Salvat de Isus

         Cand mi-am luat "zborul" din sanul familiei,aveam 14 ani.  Nu m-am gandit nici o clipa ca doar langa Dumnezeu poti sa ai cele mai mari satisfactii si impliniri in viata. Lumea cu relele ei m-a castigat repede si in scurt timp dintr-un copil pios si bisericos am ajuns un fan al discotecilor si  prieten a celor ce le frecventau. Tigara imi era alinul esecurilor, care incepeau sa-mi fie tot mai cunoscute odata cu trecerea anilor.
Intr-o zi un prieten imi zice:
"-Tu o sa te pocaiesti odata si odata..!"
Suparat de ceea ce am auzit de la el, am replicat cu furia unui om lipsit de orice teama:
"-Eu nu ma voi pocai niciodata!"
Legaturile lumii, viciile vietii murdare, facuse sa dispara din inima si mintea mea orice amintire dintr-o copilarie in care biserica reprezenta mult pentru mine si familia mea.
Bunicul meu era prezbiter in biserica din satul unde am crescut , parintii mei oameni credinciosi, iar eu un tanar rebel care isi uitase adevarata identitate.
Pacatele ma copleseau si ma ingropau de la o zi la alta tot mai mult. Uneori intr-un mod foarte fin, Dumnezeu, imi vorbea in duhul mintii mele bolnave.  Erau monente cand pentru cateva clipe simteam ca sunt murdar, ca sunt un fiu pierdut, dar din nefericire atunci, toate aceste trairi interioare erau doar cateva clipe si eu imi continuam "drumul murdar" fara sa tin cont de nimeni si nimic.
Familia suferea mult din pricina mea. Eu ma foloseam de ei ca de un servetel de unica folosinta, care dupa ce ti-ai facut treaba cu el, il arunci in primul cos de gunoi pe care il intalnesti in cale.
In tot acest timp mama si tata, fratii mei si surorile mele, cu toate ca eu le faceam mult rau, ei n-au incetat sa-mi fie alaturi.., cand eram la un pas de moarte uneori...
Rugaciunea familiei mele ardea pe altarul Domnului zi si noapte pentru mine!!!
Vineri 12 iunie 1998,o zi cu mult entuziasm (se incheia anul scolar)pentru toti elevii liceului "Constantin Brancusi Iasi", putea fi ziua cand viata mea s-ar fi incheiat la doar 18 ani.
Ajung la trecerea de pietoni, semaforul indica libera trecere pentru pietoni, ma angajez in traversarea strazii din fata liceului si doar un pas a mai lipsit ca un Jeep, cu numar de Bucuresti, care mergea cu viteza fff mare , sa nu imi curme firul vietii, nici acum nu imi explic ce a fost acolo, cum am scapat nevatamat...
A fost ziua, cand Dumnezeu mi-a zis :
"Eu pot sa te cobor in tarana, ce faci cu sufletul tau?"
...probabil Dumnezeu ar fi facut (avea toate motivele si tot dreptul sa o faca) asta daca nu ar fi ascultat rugaciunile parintilor mei. 
In 1999 la aproximativ un an dupa aceasta intamplare eram intr-un cartier turcesc din Istambul, Bayram Pasa, cautam sa cumpar un bilet la autocar ca sa vin acasa. Un alt moment de teroare, munca mea pe o perioada de 56 de zile s-a dus sub amenintarea unui pistol , intr-un birou in care intrasem sa cumpar bilet pentru Romania. La orice pas consecintele vietii mele murdare, pandeau sa ma loveasca.
Tot timpul am fugit sa nu fac armata,dar tocmai de ce am cautat sa scap,de aia nu am scapat. Zis si facut...
Octombrie 2000 a fost momentul cand prietenii ma conduceau spre gara  la trenul cu destinatia Ianca, judetul Braila. Gata, m-au recrutat si incoporat in aceeasi zi...
"-In armata cu tine strengarule!", imi zisese comandantul comisariatului din Iasi.
A fost o zi trista pentru mine! Stagiul militar s-a dovedit a fi o nuca prea tare, tot timpul trebuia sa ma supun altora si asta ma supara teribil.
O zi si mai trista din viata mea de pana atunci, a fost pe 30 mai 2001, cand implineam 21 de ani si eu curatam buda companiei de paza, a aeroportului militar si civil Bacau...umilinta mare am trait atunci!!! Toata firea mea orgolioasa tot eul meu era infrant...
Din momentul acela Dumnezeu a inceput sa vorbeasca cu mine.
Eram fiul cel mic al familiei mele, plecat de'acasa de ani de zile,care acum suferea la troaca porcilor... M-am regasit in personajul fiului mic din pilda Scripturii, "Fiul Risipitor".
As fi vrut sa scap sa mi se intample si mie ceva bun in viata, dar vocea constiintei imi spunea:
"Tu nu meriti nimic!"
Pe 6 iunie 2001 eram santinela la depozitul de munitie si rachete a unitatii de aviatie militara din Bacau, o durere chinuitoare de stomac si o stare totala de disconfort m-au rapus in postul meu de paza. Cu mari eforturi am reusit sa anunt prin telefonul din foisor comandantul garzii, ca imi este rau.Repede o masina a unitatii m-a dus la spitalul judetean Bacau. Dupa mai multe zile; analize medicale, tratament si supraveghere atenta a medicilor de acolo, toata lumea s-ar fi asteptat sa fiu mai bine ca atunci cand am venit la spital, dar lucrurile nu au stat deloc asa. In tot acest timp familia mea nu a stiut nimic de starea mea, am refuzat sa le spun. Trecuse cam 14 zile de spitalizare si starea sanatatii mele era rea. Incepusem sa ma ingrijorez!
Mi-aduc aminte de un moment in care asistenta sefa a intrat in salonul unde eram internat impreuna cu alti pacienti si dupa un set de analize pe care le efectuasem cu o zi 'nainte, a refuzat initial sa imi transmita rezultatul analizelor , mentionand ca sunt ceva probleme...a oftat si apoi mi-a zis, suspect de ciroza...
Atunci, in dimineata acelei zile, am hotarat sa sun la un prieten de familie credincios si sa ii cer ajutorul zicand:
" - Sunt in spital, roaga-te pentru mine, ca pe mine, Dumnezeu, nu ma asculta!
Sunt prea pacatos ca sa faca asta..!"
Am plecat de la telefonul  fix de pe holul spitalului, si ochii imi jucau in lacrimi, ajuns in patul din salonul in care eram internat, am inchis ochii si am lasat inima si mintea sa rationeze,am inceput sa imi vars durerea in taina lui Dumnezeu,dupa cateva clipe am facut in duhul inimii mele o rugaciune insotita de o  promisiune Domnului:
" - Doamne daca tu existi cu adevarat te rog da-mi sanatate, si eu promit azi in acest pat de spital ca ma pocaiesc."
A doua zi familia mea impreuna cu acel prieten pe care l-am sunat erau de dimineata la mine in salon. Emotinant moment...! Stiam ca i-am tradat, ca i-am facut sa sufere, ca le-am adus multa rusine si ca nu merit dragostea lor. M-am uitat in ochii lor si am vazut cum sufereau pentru mine.
Dupa 21 de zile de spitalizare la sectia infectioase a spitaluilui judetean Bacau, am mers la spitalul militar din Iasi. Acolo am intrat iar in focul analizelor si a unor tratamente administrate pentru reglarea functiilor ficatului.
Regim alimentar, medicamente si perfuzii  timp de aproximativ 70 zile.
Ma tortura infiecare zi gandul ca toate astea nu ma pot salva, asa ca am decis intr-o duminica dimineata sa merg la biserica .
Dumnezeu pregatea de mult ziua asta pentru mine, pentru ca el avea un plan minunat cu mine. Am mers la biserica de pe strada Sfantul Andrei si dupa multa vreme genunchii mei se plecau din nou in casa lui Dumnezeu, la picioarele Creatorului.M-am asezat pe ultima banca, in jurul meu in acea zi vedeam numai fete senine si oameni fericiti.Ma uitam cu jind la bucuria lor dorindu-mi din tot sufletul sa am si eu aceeasi stare interioara ca a lor.Dumnezeu mi-a dat harul ca la finalul acelei slujbe, la insistenta unui om din acea biserica sa particip la o rugaciune speciala pentru cei bolnavi care avea loc la una din camarutele de la demisolul bisericii.
Pentru prima data am avut harul sa pot sa simt pe Domnul si sa ma bucur de cercetarea Lui, povara imensa de pe umerii mei, trecutul pacatos si apasator sentimentele de vinovatie toate au disparut intr-o clipa luand cu ele si niste dureri din trupul meu bolnav. O mana nevazuta s-a asezat pe trupul meu si o caldura imensa simteam in zona ficatului si partea superioara a stomacului. Mi-am data seama imediat ca ceva supranatural , divin , o minune se intampla cu mine. Am inceput sa laud pe Domnul, stiind ca El imi vindeca toate ranile.
Dumnezeu m-a vindecat!
O ora a durat rugaciunea aceea, dar eu am avut impresia ca totul s-a intamplat intr-o clipa.
Am plecat spre spital  zburand parca, totul era nou pentru mine si sufletul meu se desfata in Domnul.Asta s-a intamplat duminca. Luni era zi de recoltare probe pentru analize,eram sigur ca de data aceasta rezultatul va fi unul bun pentru ca Domnul ma vindecase...
Marti ora 08:00 asistenta ma cheama in biroul doctorului care se ocupa de mine, am mers in biroul dumnealui si eram nerabdator sa aud ce are sa imi spuna.
Cu o voce stinsa si parca uimit de ceea ce trebuie sa imi transmita , isi incepe discurusul:
" - Domnule, am o veste buna pentru tine, rezultatul analizelor facute ieri arata foarte bine. Transaminaza la ficat este ca a unui nou nascut. Nu pot sa spun ce s-a intamplat, dar este prima data cand vad asa ceva..."
- nu stia ca Dumnezeu ma vindecase.
Atunci am replicat:
 "- Eu stiu ce s-a intamplat domnule locotenent colonel doctor, Dumnezeu m-a videcat!"... a tacut , a incuviintat usor din cap apoi mi-a zis:
Va trebui timp de un an de zile sa tii regim sa nu faci efort sa te odihnesti ca sa te refaci complet pentru ca dupa atata timp de medicamentatie trebuie sa te refaci, te voi trimite in concediu medical.
Dupa 92 de zile de spitalizare iesieam din spital si ma intorceam acasa , cu sufletul plin de bucurie, si cu o dorinta nespus de mare de a marturisi familiei si bisericii pe care o parasisem cu multi ani in urma, ce minune a facut Dumnezeu cu mine.
Nu am tinut regim alimentar nici macar o zi, am muncit impreuna cu familia mea in treburile gospodariei fara sa ma gandesc o clipa la ce-mi spusese doctorul, sunt 10 ani de cand Domnul m-a vindecat si azi ii multumesc lui Dumnezeu pentru ca m-a salvat de la moarte si de la desfraul lumii acesteia...
Sunt casatorit , am o familie frumoasa si sanatoasa, o sotie credincioasa si copii minunati... cine a facut toate astea? Dumnezeu!!! Glorie Lui!!!
De cand Dumnezeu traieste in viata mea , ma bucur de impliniri sufletesti si de harul Sau!
Ma rog ca Dumnezeu sa fie onorat prin aceasta marturie personala , iar cititorii sa fie ziditi sufleteste in Domnul Isus Hristos!!!
Amin!