiesc în zilele noastre" (aşa cum mormonii sau noi-apostolicii poruncesc!), ci în schimb ne cere, "Aduceţi-vă aminte de ce-au spus apostolii"! Nu ascultaţi de ceea ce spun apostolii de astăzi, ci amintiţi-vă de ce-au spus apostolii de atunci! Apostoli nu ai vreunei organizaţii, ci apostoli ai Domnului Isus!
         Faptul că apostolia a fost limitată la biserica primului secol nu înseamnă neapărat că doar Cei 12 şi Pavel au fost apostoli. Barnaba [din Fapte 14:14] a fost fără îndoială un apostol şi la fel a fost şi Sila (sau Silvan, după varianta greacă a numelui său) [vezi, 1Tes.2:6 şi 1:1]. În Fapte 15:22 este clar că Sila era un apostol. El este cel ce împreună cu Pavel a participat la întemeierea bisericii din Tesalonic [Fapte 17:1-9]. E posibil ca şi Andronic şi Iunia să fi fost apostoli [Rom.16:7]. Faptul că Timotei nu este inclus ca şi apostol în 1Tesaloniceni 2:6 este sugerat în 3:1-2, unde "noi" înseamnă Pavel şi Silvan separat de Timotei.
        Noi ştim că Timotei nu a fost un martor ocular apostolic al înviatului Hristos fiindcă el a fost condus la Hristos de către Pavel mai târziu (vezi, 1 Tim.1:18; 2 Tim.1:2; 2:1-2). Nu există nici un motiv să ne îndoim că Barnaba, Silvan, Andronic şi Iunia nu au fost cu toţii printre cei peste 500 de martori ai înviatului Hristos [menţionaţi în 1 Cor.15:6] şi astfel "apostoli" în sensul strict al cuvântului.
        În cele din urmă observăm că termenul "apostol" pare să fie folosit şi cu sensul de "misionar" sau "trimis al bisericii". În Filipeni 2:25 îi este atribuit lui Epafrodit, pe care Pavel îl numeşte "trimisul/apostolul vostru" şi în 2Corinteni 8:23 vorbeşte de "trimişii Bisericilor". În aceste cazuri, oamenii aceştia deşi nu au vreo putere ecleziastică sau revelaţii de adăugat, sunt totuşi numiţi misionari. Dar acesta nu este sensul în care cuvântul "apostol" este folosit de către aceia care pretind că au restaurat apostolia în Biserica zilelor noastre!
         Noi concluzionăm prin a spune că apostolia s-a încheiat odată cu moartea apostolilor aleşi de Însuşi Domnul Isus Hristos, în primul secol. Odată cu ei a dispărut şi autoritatea de a vorbi definitiv şi fără echivoc de la Dumnezeu. Ca prin urmare, noi respingem pretenţia vreunei organizaţii religioase sau a vreunui învăţător, că slujba de apostol a fost reactivată în zilele noastre, în Biserica.
Amin.