Săptămâna Patimilor

Săptămâna Mare sau săptămâna patimilor, este perioada în care creştinii retrăiesc ultimele zile din viaţa pământească a Mântuitorului.
  Duminică odată cu intrarea glorioasă în Ierusalim, pentru Domnul Isus Hristos începe Săptămâna Patimilor. Mulțimea care-L aclama si-L primea ca pe un Rege, 6 zile mai târziu îl va osândi împreună cu mai marii ei la moarte, prin răstignire.
Ce trist, aceeași oameni !..😥
Prima zi a Săptămânii Patimilor, Domnul Isus Hristos a început-o plângând..., paradoxal contextului. Oamenii cântau și strigau cu gals tare : "BINECUVÂNTAT ESTE ÎMPĂRATUL CARE VINE ÎN NUMELE DOMNULUI! PACE IN CER SI SLAVĂ ÎN LOCURILE PREAINALTE !"
 (Luca 19:38)
A început calvarul plângând nu pentru suferințele lui, ci pentru  ale poporului care imediat urma să strige: "EI AU STRIGAT CU TOȚII INTR-UN GLAS: ,,LA MOARTE CU OMUL ACESTA SI SLOBOADE-NE PE BARABA!"
Luca 23:18

 A fost o săptămână grea și încărcată de nedreptate pentru Domnul Isus Hristos.
 Este fff greu să înțelegi din Biblie la o citire superficială care au fost evenimentele din Săptămâna Patimilor, pentru ca să poți înțelege mai apoi cu adevărat în inima ta, de ce săptămâna aceasta a fost a patimilor...
 Domnul Isus Hristos înainte să fie crucificat a revenit în Ierusalim. Ierusalimul a fost orașul cel mai ostil față de Isus, fiindcă în el erau cei mai mulți preoți, cărturari și farisei. Pe acești oameni lucrarea slăvită și divină a Mântuitorului i-a deranjat fff tare, pentru că religia și legalismul este totdeauna deranjat(ă) de focul proaspăt și spontan al lui Dumnezeu... 

Vreau să vă prezint din Sfânta Scriptură, evenimentele care au avut loc în această săptămână a patimilor, în viața pământeasca a Domnului nostru Isus Hristos.

DUMINICĂ- Intrarea triumfală a Domnului Isus Hristos în Ierusalim. Evenimentul acesta este remarcat de toate cele 4 Evanghelii .
Matei 21, Marcu 11, Luca 19 si Ioan 12
Pentru prima dată în existența Sa pământeasca Domnul Isus Hristos accepta aclamatiile și strigătele poporului, care vor rămâne ca marturie cred eu..., pentru ziua Judecății Divine.

 LUNI- au avut loc 4 evenimente majore:
- Curățirea Templului Matei 21:10-17,
Luca 19:45-48
- Uscarea smochinului Matei 21:18-22 și
Marcu 11:12-14
- Vizita grecilor, interesați să-L vadă pe Isus. Ioan 12:20-36
- Necredinta iudeilor Ioan 12:37-50

 MARȚI - o zi cu fff multe evenimente ! Sunt cele mai multe care au avut loc, la inițiativa Lui Isus Hristos, nu constrâns ca Joi și Vineri.
- controversa cu cărturarii și fariseii.
Matei 21:23-27
- cele trei pilde; Pilda celor doi fii, Pilda vierilor și Pilda fiului de Împărat.
Matei 21:28-46 și Matei 22:1-14
- Birul...,sau responsabilitate față de statul român (care suntem 🤗) și nu în ultimul rând față de Dumnezeu. Matei 22:15-22
- Ne învață cum vom fi după Înviere.
 Matei 22:23-33
 - Ne învață care este cea mai mare poruncă. Matei 22:34-40
 - Ne învață al cui Fiu este Hristosul .
 Matei 22:41-46
- Ne învață să nu facem ce fac Fariseii și Cărturarii, certandu-i pe acestea în mod public. Matei 23
- Ne vorbește în chip profetic despre pedeasa Ierusalimului și care sunt semnele sfârșitului. Matei 24:1-35
- Ne poruncește să fim vegheatori.
 Matei 24:36-51
- Ne dă două pilde privitor la veghere;Pilda celor 10 fecioare și Pilda talantilor.
Matei 25:1-30
- Ne învață lucruri importante privind Judecata Viitoare, când El va veni în slava Sa,cu toți sfinții îngeri. Matei 25:31-46
- Asistă la aruncarea darurilor în vistieria Templului, și o fericește pe văduva săracă.  Luca 21:1-4
- Mirul turnat pe capul Lui Isus Hristos. Matei 26:6-13
- Înțelegerea lui Iuda Iscarioteanul cu preoții pentru a-L vinde pe Isus cu 30 de arginti.😥 Matei 26:14-16

 MIERCURI - este o zi de meditație, odihnă și rugăciune pentru Domnul Isus Hristos care rămâne în Betania, casă în care a poposit deseori. 🤗

 JOI - au avut loc șase evenimente.
- Cina cea de Taina ! Matei 26:26-29 - Cântarea cântată după cina cu toți ucenicii. Matei 26:30
- Ghetsimani sau rugăciunea Biruinței !
- Agonia morții și sudoare transformată în sânge.
- Adormirea ucenicilor sau somnul neputinței umane.
 - Prinderea Domnului nostru Isus Hristos și sărutul trădării lui Iuda...toate acestea concentrate în Matei 26:36-46

 VINERI - Judecata nedreaptă a lui Isus Hristos. - două instanțe la fel de rele si stricate; - pe deoparte o instanță religioasă - Ana si Caiafa, iar cea de a doua, o instanță politică - Pilat și Irod. Matei 26:57-75 Matei 27:1-31
 - Suferința și moartea Domnului Isus Hristos, împlinește planul de răscumpărare si mântuire al lui Dumnezeu pentru omenire. Matei 27:32-50 - Îngroparea Domnului Isus. Matei 27:57-61 

SÂMBĂTĂ - Domnul este în mormânt, intrând în moarte pentru noi, fariseii își amintesc ca Isus le spuseseră, că va muri, dar după trei zile va învia și au pecetluit cu ajutorul lui Pilat din Pont mormântul,au pus în locul ușii o piatră mareee si o strajă de soldați. Matei 27:62-66

 DUMINICĂ .
- ÎN ZORII ZILEI DOMNUL ÎNVIAT SE ARATĂ MARIEI MAGDALENA ȘI CELELALTEI FEMEI SPUNDU-LE:
 " Bucurați-vă !!! "....Nu va temeti; duceți-vă de spuneți fraților Mei să meargă în Galilea; acolo Ma vor vedea." Matei 28:9-10
Învierea Domnului nostru Isus Hristos ne-a adus eliberarea de sub puterea păcatului și a morții eterne. Moartea și învierea Lui glorioasă ne oferă bucuria unei vieți noi,divină... Slavă LUI Hristos cel înviat!!!
 În anticiparea acestei sărbători pascale spun din toată inima:
                           Hristos a înviat !!!

 Apocalipsa 1:13-18, versetul 18 citez:
"Cel viu. Am fost mort și iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu țin cheile morții și ale Locuinței morților . " Amin.

Vă doresc tuturor;
UN HRISTOS VIU ȘI O FIRE MOARTĂ!
Așa să-mi ajute Dumnezeu!!!
 Amin.

Din sufletu-mi insetat...

Persoana Duhului Sfânt a început să mă preocupe în ultimul timp, pentru că mi-am dat seama că am tot mai multă nevoie de El. Viaţa de credinţă, aşa cum o cere Dumnezeu, nu o pot trăi prin forţele proprii. Mă văd eşuând de multe ori. Mă văd încercând să rezolv problemele prin puterea şi înţelepciunea proprie.Iar alteori, mă surprind că îmi doresc să renunţ la luptă, să dau drumul sufletului să se ducă într-un loc unde nu mai este credinţă, nici speranţă şi nici luptă. Dar ştiu că în acel loc nu este Dumnezeu, aşa că nu vreau să ajung acolo. Însă, ispita există.

    În toate aceste frământări şi nevoi ale sufletului meu, am ajuns la concluzia că nu reuşesc fără Duhul Sfânt. Da, am cunoştinţe teoretice despre El, chiar şi câteva experienţe cu El. Dar tânjesc să-L cunosc mai mult, să-I aud vocea şi îndemnul, iar eu să fac întocmai cum îmi spune. Când mă gândesc că El este mereu cu mine, că mă observă permanent, dar eu nu-I acord importanţă, îmi dau seama că Îl întristez de multe ori. Încerc să mă descurc fără El. Uit să-L întreb. Sau, mai bine spus, uitam    să-L întreb. Acum vin la El în rugăciune şi văd cum de multe ori, îmi răspunde mie personal; fie printr-un vis,sau descoperire , oameni, cărţi, sau chiar direct sufletului meu.

    Din experienţa mea, cu cât mă bazez mai mult pe Dumnezeu şi pe Duhul Lui cel Sfânt, cu atât mai mult, îmi răspunde şi mă ajută. De aceea, rugăciunile mele au devenit mai sincere şi mai sigure de ţintă.

    Pe de altă parte, nici cel rău nu stă pasiv. Sigur că şi acest lucru îl ştiam la modul teoretic. Dar, de când Dumnezeu s-a apropiat de mine şi eu de El, văd în practică ce înseamnă ca diavolul să încerce să te sperie să dai înapoi. Da, atacurile lui sunt reale, dar tot Duhul Sfânt este Cel care mi-a făcut revelaţia faptului că el a fost deja înfrânt la Golgota şi că cel rău nu are nicio putere asupra mea. Şi aşa cum Isus  l-a înfrânt la Golgota, tot aşa sunt şi eu sunt “mai mult decât biruitor’’. Slavă Lui! Conştienţa acestui lucru mi-a dat şi îmi dă în continuare putere să merg înainte împreună cu El.

    Fără Duhul Sfânt, nu am înţelepciune şi putere. Fără Duhul Sfânt, nu am mângâiere şi sprijin. Fără Duhul Sfânt, nu înţeleg Cuvântul. Duhul Sfânt mă învaţă şi mă călăuzeşte. Nu pot trăi fără El!

    Tu ce experienţe ai cu Duhul Sfânt?

Oh! dacă aş şti unde să-L găsesc

Oh! dacă aş şti unde să-L găsesc” (Iov 23:3)

Necazurile lui Iov au durat aproape un an. În această perioadă, şi-a pierdut copiii, banii şi sănătatea. În acel moment, s-a rugat:

„Oh! dacă aş şti unde să-L găsesc”.

Observăm că Iov nu s-a rugat:

 „Oh, dacă aş şti cum să-mi recuperez copiii, banii şi sănătatea”.

El nu a dat atenţie nici unuia dintre aceste lucruri. Şi-a dat seama că atunci când te afli pe calea lui Dumnezeu, toate celelalte lucruri se rezolvă de la sine. Iată un adevăr pe care îl înveţi când pierzi ceva ce îţi este drag: când nu ţi-a mai rămas nimic în afară de Dumnezeu, descoperi că Dumnezeu îţi este îndeajuns!
Mare parte din cartea Iov descrie discuţia lui cu Dumnezeu şi lamentarea lui Iov referitoare la soarta vieţii lui. Faci şi tu la fel? Dacă răspunsul tău este da, nu te îngrijora. Dumnezeu poate rezolva problema.
Câtă vreme privirea îţi este îndreptată spre Dumnezeu, El te poate mustra, te poate învăţa, te poate ajuta şi te poate face să dobândeşti o credinţă tot mai puternică. Iov nu era la curent cu ce se întâmplase în culise. El nu ştia că avusese loc o discuţie între Dumnezeu şi Satana, în care Satana a spus: „atinge-te de tot ce are, şi… Te va blestema” (Iov 1:11).
Dar Dumnezeu era de altă părere, aşa că l-a lăsat pe Satana să-l atace pe Iov o vreme. Când totul s-a sfârşit, Dumnezeu nu şi-a schimbat părerea despre Iov, iar Iov şi-a păstrat la rândul său părerea despre Dumnezeu. Singurul care îşi schimbase părerea era Satana! Dacă te întrebi cum se termină această istorisire, iată: „Iov a primit de la Domnul mai multe binecuvântări decât primise în cei dintâi” (Iov 42:12).

Dacă astăzi treci prin necazuri, răspunsul tău este – Dumnezeu. Încrede-te mai departe în El şi El te va ajuta să treci prin ele şi să fii învingător!

Ajută-mi Doamne !!!

Amin.

Cum a slujit Pavel ???

Text: Faptele Apostolilor Cap.20:19-21
Purtarea lui Pavel, in toata vremea, e de fapt slujba lui inaintea Domnului.

1. Cu toata smerenia; (vers.19)

2. Cu multe lacrimi; (vers.19)
3. In mijlocul incercarilor; (vers.19)
4. Slujba i-a fost intreaga,transparenta, sincera,cinstita... (vers.20 si vers.27)
5. Fara frica; (vers.20)
6. Ajutand pe cei slabi; (Fapt.Cap.20:35)
7. Dandu-se pilda pe sine in toate privintele...(Fapt.Cap.20:35)

Cum slujesti tu, pe Dumnezeu ???

Amin.

Nu te duce de la noi

Gadareni suntem, Isuse,
plini de patimi şi nevoi,
suntem inimi nesupuse,
Te-am gonit, dar, o, Isuse,
nu Te duce de la noi!

Plini suntem de fapte rele
şi-al păcatului noroi,
gemem sub necazuri grele,
nu ne părăsi în ele,
nu Te duce de la noi! 

Nu Te duce, fără Tine,
suntem orbi, flămânzi şi goi,
ia-ne tot ce-avem mai bine,
toate n-au un preţ cât Tine,
nu Te duce de la noi!

N-asculta pe-aceia care
şi-azi Te-alungă iar ’napoi.
Arse-n dor de vindecare,
plâng atâtea răni amare,
nu Te duce de la noi!

Mii de inimi chinuite
varsă-al lacrimii şuvoi,
cer cuvintele-Ţi iubite,
nu le părăsi zdrobite,
nu Te duce de la noi!

Doamne, Oastea Ta umilă
duce greutăţi puhoi.
Le vom duce fără silă,
dar ascultă-ne, ai milă,
nu Te duce de la noi!
Traian Dorz

CONTINUĂ SĂ CREȘTI

„Când vei veni, adu-mi… cărțile” -2 Timotei 4:13

Aflat în închisoare, fără posibilitatea de-a fi eliberat și confruntându-se cu certitudinea morții prin decapitare, Pavel i-a cerut lui Timotei să-i aducă cărțile. De ce? Deoarece el dorea să crească în continuare. Adevărul este că:
1.Dacă nu continui creșterea, ești terminat.
Când poetul Longfellow era înaintat în vârstă, un admirator l-a întrebat cum de mai poate scrie atât de frumos. Arătând spre un măr din apropiere, el a răspuns: „Acel copac este foarte bătrân, dar nu am văzut niciodată flori mai frumoase. Pe acel copac cresc mlădițe noi in fiecare an și din acel lemn nou ies acele flori. Așa că eu încerc să cresc câte puțin în fiecare an”.
2.Creșterea nu se întâmplă peste noapte.
Ea te ține la strâmtoare. Te provoacă să regândești presupunerile despre care ai crezut mereu că sunt adevărate. De bună seamă că te poate costa prieteni și bani. Dar când te dedici creșterii, nu te poți rezuma la ignoranță.
3.Creșterea este responsabilitatea ta.
Când erai copil, părinții tăi au fost responsabili de creșterea ta, acum tu ești. Poetul Robert Browning scrie: „De ce mai existăm dacă excludem creșterea?” Totuși, puțini se dedică acestui proces. Asta deoarece creșterea necesită schimbare și nu ne simțim în largul nostru cu lucrurile pe care le aduce schimbarea. Gail Sheehy a spus: „Dacă nu ne schimbăm, nu creștem și dacă nu creștem nu trăim cu adevărat.
Creșterea necesită renunțare temporară la siguranță. înseamnă să renunți la lucrurile familiare și la tiparele care te limitează, la munca sigură, dar fără satisfacții, la lucruri în care să nu mai crezi, la relațiile care și-au pierdut însemnătatea. Primul pas ne produce cea mai mare teamă, deși cea mai mare teamă a noastră ar trebui să fie opusul”.
Te poți gândi la un lucru mai rău decât la o viață lipsită de creștere?..

„Să asculte însă și înțeleptul, și își va mări știința” -Proverbe 1:5

Când vine vorba de creștere, Hristos este exemplul nostru. Biblia spune că El „creștea în înțelepciune, în statură, și era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor” (Luca 2:52). Pentru a fi plăcut înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor, trebuie să continui să crești spiritual, mental și emoțional. Asta înseamnă să faci două lucruri:
1.Nu te opri din învățat!
Fiecare experiență din viață, inclusiv cele care nu-ți plac, îți oferă cunoștințe care îți pot face viitorul mai bun decât prezentul. Dar trebuie să le cauți. Dezavantajul Internetului și al Smartphonurilor este că primești „bucăți” de informații pe care nu le procesezi sau din care nu extragi nimic. în loc să lași ca viața să ți se „întâmple”, trebuie să te oprești și să te întrebi: „Ce se întâmplă aici cu adevărat? Aud, dar ce înseamnă ceea ce aud?” Tu ești trup, sufiet și duh, așa că trebuie să te întrebi: „Sunt eu sănătos fizic, mental, emoțional și spiritual?” Nimeni nu poate răspunde la această întrebare în afară de tine.
2.Nu înceta niciodată să-ti dezvolți talentele!
Când a fost întrebat, bătrân fiind, de ce mai exersează încă între șase și opt ore pe zi, unul dintre cei mai mari violoniști ai lumii a răspuns: „Deoarece cred că devin mai bun”. Ce atitudine extraordinară! Nu este suficient să’ trăiești mai mult, ci trebuie să ajungi mai bun! Pavel i-a spus lui Timotei: „să înflăcărezi darul … care este în tine” (2 Timotei 1:6).
Wesley Tracy a spus: „Unii oameni sunt de părere că a-ți urma darul spiritual înseamnă să petreci zile și ani din viața ta făcând numai acele lucruri care vin de la sine, ușor, fără efort, disciplină sau practică.
Darul tău este fie mediocru, fie excelent; depinde de tine”.
Amin.

Curăţirea zgurii

“Dar treimea aceasta din urmă o voi pune în foc, şi o voi curaţi cum se curăţeşte argintul, o voi lămuri cum se lămureşte aurul. Ei vor chema Numele Meu şi îi voi asculta; Eu voi zice: Acesta este poporul Meu! Şi ei vor zice: Domnul este Dumnezeul meu!” Zaharia 13.9

                Din metal necurăţit, amestecat, cum suntem din fire, harul vrea să ne facă metal preţios, dar condiţia de seamă este să ne treacă prin cuptorul încins.Ne înspăimântăm de aceasta şi dorim să rămânem fără valoare, numai pentru a ne bucura de liniştea pietrelor obişnuite???
Aceasta ar însemna să alegem partea cea rea, ca Esau...
Nu, Doamne! mai degrabă să fim aruncaţi în cuptor, decât să fim lepădaţi din faţa Ta.
                Focul este numai pentru a curaţi metalul; el nu-l distruge. Domnul doreşte ca poporul Său să fie asemenea aurului, de aceea îşi dă silinţa să-l cureţe de orice zgură.Oricât de puţin înţelepţi am fi, ne vom bucura de această operaţie, şi rugăciunea noastră va fi, nu să fim scoşi din încercare, ci să fim curăţiţi de orice amestec firesc.
                O Doamne, încearcă-ne cu adevărat! Suntem gata să ne topim sub văpaia flăcării, dacă e voia Ta; căci ea e cea mai bună.Sprijineşte-ne în timpul încercării şi noi vom fi ai Tăi pentru totdeauna.
Amin!!!

Nu te teme, crede numai...

“Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre” (Filipeni 4:19)

Ţi-e e teamă că nu vei avea suficient pentru a-ţi satisface toate nevoile? Să citim relatarea despre hrănirea a 5000 de oameni şi să observăm trei principii despre ucenici.

                 1) Primul, ei au încercat să scape de problemă. Ei l-au spus Domnului Isus: “Dă-le drumul să se ducă … ca să-şi cumpere pâine” (Marcu 6:36). Dar El a spus nu. Domnul Isus ştie că noi creştem când ne confruntăm cu problemele, nu când le evităm.

Credinţa noastră creşte numai când îi cerem ceva. Credinţa leneşă şi inactivă te va lăsa baltă când eşti în nevoie, deci trebuie să te hrăneşti din Cuvântul lui Dumnezeu şi să-ţi exersezi credinţa în mod regulat.
                2) Al doilea, ucenicii au crezut că ceea ce au nu este suficient:

“Este aici un băieţel, care are cinci pâini de orz şi doi peşti; dar ce sunt acestea la atâţia?” (loan 6:9). Dumnezeu îţi va cere să te uiţi la ceea ce ai pentru că deşi nu pare mult, când ÎI pui şi pe El la socoteală, va fi mai mult decât suficient ca să ţi se împlinească nevoia.

În mâinile ucenicilor, era doar prânzul pentru o persoană, dar în mâinile lui Hristos a devenit hrană pentru 5000 de persoane.

Aşa că pune ce ai în mâinile lui Dumnezeu şi lasă-L pe El să lucreze.
               3) Al treilea, numai când ucenicii au ascultat de planul Lui li s-a împlinit nevoia. Când îi ceri lui Dumnezeu o minune, El îţi va da deseori un plan şi nişte instrucţiuni de urmat.

                   În acel moment ascultarea ta porneşte cronometrul, activează planul şi determină rezultatele. Cu Dumnezeu nu există lipsă şi nu este nici limită. Când s-a terminat, “au ridicat douăsprezece coşuri pline cu fărămituri de pâine şi cu ce mai rămăsese din peşti”

(Marcu 6:43). Nu te îngrijora, vei avea destul!

Amin!

Identifica sursa si foloseste autoritatea pe care ti-a dat-o Dumnezeu

“Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui” (Efeseni 6:12)

Satana foloseşte oamenii şi circumstanţele, dar nu aceştia sunt adevăraţii noştri duşmani – el este. El lucrează prin oameni şi circumstanţe, apoi se desfată vâzăndu-ne cum reacţionam fără să ne dăm seama că el este sursa.
Când Satana l-a folosit pe Petru încercând sa-L împiedice pe Isus să se ducă la cruce pentru a-Şi împlini menirea pentru care L-a trimis Dumnezeu Isus S-a întors şi i-a zis lui Petru: “înapoia Mea, Satano: tu eşti o piatră de poticnire pentru Mine! (Matei 16 23) Satana l-a folosit pe Petru, dar Domnul Isus a ştiut că nu Petru este problema Lui. Aşa că “i-a întors spatele” lui Petru şi s-a dus la sursă – Satana. Deci, mai întâi, identifica sursa problemei tale. La cruce Domnul Isus s-a rugat: “Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac (Luca 23:34).
Când înţelegi că strategia lui Satana este să-i folosească pe alţii să te zdrobească, este mai uşor să-i ierţi. Nu trebuie să cari povara resentimentului sau să-i critici sau să încerci să-i schimbi; îi poti încredinţa în mâinile lui Dumnezeu. Nu vei fi scutit de atacurile diavolului, dar vei avea un scut împotriva lui şi nu vei fi descurajat sau înfrânt de el.
Vezi tu, dacă diavolul nu te poate înfrânge complet, se va mulţumi să te ţină legat. Astfel nu vei merge mai departe spre victorie, în al doilea rând, foloseşte autoritatea pe care ţi-a dat-o Dumnezeu. Domnul Isus a spus: Am văzut pe Satana căzând ca un fulger din cer.” lată că v-am dat putere … peste toata puterea vrăjmaşului” (Luca 10:18-19). Aşadar, identifică sursa şi foloseşte autoritatea pe care ţi-a dat-o Dumnezeu.

Doamne ajută! Doamne dă izbandă!

Amin.

In fata tronului Tau pasesc

„Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte? Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!“ 1 Corinteni 15.55-57

Johann Sebastian Bach, marele compozitor al secolului al XVIII-lea a orbit la sfârşitul vieţii sale. Totuşi nu a încetat să lucreze pentru muzică. În una din ultimele nopţi a compus o melodie plăcută, care vine ca un crepuscul în întuneric şi creşte spre lumina cerească. El a numit-o: „În faţa tronului Tău păşesc“. Ginerele său, care veghease la patul său toată noaptea, a scris melodia după dictare. Bach stătea în pat cu ochii larg deschişi, o privea pe soţia sa şi o putea vedea! Acesta a fost ultimul cadou al lui Dumnezeu pentru el: reîntoarcerea vederii înainte de plecarea sa acasă. „Magdalena“, i-a spus el, „acolo unde voi merge, voi auzi o muzică la care noi doar visăm aici. Iar ochii mei Îl vor vedea pe Domnul!“ Apoi a cerut să i se cânte încă o cântare. În timp ce rudele sale cântau, a venit o pace adâncă peste faţa sa – plecase din această lume.
Bach a murit la vârsta de 65 de ani şi a fost înmormântat în Leipzig. El a compus foarte mult spre slava lui Dumnezeu. Dar cel mai frumos cântec îl va cânta împreună cu toţi cei răscumpăraţi, când vor fi la Domnul: „A Lui, care ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său… a Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor! Amin.“ 

Vei fi şi tu acolo?

MARTURISESC

   MARTURISESC,

MARTURISESC PACATUL MEU
INAINTEA LUI DUMNEZEU,
DE VINA,STIU,SUNT NUMAI EU
CACI AM GRESIT MEREU,MEREU...
DAR ASTAZI DOAMNE,MA CAIESC!

VIN SA-TI CER ASTAZI IERTARE
PENTRU ZILELE AMARE,
PENTRU FAPTE PIERITOARE,
PENTRU GRESELI,NEPASARE...
CACI ASTAZI DOAMNE,MA CAIESC!

RIDICA-MA PE BRATUL TAU,
DEPARTA CALEA CELUI RAU
CARE-A SAPAT IN MINE-UN HAU
SI M-A CONDUS PE PLACUL SAU
CACI ASTAZI DOAMNE MA CAIESC!

IMBARBATEAZA-MA,DOAMNE,ISUS 
SI UITA-MI FAPTELE-N ASCUNS
ALUNGA-MI GANDUL NESUPUS
SA FIE DE TINE PATRUNS
CACI ASTAZI DOAMNE ,MA CAIESC!

CERCETEAZA-MA PREA SFINTE
SI LUCREAZA LA A MEA MINTE
NU VREAU SA FIU CA'NAINTE
FAR' UN DOMN,FAR'UN PARINTE,
CACI ASTAZI DOAMNE,MA CAIESC!
AMIN.

Nevoia ta cea mare, mila LUI

“Noe a căpătat milă înaintea Domnului” Geneza 6:8

            Dacă vrei să te bucuri de binecuvântarea lui Dumnezeu, trebuie să remarci două lucruri din viata lui Noe. în primul rând, L-a slăvit pe Dumnezeu. “Prin credinţă Noe, când a fost înştiinţat de Dumnezeu despre lucruri care încă nu se vedeau, şi, plin de o teamă sfântă, a făcut un chivot ca să-şi scape casa; … şi a ajuns moştenitor al neprihănirii care se capătă prin credinţă” (Evrei 11:7).
            Noe nu a văzut niciodată ploaia şi nimeni altcineva nu o văzuse. El locuia la 160 de km depărtare de cel mai apropiat ocean. Chiar dacă putea să înveţe să construiască o corabie, cum putea să o lanseze la apă? Şi cum rămâne cu strângerea tuturor animalelor? Timp de 120 de ani el a fost ţinta batjocurilor. Dar pentru că L-a slăvit pe Dumnezeu, a ajuns în vârf. În al doilea rând, Noe L-a ascultat pe Dumnezeu. “Aşa a şi făcut Noe: a făcut tot ce-i poruncise Dumnezeu” (Geneza 6.22).
            Înţelegerea poate aştepta; ascultarea nu poate aştepta. Ascultarea imediată te va învăţa mai multe despre Dumnezeu decât ai putea învăţa într-o viaţă de discuţii pe teme biblice. De fapt, sunt multe porunci ale lui Dumnezeu pe care nu le vei înţelege până când nu le vei respecta. Când Noe a ieşit din corabie după potop, Dumnezeu i-a zis: 

“Creşteţi, înmultiti-vă şi umpleţi pământul … vi le-am dat în mâinile voastre!” (Geneza 9:1-3).
           Cu Dumnezeu, răsplata ta va fi întotdeauna mai mare decât ascultarea ta. Uneori încercăm o ascultare parţială: “Mă voi duce la biserică, dar nu voi da zeciuială. Voi citi Biblia, dar nu-l voi ierta pe cel ce m-a rănit”. Ascultarea parţială înseamnă neascultare! Biblia spune: “omul este socotit neprihănit prin fapte, şi nu numai prin credinţă” (lacov 2:24). De ce este ascultarea atât de importantă? Deoarece Domnul Isus a spus: “Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele” (loan 14:15).

Darul de Apostol

         În acest articol aş vrea să explic ce este „darul de apostol”.
Este de menţionat că darul de apostol este un dar duhovnicesc. În prima sa epistolă către Corinteni apostolul Pavel scrie sfinţilor din această biserică că „ În ce priveşte darurile duhovniceşti, fraţilor, nu voiesc să fiţi în necunoştinţă.” (1 Corinteni 12:1). Deci, este important să cunoaştem acest aspect a vieţii de credinţă.
Ce este un dar duhovnicesc?           
         Cuvântul, tradus din greacă în română „dar”, este [kharismah], care provine de la rădăcina [khar], adică har, având sensul de dar, sau cadou, nemeritat. Terminaţia –[mah] arată la manifestarea a ceea la ce este alipită, în cazul nostru merge vorba despre manifestarea harului în viaţa omului născut din nou. Deci, harul lui Dumnezeu în viaţa credinciosului se manifestă printr-unul sau mai multe daruri duhovniceşti. La 1 Corinteni 12:7 aflăm că darul duhovnicesc este “arătarea Duhului spre folosul altora”. La versetul 4 scrie că darurile sunt felurite, dar este acelaşi Duh, afirmaţie întărită la versetul 11:Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte, cum voieşte.
De aici vedem că feluritele daruri sunt manifestarea unuia şi aceluiaşi Duh. Pe de altă parte vedem că nu omul, ci Duhul decide cine şi ce dar să primească.
Un credincios nu va avea toate darurile duhovniceşti
             Iată ce scrie apostolul Pavel la 1 Corinteni 12:27-31:
Voi sunteţi trupul lui Hristos, şi fiecare, în parte, mădularele lui. Şi Dumnezeu a rânduit în Biserică, întâi, apostoli; al doilea, prooroci; al treilea, învăţători; apoi, pe cei ce au darul minunilor; apoi pe cei ce au darul tămăduirilor, ajutorărilor, cârmuirilor, şi vorbirii în felurite limbi. Oare toţi sînt apostoli? Toţi sînt prooroci? Toţi sînt învăţători? Toţi sînt făcători de minuni? Toţi au darul tămăduirilor? Toţi vorbesc în alte limbi? Toţi tălmăcesc? Umblaţi dar după darurile cele mai bune. Şi vă voi arăta o cale nespus mai bună.
             Vedem că Dumnezeu a dat credincioşilor diferite daruri, ca toate împreună să slujească şi să contribuie la zidirea trupului lui Hristos, adică a bisericii (Efeseni 4:11-16).
Dumnezeu a rânduit în Biserică, întâi, apostoli…          
             Apare întrebarea: de ce primii în listă sunt apostolii? Dacă am face un studiu pe subiect, am vedea că apostolii sunt cei care plantează biserici noi în localităţi unde nu există biserici. Trebuie să menţionăm că aici nu merge vorba despre o poziţie sau o slujbă, ci de o manifestare a Duhului în viaţa credinciosului. De obicei, în zilele noastre, cei care au darul de apostol sunt numiţi misionari. Pe de altă parte, o persoană care are darul de apostol, poate să aibă poziţii diferite.
            Ca să fie mai clar de ce apostolii sunt primii în lista darurilor, vreau să mai adaug că, dacă apostolii sunt plantatori de biserică, atunci evangheliştii sunt cei care aduc oameni noi în biserica deja formată; prorocii sunt cei care mângâie, încurajează, mustră biserica (de multe ori fără ca să cunoască problemele şi nevoile celor ce ascultă predicile lor); păstorii sunt cei care se îngrijesc de starea bisericii, urmăresc după nevoile bisericii.
Amin!

Slujba de Apostol

"Zidul cetăţii avea douăsprezece temelii, şi pe ele erau cele douăsprezece nume ale celor doisprezece apostoli ai Mielului." (Apocalipsa 21:14).
            Care trebuie să fie atitudinea noastră faţă de apostoli şi care este poziţia apostolilor în ierarhia bisericească?
Poziţia apostolilor în ierarhia bisericească:       
            Numele de apostol se aplică atât celor doisprezece apostoli, aleşi de Domnul Isus pentru o slujbă specială, cât şi acelor creştini care au primit darul duhovnicesc de apostol. În ce priveşte slujba de apostol, aceasta este cea mai înaltă poziţie în ierarhia bisericească. După cum aţi văzut, în Apocalipsa capitolul 21 scrie că pe cele douăsprezece temelii ale zidului Ierusalimului ceresc sunt scrise numele celor doisprezece apostoli ai Mielului. În epistola sa către Efeseni Apostolul Pavel scrie, că noi suntem zidiţi pe temelia apostolilor şi prorocilor (Efeseni 2:20), adică pe temelia învăţăturii lor.
Cum trebuie să ne raportăm faţă de apostoli?
1. Să urmăm exemplul lor.
               Îndemnul Apostolului Pavel este ca să călcăm pe urmele lui, întrucât şi el calcă pe urmele Domnului Isus (1 Corinteni 4:16, 11:1). Iar în epistola către Evrei avem următorul îndemn:
               Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, cari v-au vestit Cuvîntul lui Dumnezue; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire, şi urmaţi-le credinţa! (Evrei 13:7)
2. Să nu-i concepem ca mijlocitori între noi şi Dumnezeu.
              In Moscova, acum câţiva ani în urmă, in multe localuri de cultură şi artă printre care şi o bisericuţă de pe teritoriul Kremlinului era urmatoarea filozofie....... Pe unul din pereţii acelei biserici este pictată o imagine, care poartă următorul mesaj: sfinţii de pe o insulă se roagă sfinţilor apostoli, care sunt în cer, aceştia mijlocesc pentru ei înaintea fecioarei Maria, Fecioara Maria mijloceşte înaintea Domnului Isus, Domnul Isus mijloceşte înaintea lui Dumnezeu. O astfel de perspectivă este greşită. Biblia spune clar:
„Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos, care S-a dat pe Sine însuşi, ca preţ de răscumpărare pentru toţi…” (1 Timotei 2:5-6).
             Deci, când ne rugăm, trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu Tatăl în Numele Domnului Isus Hristos. Aşa învăţa întotdeauna Domnul Isus noroadele şi ucenicii. O expresie des repetată de Domnul Isus este „tot ce veţi cere de la Tatăl în Numele Meu…”
3. Să nu ne închinăm lor.
              În ce priveşte închinarea la sfinţi, vreau să aduc ca exemplu felul cum au răspuns Pavel şi Barnaba la dorinţa locuitorilor din Listra de a li se închina:
              Apostolii Barnaba şi Pavel, cînd au auzit lucrul acesta, şi-au rupt hainele, au sărit în mijlocul norodului, şi au strigat: “Oamenilor, de ce faceţi lucrul acesta? Şi noi suntem oameni de aceeaşi fire cu voi; noi vă aducem o veste bună, ca să vă întoarceţi de la aceste lucruri deşerte la Dumnezeul cel viu, care a făcut cerul, pămîntul şi marea, şi tot ce este în ele. (Fapte 14:14-15)
              Alte exemple de închinare avem în Apocalipsa 19 şi 22. Iată cum a reacţionat Îngerul lui Dumnezeu, când apostolul Ioan s-a aruncat la pământ înaintea lui ca să i se închine:
„Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sînt un împreună slujitor cu tine, şi cu fraţii tăi, proorocii, şi cu cei ce păzesc cuvintele din cartea aceasta. Închină-te lui Dumnezeu.” (Apocalipsa 19:10, 22:9)        
             Acum socotiţi şi singuri: dacă Îngerul lui Dumnezeu nu a îngăduit sfântului Ioan să i se închine, credeţi că sfinţii apostoli ar accepta închinarea voastră?
Cu siguranta ca nu!
Amin.

Cine poate fi numit apostol?

                  Câteodată se afirmă (spre exemplu, de către Biserica Mormonă, Biserica Nou-Apostolică, şi de către organizaţia creştină cu numele Gospel Outreach), că Dumnezeu doreşte ca oficiul de apostol să fie încă operativ în biserica zilelor noastre. Însă Scripturile indică limpede că apostolia a fost o slujbă limitată cu stricteţe numai la primul secol.
                 Isus i-a pregătit pe cei 12 pentru a fi predicatori, învăţători şi evanghelişti pentru El, după moartea şi învierea Sa (vezi, Ioan 14:17, Mat.l6:18-19; 18:17-18; etc.). Apostolii vorbeau cu autoritate, nu doar fiindcă ei aveau Duhul Sfânt care-i învaţă dar şi fiindcă ei erau martori oculari ai evenimentelor mântuitoare ale morţii şi învierii lui Hristos (Ioan 14:26; 15:26-27).
                De aceea, apostolii au fost pregătiţi de Isus să joace un rol vital şi nerepetabil în istoria Bisericii. Deşi Duhul Sfânt locuieşte încă în Biserică, acum nu mai există apostoli, din moment ce unui apostol i se cerea să fie un martor ocular al Hristosului înviat. În Fapte 1:16-26 îi vedem pe apostoli încercând să găsească un înlocuitor în oficiul de apostol lăsat vacant de trădătorul Iuda. Petru este cel ce dă glas cerinţelor pe care acest succesor trebuia să le împlinească: "Trebuie deci ca, dintre cei ce ne-au însoţit în toată vremea în care a trăit Domnul Isus între noi, cu începere de la botezul lui Ioan până în ziua când s-a înălţat El de la noi, să fie rânduit unul care să ne însoţească drept martor al învierii Lui... " Adăugaţi şi referinţele din Fapte 5:32, Luca 1:1-4, Efes.3:4-5, 1 Cor.9:1 şi veţi vedea că aceasta este condiţia biblică a numirii cuiva în slujba de apostol.
               Dat fiind faptul că nici un om care a trăit în ultimele 18 secole nu l-a văzut pe înviatul Hristos (în ciuda pretenţiilor unor persoane ca Joseph Smith, întemeietorul Mormonismului, aducătorul noii revelaţii a cărţii lui Mormon, etc.), este imposibil ca în această perioadă de timp să avem "apostoli", în adevăratul sens al cuvântului.
              Noul Testament indică foarte clar că apostolia a luat sfârşit în primul secol. În relatarea lui Pavel a arătărilor după înviere ale Domnului, el încheie cu arătarea făcută lui, spunând: "după ei toţi, ca unei stârpituri, mi s-a arătat şi mie" (1 Cor.15:8). Într-un alt loc, Pavel spune despre Biserica creştină că este"zidită pe temelia apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos" [Efes.2:20]. La fel cum noi nu schimbăm sau înlocuim din când în când o piatră unghiulară veche şi o temelie veche la casele noastre cu una noua, la fel nici nu se poate pune o nouă temelie de apostoli şi profeţi în Biserică! Temelia mărturiei apostolice a lui Hristos cât şi revelaţiile profetice care prefigurau şi interpretau faptele mântuitoare ale lui Hristos, au fost puse. Nu se mai poate pune o alta nouă. Nu mai este nevoie să se pună una nouă!
           De aceea, ori de câte ori apar învăţători care vin cu "noi revelaţii de la Dumnezeu", aceştia încearcă să pună o nouă temelie de care nu este nevoie fiindcă ea este deja pusă (vezi, 1 Cor.3:11 "Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât ceea care a fost pusă şi care este Isus Hristos").
          Unii susţin că Pavel a sugerat perpetuarea apostolilor şi a profeţilor în pasajul din Efeseni 4:11-13. La o citire superficială a pasajului, putem avea impresia că Hristos a dat Bisericii, apostoli şi profeţi, "până vom ajunge toţi la unirea credinţei", astfel sugerând că aceste slujbe continuă până ce biserica este desăvârşită. Totuşi această interpretare este incorectă din următoarele motive: 

          (1) Pavel, deja i-a pus pe apostoli şi profeţi într-o categorie separată în Efes.2:20. 

          (2) Dacă apostolii şi profeţii erau doriţi de Hristos să continue până ce Biserica era desăvârşită, de ce nu a fost aleasă niciodată o a doua generaţie de apostoli? De ce apostolii Noului Testament nu şi-au numit succesori la apostolie? 

         (3) Ideea principală din Efeseni 4:11-13 este că"zidirea trupului lui Hristos" (vers.12) va continua "până" ce Biserica va ajunge la maturitate: "la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos" (vers.13). Apostolii şi profeţii din primul secol au "desăvârşit sfinţii"(vers.12a), şi implicit Biserica cu revelaţiile Noului Testament combinate cu cele din Vechiul Testament, astfel încât toată cunoştinţă care îi trebuie Bisericii pentru a-şi îndeplini însărcinarea să fie conţinută în Scriptură (2 Tim.3:16-17).
           Epistola lui Iuda, aduce de asemenea mărturie în favoarea convingerii creştine a primului secol, că zilele apostolilor şi ale revelaţiilor evanghelice au fost încheiate, devenind fundamentale. Acestea nu se presupuneau să continue. Iuda vorbeşte de "credinţa care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna"(Iuda 3). Expresia, "odată pentru totdeauna" indică clar că "darea/încredinţarea" credinţei este completă astfel încât acum nu mai avem nevoie de noi revelaţii. Într-adevăr, învăţăturile unor anumiţi oameni (Iuda 4) sunt condamnate tocmai din acest motiv. Iuda ne spune că soluţia pentru evitarea capcanei ereziei este: "aduceţi-vă aminte de vorbele vestite mai dinainte de apostolii Domnului nostru Isus Hristos" (Iuda 17). Atunci când Iuda scria aceste lucruri, apostolii erau un fenomen al trecutului sau deveneau cu repeziciune unul.
        De asemenea, apostolul Petru a dovedit clar că şi el considera perioada apostolică încheiată în zilele lui. A doua epistolă a lui Petru pare să fie scrisă de către Petru în timp ce aştepta martiriul. În această epistolă el nu-i îndeamnă pe primitorii ei să aştepte pe următorul apostol, sau următorii apostoli, pentru a primi călăuzire spirituală ci mai degrabă ca după moartea lui ei să-şi amintească mesajul apostolic [2 Petru 1:12-15].                    Asemenea lui Iuda şi Petru avertizează cu privire la învăţătorii falşi care vor profita de lipsa prezenţei apostolice "strecurând pe furiş erezii nimicitoare" [2:1]. Soluţia, ne spune Petru este "să ne aducem aminte de lucrurile vestite mai dinainte de sfinţii prooroci şi de porunca Domnului şi Mântuitorului nostru, dată prin apostolii voştri" [3:2]. Aceşti credincioşi, primitori ai epistolei trebuiau să caute neapărat să urmeze învăţăturile apostolilor Domnului, pe care-i cunoşteau, îndeosebi cele ale lui Pavel chiar în pofida faptului că este adesea greşit interpretat (răstălmăcit) de către "cei neştiutori şi nestatornici" [3:14-16]. De aceea, Petru nu a anticipat continuarea sau perpetuarea autorităţii apostolice ci mai degrabă s-a aşteptat ca biserica să asculte de ceea ce apostolii care tocmai mureau, au învăţat. Asemenea lui Iuda, el nu spune, "ascultaţi de apostolii care trăiesc în zilele noastre" (aşa cum mormonii sau noi-apostolicii poruncesc!), ci în schimb ne cere, "Aduceţi-vă aminte de ce-au spus apostolii"! Nu ascultaţi de ceea ce spun apostolii de astăzi, ci amintiţi-vă de ce-au spus apostolii de atunci! Apostoli nu ai vreunei organizaţii, ci apostoli ai Domnului Isus!
         Faptul că apostolia a fost limitată la biserica primului secol nu înseamnă neapărat că doar Cei 12 şi Pavel au fost apostoli. Barnaba [din Fapte 14:14] a fost fără îndoială un apostol şi la fel a fost şi Sila (sau Silvan, după varianta greacă a numelui său) [vezi, 1Tes.2:6 şi 1:1]. În Fapte 15:22 este clar că Sila era un apostol. El este cel ce împreună cu Pavel a participat la întemeierea bisericii din Tesalonic [Fapte 17:1-9]. E posibil ca şi Andronic şi Iunia să fi fost apostoli [Rom.16:7]. Faptul că Timotei nu este inclus ca şi apostol în 1Tesaloniceni 2:6 este sugerat în 3:1-2, unde "noi" înseamnă Pavel şi Silvan separat de Timotei.
        Noi ştim că Timotei nu a fost un martor ocular apostolic al înviatului Hristos fiindcă el a fost condus la Hristos de către Pavel mai târziu (vezi, 1 Tim.1:18; 2 Tim.1:2; 2:1-2). Nu există nici un motiv să ne îndoim că Barnaba, Silvan, Andronic şi Iunia nu au fost cu toţii printre cei peste 500 de martori ai înviatului Hristos [menţionaţi în 1 Cor.15:6] şi astfel "apostoli" în sensul strict al cuvântului.
        În cele din urmă observăm că termenul "apostol" pare să fie folosit şi cu sensul de "misionar" sau "trimis al bisericii". În Filipeni 2:25 îi este atribuit lui Epafrodit, pe care Pavel îl numeşte "trimisul/apostolul vostru" şi în 2Corinteni 8:23 vorbeşte de "trimişii Bisericilor". În aceste cazuri, oamenii aceştia deşi nu au vreo putere ecleziastică sau revelaţii de adăugat, sunt totuşi numiţi misionari. Dar acesta nu este sensul în care cuvântul "apostol" este folosit de către aceia care pretind că au restaurat apostolia în Biserica zilelor noastre!
         Noi concluzionăm prin a spune că apostolia s-a încheiat odată cu moartea apostolilor aleşi de Însuşi Domnul Isus Hristos, în primul secol. Odată cu ei a dispărut şi autoritatea de a vorbi definitiv şi fără echivoc de la Dumnezeu. Ca prin urmare, noi respingem pretenţia vreunei organizaţii religioase sau a vreunui învăţător, că slujba de apostol a fost reactivată în zilele noastre, în Biserica.

Amin.