"Zidul cetăţii avea douăsprezece temelii, şi pe ele erau cele douăsprezece nume ale celor doisprezece apostoli ai Mielului." (Apocalipsa 21:14).
Care trebuie să fie atitudinea noastră faţă de apostoli şi care este poziţia apostolilor în ierarhia bisericească?
Poziţia apostolilor în ierarhia bisericească:
Numele de apostol se aplică atât celor doisprezece apostoli, aleşi de Domnul Isus pentru o slujbă specială, cât şi acelor creştini care au primit darul duhovnicesc de apostol. În ce priveşte slujba de apostol, aceasta este cea mai înaltă poziţie în ierarhia bisericească. După cum aţi văzut, în Apocalipsa capitolul 21 scrie că pe cele douăsprezece temelii ale zidului Ierusalimului ceresc sunt scrise numele celor doisprezece apostoli ai Mielului. În epistola sa către Efeseni Apostolul Pavel scrie, că noi suntem zidiţi pe temelia apostolilor şi prorocilor (Efeseni 2:20), adică pe temelia învăţăturii lor.
Cum trebuie să ne raportăm faţă de apostoli?
1. Să urmăm exemplul lor.
Îndemnul Apostolului Pavel este ca să călcăm pe urmele lui, întrucât şi el calcă pe urmele Domnului Isus (1 Corinteni 4:16, 11:1). Iar în epistola către Evrei avem următorul îndemn:
Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, cari v-au vestit Cuvîntul lui Dumnezue; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire, şi urmaţi-le credinţa! (Evrei 13:7)
2. Să nu-i concepem ca mijlocitori între noi şi Dumnezeu.
In Moscova, acum câţiva ani în urmă, in multe localuri de cultură şi artă printre care şi o bisericuţă de pe teritoriul Kremlinului era urmatoarea filozofie....... Pe unul din pereţii acelei biserici este pictată o imagine, care poartă următorul mesaj: sfinţii de pe o insulă se roagă sfinţilor apostoli, care sunt în cer, aceştia mijlocesc pentru ei înaintea fecioarei Maria, Fecioara Maria mijloceşte înaintea Domnului Isus, Domnul Isus mijloceşte înaintea lui Dumnezeu. O astfel de perspectivă este greşită. Biblia spune clar:
„Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos, care S-a dat pe Sine însuşi, ca preţ de răscumpărare pentru toţi…” (1 Timotei 2:5-6).
Deci, când ne rugăm, trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu Tatăl în Numele Domnului Isus Hristos. Aşa învăţa întotdeauna Domnul Isus noroadele şi ucenicii. O expresie des repetată de Domnul Isus este „tot ce veţi cere de la Tatăl în Numele Meu…”
3. Să nu ne închinăm lor.
În ce priveşte închinarea la sfinţi, vreau să aduc ca exemplu felul cum au răspuns Pavel şi Barnaba la dorinţa locuitorilor din Listra de a li se închina:
Apostolii Barnaba şi Pavel, cînd au auzit lucrul acesta, şi-au rupt hainele, au sărit în mijlocul norodului, şi au strigat: “Oamenilor, de ce faceţi lucrul acesta? Şi noi suntem oameni de aceeaşi fire cu voi; noi vă aducem o veste bună, ca să vă întoarceţi de la aceste lucruri deşerte la Dumnezeul cel viu, care a făcut cerul, pămîntul şi marea, şi tot ce este în ele. (Fapte 14:14-15)
Alte exemple de închinare avem în Apocalipsa 19 şi 22. Iată cum a reacţionat Îngerul lui Dumnezeu, când apostolul Ioan s-a aruncat la pământ înaintea lui ca să i se închine:
„Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sînt un împreună slujitor cu tine, şi cu fraţii tăi, proorocii, şi cu cei ce păzesc cuvintele din cartea aceasta. Închină-te lui Dumnezeu.” (Apocalipsa 19:10, 22:9)
Acum socotiţi şi singuri: dacă Îngerul lui Dumnezeu nu a îngăduit sfântului Ioan să i se închine, credeţi că sfinţii apostoli ar accepta închinarea voastră?
Cu siguranta ca nu!
Amin.
Isus
luni, 18 noiembrie 2013
Cine poate fi numit apostol?
Câteodată se afirmă (spre exemplu, de către Biserica Mormonă, Biserica Nou-Apostolică, şi de către organizaţia creştină cu numele Gospel Outreach), că Dumnezeu doreşte ca oficiul de apostol să fie încă operativ în biserica zilelor noastre. Însă Scripturile indică limpede că apostolia a fost o slujbă limitată cu stricteţe numai la primul secol.
Isus i-a pregătit pe cei 12 pentru a fi predicatori, învăţători şi evanghelişti pentru El, după moartea şi învierea Sa (vezi, Ioan 14:17, Mat.l6:18-19; 18:17-18; etc.). Apostolii vorbeau cu autoritate, nu doar fiindcă ei aveau Duhul Sfânt care-i învaţă dar şi fiindcă ei erau martori oculari ai evenimentelor mântuitoare ale morţii şi învierii lui Hristos (Ioan 14:26; 15:26-27).
De aceea, apostolii au fost pregătiţi de Isus să joace un rol vital şi nerepetabil în istoria Bisericii. Deşi Duhul Sfânt locuieşte încă în Biserică, acum nu mai există apostoli, din moment ce unui apostol i se cerea să fie un martor ocular al Hristosului înviat. În Fapte 1:16-26 îi vedem pe apostoli încercând să găsească un înlocuitor în oficiul de apostol lăsat vacant de trădătorul Iuda. Petru este cel ce dă glas cerinţelor pe care acest succesor trebuia să le împlinească: "Trebuie deci ca, dintre cei ce ne-au însoţit în toată vremea în care a trăit Domnul Isus între noi, cu începere de la botezul lui Ioan până în ziua când s-a înălţat El de la noi, să fie rânduit unul care să ne însoţească drept martor al învierii Lui... " Adăugaţi şi referinţele din Fapte 5:32, Luca 1:1-4, Efes.3:4-5, 1 Cor.9:1 şi veţi vedea că aceasta este condiţia biblică a numirii cuiva în slujba de apostol.
Dat fiind faptul că nici un om care a trăit în ultimele 18 secole nu l-a văzut pe înviatul Hristos (în ciuda pretenţiilor unor persoane ca Joseph Smith, întemeietorul Mormonismului, aducătorul noii revelaţii a cărţii lui Mormon, etc.), este imposibil ca în această perioadă de timp să avem "apostoli", în adevăratul sens al cuvântului.
Noul Testament indică foarte clar că apostolia a luat sfârşit în primul secol. În relatarea lui Pavel a arătărilor după înviere ale Domnului, el încheie cu arătarea făcută lui, spunând: "după ei toţi, ca unei stârpituri, mi s-a arătat şi mie" (1 Cor.15:8). Într-un alt loc, Pavel spune despre Biserica creştină că este"zidită pe temelia apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos" [Efes.2:20]. La fel cum noi nu schimbăm sau înlocuim din când în când o piatră unghiulară veche şi o temelie veche la casele noastre cu una noua, la fel nici nu se poate pune o nouă temelie de apostoli şi profeţi în Biserică! Temelia mărturiei apostolice a lui Hristos cât şi revelaţiile profetice care prefigurau şi interpretau faptele mântuitoare ale lui Hristos, au fost puse. Nu se mai poate pune o alta nouă. Nu mai este nevoie să se pună una nouă!
De aceea, ori de câte ori apar învăţători care vin cu "noi revelaţii de la Dumnezeu", aceştia încearcă să pună o nouă temelie de care nu este nevoie fiindcă ea este deja pusă (vezi, 1 Cor.3:11 "Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât ceea care a fost pusă şi care este Isus Hristos").
Unii susţin că Pavel a sugerat perpetuarea apostolilor şi a profeţilor în pasajul din Efeseni 4:11-13. La o citire superficială a pasajului, putem avea impresia că Hristos a dat Bisericii, apostoli şi profeţi, "până vom ajunge toţi la unirea credinţei", astfel sugerând că aceste slujbe continuă până ce biserica este desăvârşită. Totuşi această interpretare este incorectă din următoarele motive:
Isus i-a pregătit pe cei 12 pentru a fi predicatori, învăţători şi evanghelişti pentru El, după moartea şi învierea Sa (vezi, Ioan 14:17, Mat.l6:18-19; 18:17-18; etc.). Apostolii vorbeau cu autoritate, nu doar fiindcă ei aveau Duhul Sfânt care-i învaţă dar şi fiindcă ei erau martori oculari ai evenimentelor mântuitoare ale morţii şi învierii lui Hristos (Ioan 14:26; 15:26-27).
De aceea, apostolii au fost pregătiţi de Isus să joace un rol vital şi nerepetabil în istoria Bisericii. Deşi Duhul Sfânt locuieşte încă în Biserică, acum nu mai există apostoli, din moment ce unui apostol i se cerea să fie un martor ocular al Hristosului înviat. În Fapte 1:16-26 îi vedem pe apostoli încercând să găsească un înlocuitor în oficiul de apostol lăsat vacant de trădătorul Iuda. Petru este cel ce dă glas cerinţelor pe care acest succesor trebuia să le împlinească: "Trebuie deci ca, dintre cei ce ne-au însoţit în toată vremea în care a trăit Domnul Isus între noi, cu începere de la botezul lui Ioan până în ziua când s-a înălţat El de la noi, să fie rânduit unul care să ne însoţească drept martor al învierii Lui... " Adăugaţi şi referinţele din Fapte 5:32, Luca 1:1-4, Efes.3:4-5, 1 Cor.9:1 şi veţi vedea că aceasta este condiţia biblică a numirii cuiva în slujba de apostol.
Dat fiind faptul că nici un om care a trăit în ultimele 18 secole nu l-a văzut pe înviatul Hristos (în ciuda pretenţiilor unor persoane ca Joseph Smith, întemeietorul Mormonismului, aducătorul noii revelaţii a cărţii lui Mormon, etc.), este imposibil ca în această perioadă de timp să avem "apostoli", în adevăratul sens al cuvântului.
Noul Testament indică foarte clar că apostolia a luat sfârşit în primul secol. În relatarea lui Pavel a arătărilor după înviere ale Domnului, el încheie cu arătarea făcută lui, spunând: "după ei toţi, ca unei stârpituri, mi s-a arătat şi mie" (1 Cor.15:8). Într-un alt loc, Pavel spune despre Biserica creştină că este"zidită pe temelia apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos" [Efes.2:20]. La fel cum noi nu schimbăm sau înlocuim din când în când o piatră unghiulară veche şi o temelie veche la casele noastre cu una noua, la fel nici nu se poate pune o nouă temelie de apostoli şi profeţi în Biserică! Temelia mărturiei apostolice a lui Hristos cât şi revelaţiile profetice care prefigurau şi interpretau faptele mântuitoare ale lui Hristos, au fost puse. Nu se mai poate pune o alta nouă. Nu mai este nevoie să se pună una nouă!
De aceea, ori de câte ori apar învăţători care vin cu "noi revelaţii de la Dumnezeu", aceştia încearcă să pună o nouă temelie de care nu este nevoie fiindcă ea este deja pusă (vezi, 1 Cor.3:11 "Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât ceea care a fost pusă şi care este Isus Hristos").
Unii susţin că Pavel a sugerat perpetuarea apostolilor şi a profeţilor în pasajul din Efeseni 4:11-13. La o citire superficială a pasajului, putem avea impresia că Hristos a dat Bisericii, apostoli şi profeţi, "până vom ajunge toţi la unirea credinţei", astfel sugerând că aceste slujbe continuă până ce biserica este desăvârşită. Totuşi această interpretare este incorectă din următoarele motive:
(1) Pavel, deja i-a pus pe apostoli şi profeţi într-o categorie separată în Efes.2:20.
(2) Dacă apostolii şi profeţii erau doriţi de Hristos să continue până ce Biserica era desăvârşită, de ce nu a fost aleasă niciodată o a doua generaţie de apostoli? De ce apostolii Noului Testament nu şi-au numit succesori la apostolie?
(3) Ideea principală din Efeseni 4:11-13 este că"zidirea trupului lui Hristos" (vers.12) va continua "până" ce Biserica va ajunge la maturitate: "la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos" (vers.13). Apostolii şi profeţii din primul secol au "desăvârşit sfinţii"(vers.12a), şi implicit Biserica cu revelaţiile Noului Testament combinate cu cele din Vechiul Testament, astfel încât toată cunoştinţă care îi trebuie Bisericii pentru a-şi îndeplini însărcinarea să fie conţinută în Scriptură (2 Tim.3:16-17).
Epistola lui Iuda, aduce de asemenea mărturie în favoarea convingerii creştine a primului secol, că zilele apostolilor şi ale revelaţiilor evanghelice au fost încheiate, devenind fundamentale. Acestea nu se presupuneau să continue. Iuda vorbeşte de "credinţa care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna"(Iuda 3). Expresia, "odată pentru totdeauna" indică clar că "darea/încredinţarea" credinţei este completă astfel încât acum nu mai avem nevoie de noi revelaţii. Într-adevăr, învăţăturile unor anumiţi oameni (Iuda 4) sunt condamnate tocmai din acest motiv. Iuda ne spune că soluţia pentru evitarea capcanei ereziei este: "aduceţi-vă aminte de vorbele vestite mai dinainte de apostolii Domnului nostru Isus Hristos" (Iuda 17). Atunci când Iuda scria aceste lucruri, apostolii erau un fenomen al trecutului sau deveneau cu repeziciune unul.
De asemenea, apostolul Petru a dovedit clar că şi el considera perioada apostolică încheiată în zilele lui. A doua epistolă a lui Petru pare să fie scrisă de către Petru în timp ce aştepta martiriul. În această epistolă el nu-i îndeamnă pe primitorii ei să aştepte pe următorul apostol, sau următorii apostoli, pentru a primi călăuzire spirituală ci mai degrabă ca după moartea lui ei să-şi amintească mesajul apostolic [2 Petru 1:12-15]. Asemenea lui Iuda şi Petru avertizează cu privire la învăţătorii falşi care vor profita de lipsa prezenţei apostolice "strecurând pe furiş erezii nimicitoare" [2:1]. Soluţia, ne spune Petru este "să ne aducem aminte de lucrurile vestite mai dinainte de sfinţii prooroci şi de porunca Domnului şi Mântuitorului nostru, dată prin apostolii voştri" [3:2]. Aceşti credincioşi, primitori ai epistolei trebuiau să caute neapărat să urmeze învăţăturile apostolilor Domnului, pe care-i cunoşteau, îndeosebi cele ale lui Pavel chiar în pofida faptului că este adesea greşit interpretat (răstălmăcit) de către "cei neştiutori şi nestatornici" [3:14-16]. De aceea, Petru nu a anticipat continuarea sau perpetuarea autorităţii apostolice ci mai degrabă s-a aşteptat ca biserica să asculte de ceea ce apostolii care tocmai mureau, au învăţat. Asemenea lui Iuda, el nu spune, "ascultaţi de apostolii care trăiesc în zilele noastre" (aşa cum mormonii sau noi-apostolicii poruncesc!), ci în schimb ne cere, "Aduceţi-vă aminte de ce-au spus apostolii"! Nu ascultaţi de ceea ce spun apostolii de astăzi, ci amintiţi-vă de ce-au spus apostolii de atunci! Apostoli nu ai vreunei organizaţii, ci apostoli ai Domnului Isus!
Faptul că apostolia a fost limitată la biserica primului secol nu înseamnă neapărat că doar Cei 12 şi Pavel au fost apostoli. Barnaba [din Fapte 14:14] a fost fără îndoială un apostol şi la fel a fost şi Sila (sau Silvan, după varianta greacă a numelui său) [vezi, 1Tes.2:6 şi 1:1]. În Fapte 15:22 este clar că Sila era un apostol. El este cel ce împreună cu Pavel a participat la întemeierea bisericii din Tesalonic [Fapte 17:1-9]. E posibil ca şi Andronic şi Iunia să fi fost apostoli [Rom.16:7]. Faptul că Timotei nu este inclus ca şi apostol în 1Tesaloniceni 2:6 este sugerat în 3:1-2, unde "noi" înseamnă Pavel şi Silvan separat de Timotei.
Noi ştim că Timotei nu a fost un martor ocular apostolic al înviatului Hristos fiindcă el a fost condus la Hristos de către Pavel mai târziu (vezi, 1 Tim.1:18; 2 Tim.1:2; 2:1-2). Nu există nici un motiv să ne îndoim că Barnaba, Silvan, Andronic şi Iunia nu au fost cu toţii printre cei peste 500 de martori ai înviatului Hristos [menţionaţi în 1 Cor.15:6] şi astfel "apostoli" în sensul strict al cuvântului.
În cele din urmă observăm că termenul "apostol" pare să fie folosit şi cu sensul de "misionar" sau "trimis al bisericii". În Filipeni 2:25 îi este atribuit lui Epafrodit, pe care Pavel îl numeşte "trimisul/apostolul vostru" şi în 2Corinteni 8:23 vorbeşte de "trimişii Bisericilor". În aceste cazuri, oamenii aceştia deşi nu au vreo putere ecleziastică sau revelaţii de adăugat, sunt totuşi numiţi misionari. Dar acesta nu este sensul în care cuvântul "apostol" este folosit de către aceia care pretind că au restaurat apostolia în Biserica zilelor noastre!
Noi concluzionăm prin a spune că apostolia s-a încheiat odată cu moartea apostolilor aleşi de Însuşi Domnul Isus Hristos, în primul secol. Odată cu ei a dispărut şi autoritatea de a vorbi definitiv şi fără echivoc de la Dumnezeu. Ca prin urmare, noi respingem pretenţia vreunei organizaţii religioase sau a vreunui învăţător, că slujba de apostol a fost reactivată în zilele noastre, în Biserica.
Epistola lui Iuda, aduce de asemenea mărturie în favoarea convingerii creştine a primului secol, că zilele apostolilor şi ale revelaţiilor evanghelice au fost încheiate, devenind fundamentale. Acestea nu se presupuneau să continue. Iuda vorbeşte de "credinţa care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna"(Iuda 3). Expresia, "odată pentru totdeauna" indică clar că "darea/încredinţarea" credinţei este completă astfel încât acum nu mai avem nevoie de noi revelaţii. Într-adevăr, învăţăturile unor anumiţi oameni (Iuda 4) sunt condamnate tocmai din acest motiv. Iuda ne spune că soluţia pentru evitarea capcanei ereziei este: "aduceţi-vă aminte de vorbele vestite mai dinainte de apostolii Domnului nostru Isus Hristos" (Iuda 17). Atunci când Iuda scria aceste lucruri, apostolii erau un fenomen al trecutului sau deveneau cu repeziciune unul.
De asemenea, apostolul Petru a dovedit clar că şi el considera perioada apostolică încheiată în zilele lui. A doua epistolă a lui Petru pare să fie scrisă de către Petru în timp ce aştepta martiriul. În această epistolă el nu-i îndeamnă pe primitorii ei să aştepte pe următorul apostol, sau următorii apostoli, pentru a primi călăuzire spirituală ci mai degrabă ca după moartea lui ei să-şi amintească mesajul apostolic [2 Petru 1:12-15]. Asemenea lui Iuda şi Petru avertizează cu privire la învăţătorii falşi care vor profita de lipsa prezenţei apostolice "strecurând pe furiş erezii nimicitoare" [2:1]. Soluţia, ne spune Petru este "să ne aducem aminte de lucrurile vestite mai dinainte de sfinţii prooroci şi de porunca Domnului şi Mântuitorului nostru, dată prin apostolii voştri" [3:2]. Aceşti credincioşi, primitori ai epistolei trebuiau să caute neapărat să urmeze învăţăturile apostolilor Domnului, pe care-i cunoşteau, îndeosebi cele ale lui Pavel chiar în pofida faptului că este adesea greşit interpretat (răstălmăcit) de către "cei neştiutori şi nestatornici" [3:14-16]. De aceea, Petru nu a anticipat continuarea sau perpetuarea autorităţii apostolice ci mai degrabă s-a aşteptat ca biserica să asculte de ceea ce apostolii care tocmai mureau, au învăţat. Asemenea lui Iuda, el nu spune, "ascultaţi de apostolii care trăiesc în zilele noastre" (aşa cum mormonii sau noi-apostolicii poruncesc!), ci în schimb ne cere, "Aduceţi-vă aminte de ce-au spus apostolii"! Nu ascultaţi de ceea ce spun apostolii de astăzi, ci amintiţi-vă de ce-au spus apostolii de atunci! Apostoli nu ai vreunei organizaţii, ci apostoli ai Domnului Isus!
Faptul că apostolia a fost limitată la biserica primului secol nu înseamnă neapărat că doar Cei 12 şi Pavel au fost apostoli. Barnaba [din Fapte 14:14] a fost fără îndoială un apostol şi la fel a fost şi Sila (sau Silvan, după varianta greacă a numelui său) [vezi, 1Tes.2:6 şi 1:1]. În Fapte 15:22 este clar că Sila era un apostol. El este cel ce împreună cu Pavel a participat la întemeierea bisericii din Tesalonic [Fapte 17:1-9]. E posibil ca şi Andronic şi Iunia să fi fost apostoli [Rom.16:7]. Faptul că Timotei nu este inclus ca şi apostol în 1Tesaloniceni 2:6 este sugerat în 3:1-2, unde "noi" înseamnă Pavel şi Silvan separat de Timotei.
Noi ştim că Timotei nu a fost un martor ocular apostolic al înviatului Hristos fiindcă el a fost condus la Hristos de către Pavel mai târziu (vezi, 1 Tim.1:18; 2 Tim.1:2; 2:1-2). Nu există nici un motiv să ne îndoim că Barnaba, Silvan, Andronic şi Iunia nu au fost cu toţii printre cei peste 500 de martori ai înviatului Hristos [menţionaţi în 1 Cor.15:6] şi astfel "apostoli" în sensul strict al cuvântului.
În cele din urmă observăm că termenul "apostol" pare să fie folosit şi cu sensul de "misionar" sau "trimis al bisericii". În Filipeni 2:25 îi este atribuit lui Epafrodit, pe care Pavel îl numeşte "trimisul/apostolul vostru" şi în 2Corinteni 8:23 vorbeşte de "trimişii Bisericilor". În aceste cazuri, oamenii aceştia deşi nu au vreo putere ecleziastică sau revelaţii de adăugat, sunt totuşi numiţi misionari. Dar acesta nu este sensul în care cuvântul "apostol" este folosit de către aceia care pretind că au restaurat apostolia în Biserica zilelor noastre!
Noi concluzionăm prin a spune că apostolia s-a încheiat odată cu moartea apostolilor aleşi de Însuşi Domnul Isus Hristos, în primul secol. Odată cu ei a dispărut şi autoritatea de a vorbi definitiv şi fără echivoc de la Dumnezeu. Ca prin urmare, noi respingem pretenţia vreunei organizaţii religioase sau a vreunui învăţător, că slujba de apostol a fost reactivată în zilele noastre, în Biserica.
Amin.
marți, 8 octombrie 2013
Dumnezeu te vede
“S-a uitat în toate părţile şi, văzând ca nu este nimeni” (Exod 2:12) -
Când Moise l-a ucis pe egiptean şi i-a ascuns trupul în nisip, el s-a uitat în jur să se asigure că nimeni nu-l vede. Ai făcut vreodată ceva rău când nimeni nu se uita? Cu toţii am făcut! Un pastor care se ocupă cu consilierea oamenilor pe care delegaţiile de la serviciu îi face vulnerabili spune :”O femeie director executiv fiind departe de casă flirtează în mod nepotrivit, chiar dacă îşi iubeşte soţul şi doreşte să rămână credincioasă.
Un profesionist cu multă faimă se luptă cu imagini indecente, chiar dacă acasă nu este tentat de ele. Internetul întinde numeroase capcane etice. Prin faptul că a frecventat situri de discuţii online, o femeie se încurcă într-o relaţie emoţională cu un alt bărbat … un bărbat se luptă cu accesul la pornografia de pe internet … Faptul că nimeni nu i-a văzut, le-a dat ocazia să facă păcate pe care nu le-ar fi făcut în viaţa obişnuită, “la vedere”.
lată ce trebuie să înţelegi:
1) Dumnezeu te vede când nimeni nu te vede. Când asociezi lucrul acesta cu dorinţa de a fi pe placul lui Dumnezeu şi de a nu-L întrista, modul în care te comporţi se schimbă.
2) “Mărturisiţi-vă unii altora păcatele si rugaţi-vă unii pentru alţii, ca sa fiţti vindecaţi”.
Când Moise l-a ucis pe egiptean şi i-a ascuns trupul în nisip, el s-a uitat în jur să se asigure că nimeni nu-l vede. Ai făcut vreodată ceva rău când nimeni nu se uita? Cu toţii am făcut! Un pastor care se ocupă cu consilierea oamenilor pe care delegaţiile de la serviciu îi face vulnerabili spune :”O femeie director executiv fiind departe de casă flirtează în mod nepotrivit, chiar dacă îşi iubeşte soţul şi doreşte să rămână credincioasă.
Un profesionist cu multă faimă se luptă cu imagini indecente, chiar dacă acasă nu este tentat de ele. Internetul întinde numeroase capcane etice. Prin faptul că a frecventat situri de discuţii online, o femeie se încurcă într-o relaţie emoţională cu un alt bărbat … un bărbat se luptă cu accesul la pornografia de pe internet … Faptul că nimeni nu i-a văzut, le-a dat ocazia să facă păcate pe care nu le-ar fi făcut în viaţa obişnuită, “la vedere”.
lată ce trebuie să înţelegi:
1) Dumnezeu te vede când nimeni nu te vede. Când asociezi lucrul acesta cu dorinţa de a fi pe placul lui Dumnezeu şi de a nu-L întrista, modul în care te comporţi se schimbă.
2) “Mărturisiţi-vă unii altora păcatele si rugaţi-vă unii pentru alţii, ca sa fiţti vindecaţi”.
(Iacov 5:16b) Dacă ştii că eşti vulnerabil într-un anumit domeniu, împărtăşeşte lucrul acesta cu cineva care se va ruga pentru tine.Atenţie , alege-ţi cu foarte mare grijă omul căruia îi impărtăşeşti din problemele şi luptele tale....(...să nu ai ''surprize'')
3) Evită situaţiile care îţi dau prea multă intimitate. O femeie şi-a închis contul bancar şi a deschis un cont comun cu soţul ei pentru că nu-şi ţinea în frâu cheltuielile.
3) Evită situaţiile care îţi dau prea multă intimitate. O femeie şi-a închis contul bancar şi a deschis un cont comun cu soţul ei pentru că nu-şi ţinea în frâu cheltuielile.
Dumnezeu te-a creat să trăieşti în relaţii cu alţii şi cu cât eşti mai deschis şi mai cinstit, cu atât mai puţin vei călca strâmb.
Doamne ajută-ne!!!
Amin.
sâmbătă, 31 august 2013
NU TE TEME - PUNE-L PE DUMNEZEU PE PRIMUL PLAN
Când foametea a lovit Israelul, Dumnezeu i-a spus proorocului llie:
...“du-te la Sarepta … Am poruncit acolo unei femei văduve să te hrănească”.
Să remarcăm trei lucruri în această povestire.
1. Când apare o nevoie, proviziile tale sunt la locul potrivit.
Aşa lucrează Dumnezeu, aşa că cere-l să-ţi spună unde să mergi şi ce să faci. Iar când iţi spune, nu mai sta!
2. Al doilea, oamenii pe care îi foloseşte Dumnezeu te vor surprinde.
Uneori sunt oameni pe care ai tendinţa să-i priveşti de sus. Această văduvă, săracă lipită, avea numai “un pumn de făină … şi puţin untdelemn …” (1 Împăraţi 17:12).
Asta nu e o problemă pentru Dumnezeu!
El nu are nevoie de mult pentru a face ceva măreţ, numai de o inimă disponibilă. De ce nu l-a trimis Dumnezeu pe llie la o familie înstărită? Pentru că ei nu aveau nevoie de o minune – dar ea (VADUVA)avea. Când există o nevoie în lucrarea lui Dumnezeu, El caută pe cineva care are o sămânţă, îi măreşte credinţa şi atât dătătorul cât şi lucrarea lui Dumnezeu sunt binecuvântaţi.
3. În ultimul rând, “momentul nepotrivit” este deseori momentul potrivit pentru Dumnezeu.
...“du-te la Sarepta … Am poruncit acolo unei femei văduve să te hrănească”.
Să remarcăm trei lucruri în această povestire.
1. Când apare o nevoie, proviziile tale sunt la locul potrivit.
Aşa lucrează Dumnezeu, aşa că cere-l să-ţi spună unde să mergi şi ce să faci. Iar când iţi spune, nu mai sta!
2. Al doilea, oamenii pe care îi foloseşte Dumnezeu te vor surprinde.
Uneori sunt oameni pe care ai tendinţa să-i priveşti de sus. Această văduvă, săracă lipită, avea numai “un pumn de făină … şi puţin untdelemn …” (1 Împăraţi 17:12).
Asta nu e o problemă pentru Dumnezeu!
El nu are nevoie de mult pentru a face ceva măreţ, numai de o inimă disponibilă. De ce nu l-a trimis Dumnezeu pe llie la o familie înstărită? Pentru că ei nu aveau nevoie de o minune – dar ea (VADUVA)avea. Când există o nevoie în lucrarea lui Dumnezeu, El caută pe cineva care are o sămânţă, îi măreşte credinţa şi atât dătătorul cât şi lucrarea lui Dumnezeu sunt binecuvântaţi.
3. În ultimul rând, “momentul nepotrivit” este deseori momentul potrivit pentru Dumnezeu.
Această minune a avut loc în mijlocul unei crize economice. Ceea ce pare a fi cel mai rău moment pentru tine este momentul în care lui Dumnezeu îi place să acţioneze. Această femeie se afla la o masă distanţă de moarte; mai rău de atât nu se poate.
“Ea s-a dus, şi a făcut după cuvântul lui llie. Şi multă vreme a avut ce să mănânce, ea şi familia ei … Făina din oală n-a scăzut, şi untdelemnul din ulcior nu s-a împuţinat…” (1 împăraţi 17:15-16).
Cheia minunii ei se găseşte în cuvintele lui llie:
“Nu te teme … pregăteşte-mi întâi mie … o mică turtă” (1 împăraţi 17:13).
Cuvântul pentru tine astăzi este acesta: nu te teme, pune-L pe Dumnezeu pe primul plan şi El îţi va împlini nevoia.
Amin.
“Ea s-a dus, şi a făcut după cuvântul lui llie. Şi multă vreme a avut ce să mănânce, ea şi familia ei … Făina din oală n-a scăzut, şi untdelemnul din ulcior nu s-a împuţinat…” (1 împăraţi 17:15-16).
Cheia minunii ei se găseşte în cuvintele lui llie:
“Nu te teme … pregăteşte-mi întâi mie … o mică turtă” (1 împăraţi 17:13).
Cuvântul pentru tine astăzi este acesta: nu te teme, pune-L pe Dumnezeu pe primul plan şi El îţi va împlini nevoia.
Amin.
joi, 15 august 2013
FĂ CEEA CE TREBUIE
“Lucrarea fiecăruia … se va descoperi în foc” (l Corinteni 3:13)
Într-o zi, boul spuse catârului:
“Hai să ne prefacem că suntem bolnavi”. Catârul spuse: “Nu, trebuie să terminăm ce avem de făcut”. Boul se prefăcu bolnav, iar fermierul îi aduse fân proaspăt. Când se întoarse catârul de la arat, boul îl întrebă cum merse treaba şi catârul îi spuse: “Bine”. Boul întrebă: “Ce a spus fermierul despre mine?” Catârul răspunse: “Nimic”. A doua zi, boul se prefăcu din nou bolnav. Când catârul se întoarse acasă, boul întrebă: “Cum a mers?” Catârul spuse: “Bine”. După o săptămână tot aşa, boul întrebă: “A spus ceva fermierul despre mine astăzi?” Catârul răspunse: “Păi, mie nu mi-a spus nimic personal, dar s-a oprit şi a avut o lungă discuţie cu măcelarul!”
Trebuie să înţelegem următoarele: te-ai născut ca să împlineşti un plan Divin. Când nu faci aşa, există consecinţe, atât aici, cât şi în veşnicie. Pavel s-a concentrat pe chemarea lui. Cu puţin înainte de a fi executat, el a scris: “mi-am sfârşit alergarea” (2 Timotei 4:7).Să remarcăm faptul că Pavel nu s-a pensionat, el “a sfârşit”! În pilda talanţilor, omul ce şi-a îngropat talantul a plătit un mare preţ. Asta pentru că în ochii lui Dumnezeu cel mai mare păcat dintre toate este acela de a nu investi timp, talent şi comoara pe care ţi-a dat-o în scopul Lui. Într-o zi, viaţa ta va fi evaluată. Se cheamă “scaunul de judecată al lui Hristos”.
Pavel scrie că lucrarea fiecăruia va fi trecută prin foc pentru a se descoperi dacă îşi păstrează valoarea sau nu. Dacă lucrarea supravieţuieşte focului, cel ce a fâcut-o va primi o răsplată. Dar dacă lucrarea se mistuie, cel ce a făcut-o va suferi o mare pierdere (1 Corinteni 3:13-15).
luni, 22 iulie 2013
Ajutorul îmi vine de la Domnul
(Psalmul 121:2)
Ai auzit de cel care s-a rugat în felul următor: “Doamne, până în acest moment al zilei m-am descurcat bine. Nu am bârfit, nu mi-am pierdut cumpătul, nu am fost răutăcios, lacom sau morocănos. Dar în câteva minute, mă voi da jos din pat şi voi avea nevoie de tot ajutorul”. Zâmbim, dar adevărul este că e greu să recunoaştem nevoia noastră de ajutor, mai ales într-o lume care laudă încrederea în sine. Cel mai periculos moment din viaţa ta e când crezi că nu ai nevoie de ajutorul lui Dumnezeu! Se va instala complacerea. îngâmfarea va creşte. Vei spune: “Am nevoie de tine, Doamne” după care te porţi ca şi cum totul depinde de tine. în consecinţă, credinţa ta nu va fi utilizată, iar când nu-ţi foloseşti credinţa nu-i poţi fi plăcut lui Dumnezeu (Evrei 11:6).
Dacă viziunea ta nu-L cere pe Dumnezeu, ea nu este de la Dumnezeu! Când El se implică în viziunea ta, El devine singurul mod de a o duce la îndeplinire. Fără ajutorul Lui, ce am putea spune sau face pentru a schimba într-adevăr ceva? Nici măcar nu putem începe să facem un progres până nu recunoaştem smeriţi că suntem lipsiţi de putere faţă de majoritatea lucrurilor din viaţă. Noi suntem aşa, dar Dumnezeu nu este!
Oricare ar fi lucrul cu care te confrunţi astăzi, citeşte aceste cuvinte şi găseşte-ţi odihna în ele: “Da, El nu va îngădui să ţi se clatine piciorul; Cel ce te păzeşte, nu va dormita, lată că nu dormitează, nici nu doarme Cel ce păzeşte pe Israel. Domnul este Păzitorul tău… De aceea nu te va bate soarele ziua, nici luna noaptea. Domnul te va păzi de orice rău, îţi va păzi sufletul. Domnul te va păzi la plecare şi la venire, de acum şi până în veac” (Psalmul 121:3-8).
miercuri, 13 martie 2013
Se aude vuiet de ploaie
-“Se aude vuiet de ploaie” (1 Împăraţi 18:41)
Treci cumva printr-o perioadă de secetă spirituală? Eşti ocupat cu încurajarea altora în timp ce propria ta viaţă pare că se destramă? Nu eşti unic. I s-a întâmplat lui llie, un prooroc ce a cerut în rugăciune foc din cer pe Muntele Cârmel şi a învins prin puterea Domnului 850 de prooroci falşi. S-a confruntat cu o foamete mare, cu toate resursele omeneşti secate şi cu spatele la zid. Şi ce a făcut? “S-a plecat la pământ, s-a aşezat cu faţa între genunchi” (1 Împăraţi 18:42). Bună mişcare! llie s-a hotărât să nu mai dea atenţie lucrurilor din jur, să apeleze la ajutorul lui Dumnezeu şi să se roage până primeşte un răspuns. Când a venit răspunsul, el a venit ca “un vuiet de ploaie”. Să remarcăm că ceea ce a auzit llie în duhul său a fost complet diferit de ce putea să vadă sau să audă în jurul lui. Duhul său a simţit ploaia înainte ca măcar o picătură să cadă. Aici găsim o lecţie importantă. Când Dumnezeu îţi vorbeşte, El va vorbi duhului tău, nu cărnii. Ceea ce spune El acolo este mai real decât orice se întâmplă în circumstanţele tale. Dar ai grijă, ceea ce auzi în duhul tău poate fi diferit de ce auzi în intelectul tău, sau de ce ai în bancă, sau de ce se întâmplă la serviciu sau de ce se petrece acasă sau de ce se petrece in trupul tău. llie a trebuit să nu ţină cont de toate rapoartele “nici urmă de ploaie” pe care continua să ie primească. Şi tu trebuie să faci la fel. Când ştii că Dumnezeu ţi-a promis un anumit lucru, trebuie să faci abstracţie de toată negativitatea din jurul tău, să te bazezi pe Cuvântul Său şi să continui să crezi!
- “Suie-te şi uită-te înspre mare” (1 Împăraţi 18:43)
llie i-a spus slujitorului său: “Suie-te şi uită-te înspre mare.” Slujitorul s-a suit, s-a uitat şi a zis: “Nu este nimic!” llie a zis de şapte ori: “Du-te iarăşi.” A şaptea oară, slujitorul a zis:_”lată că se ridică un mic nor din mare, ca o palmă de om.” llie a zis: “Suie-te, şi spune lui Ahab: “înhamă, şi pogoară-te, ca să nu te oprească ploaia” (1 Împăraţi 18:43-44). Să remarcăm patru lucruri în această relatare. Primul, trebuie să cauţi răspunsul la Dumnezeu, nu la oameni. “Binecuvântat să fie omul, care se încrede în Domnul, şi a cărui nădejde este Domnul! Căci el este ca un pom sădit lângă ape care-şi întinde rădăcinile spre râu … în anul secetei, nu se teme, şi nu încetează să aducă roadă” (leremia 17:7-8). Al doilea, trebuie să continui să crezi ce spune Dumnezeu, llie continua să primească acelaşi raport negativ “nu este nimic”. Dar el a continuat să-l creadă pe Dumnezeu, până când în cele din urmă, slujitorul său i-a zis: “lată că se ridică un mic nor din mare, ca o palmă de om”. Dumnezeu a promis că se va întâmpla, aşa că el s-a bazat pe Cuvântul lui Dumnezeu. Al treilea, nu trebuie să te laşi influenţat de cei ce nu-ţi împărtăşesc viziunea. Slujitorul lui llie a continuat să spună: “Nu este nimic”. Dar llie a ştiut mai bine. Nu te poţi lăsa ghidat de cei ce nu sunt pe aceeaşi lungime de undă cu tine din perspectivă spirituală. In ultimul rând, trebuie să te poziţionezi bine pentru a primi. “S-a aşezat cu faţa între genunchi” (1 Împăraţi 18:42). Aceasta este poziţia naşterii! Chiar când ceea ce simţi în interiorul tău este real, dacă nu te aşezi în poziţia potrivită şi nu împingi, nu se va întâmpla. Dar dacă o faci, Dumnezeu te va binecuvânta cu “vuiet” (1 Împăraţi 18:41).
- “lată că se ridică un mic nor din mare, ca o palmă de om” (1 Împăraţi 18:44)
Orice poveste de succes începe cu cineva care a făcut un pas mic sau a semănat o sămânţă mică şi care de obicei reprezintă tot ce are el in acel moment. Mai simplu spus: orice lucru mare începe cu ceva mic. Dacă nu eşti dispus să începi de jos, nu poţi începe deloc! Slujitorul care îi tot spunea lui llie că nu se întâmplă nimic, a văzut în cele din urmă ceva. Era doar un mic nor, dar care avea un potenţial mare. Lui Dumnezeu ii place să folosească lucruri despre care noi credem că sunt neînsemnate. El a folosit prânzul unui băiat pentru a hrăni mulţimile, o praştie pentru a doborî un uriaş şi o mână de lut pentru a reda vederea unui orb. El poate folosi un loc neînsemnat de muncă, bani puţini sau o idee mică pentru a te binecuvânta. Norii mici sunt indicatorii a ceea ce va veni; ei sunt canale pe care a hotărât Dumnezeu să le folosească. Când Dumnezeu îţi promite ceva, el nu are nevoie de nici un lucru mare pentru a-l face să se întâmple.
Deseori o schimbare care îi afectează pe mulţi începe cu o singură persoana. Fie că este o Estera, un Pavel, o Maica Tereza sau un Billy Graham, Dumnezeu are nevoie doar de o singură persoană care crede în El şi care îndrăzneşte să păşească prin Cuvântul Lui. Când Dumnezeu Işi toarnă binecuvântările peste tine, vei începe să vezi trei lucruri. Primul, problemele tale sunt numai nişte oportunităţi pentru El “ca să sprijinească pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui” (2 Cronici 16:9). Al doilea, “puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită” (2 Corinteni 12:9). Al treilea, poţi ajunge într-un loc în care începi intr-adevâr să-i mulţumeşti lui Dumnezeu pentru duşmanii tăi, deoarece Dumnezeu “pregăteşte masa” şi te susţine chiar acolo în faţa lor (Psalmul 23:5).
Amin.
Treci cumva printr-o perioadă de secetă spirituală? Eşti ocupat cu încurajarea altora în timp ce propria ta viaţă pare că se destramă? Nu eşti unic. I s-a întâmplat lui llie, un prooroc ce a cerut în rugăciune foc din cer pe Muntele Cârmel şi a învins prin puterea Domnului 850 de prooroci falşi. S-a confruntat cu o foamete mare, cu toate resursele omeneşti secate şi cu spatele la zid. Şi ce a făcut? “S-a plecat la pământ, s-a aşezat cu faţa între genunchi” (1 Împăraţi 18:42). Bună mişcare! llie s-a hotărât să nu mai dea atenţie lucrurilor din jur, să apeleze la ajutorul lui Dumnezeu şi să se roage până primeşte un răspuns. Când a venit răspunsul, el a venit ca “un vuiet de ploaie”. Să remarcăm că ceea ce a auzit llie în duhul său a fost complet diferit de ce putea să vadă sau să audă în jurul lui. Duhul său a simţit ploaia înainte ca măcar o picătură să cadă. Aici găsim o lecţie importantă. Când Dumnezeu îţi vorbeşte, El va vorbi duhului tău, nu cărnii. Ceea ce spune El acolo este mai real decât orice se întâmplă în circumstanţele tale. Dar ai grijă, ceea ce auzi în duhul tău poate fi diferit de ce auzi în intelectul tău, sau de ce ai în bancă, sau de ce se întâmplă la serviciu sau de ce se petrece acasă sau de ce se petrece in trupul tău. llie a trebuit să nu ţină cont de toate rapoartele “nici urmă de ploaie” pe care continua să ie primească. Şi tu trebuie să faci la fel. Când ştii că Dumnezeu ţi-a promis un anumit lucru, trebuie să faci abstracţie de toată negativitatea din jurul tău, să te bazezi pe Cuvântul Său şi să continui să crezi!
- “Suie-te şi uită-te înspre mare” (1 Împăraţi 18:43)
llie i-a spus slujitorului său: “Suie-te şi uită-te înspre mare.” Slujitorul s-a suit, s-a uitat şi a zis: “Nu este nimic!” llie a zis de şapte ori: “Du-te iarăşi.” A şaptea oară, slujitorul a zis:_”lată că se ridică un mic nor din mare, ca o palmă de om.” llie a zis: “Suie-te, şi spune lui Ahab: “înhamă, şi pogoară-te, ca să nu te oprească ploaia” (1 Împăraţi 18:43-44). Să remarcăm patru lucruri în această relatare. Primul, trebuie să cauţi răspunsul la Dumnezeu, nu la oameni. “Binecuvântat să fie omul, care se încrede în Domnul, şi a cărui nădejde este Domnul! Căci el este ca un pom sădit lângă ape care-şi întinde rădăcinile spre râu … în anul secetei, nu se teme, şi nu încetează să aducă roadă” (leremia 17:7-8). Al doilea, trebuie să continui să crezi ce spune Dumnezeu, llie continua să primească acelaşi raport negativ “nu este nimic”. Dar el a continuat să-l creadă pe Dumnezeu, până când în cele din urmă, slujitorul său i-a zis: “lată că se ridică un mic nor din mare, ca o palmă de om”. Dumnezeu a promis că se va întâmpla, aşa că el s-a bazat pe Cuvântul lui Dumnezeu. Al treilea, nu trebuie să te laşi influenţat de cei ce nu-ţi împărtăşesc viziunea. Slujitorul lui llie a continuat să spună: “Nu este nimic”. Dar llie a ştiut mai bine. Nu te poţi lăsa ghidat de cei ce nu sunt pe aceeaşi lungime de undă cu tine din perspectivă spirituală. In ultimul rând, trebuie să te poziţionezi bine pentru a primi. “S-a aşezat cu faţa între genunchi” (1 Împăraţi 18:42). Aceasta este poziţia naşterii! Chiar când ceea ce simţi în interiorul tău este real, dacă nu te aşezi în poziţia potrivită şi nu împingi, nu se va întâmpla. Dar dacă o faci, Dumnezeu te va binecuvânta cu “vuiet” (1 Împăraţi 18:41).
- “lată că se ridică un mic nor din mare, ca o palmă de om” (1 Împăraţi 18:44)
Orice poveste de succes începe cu cineva care a făcut un pas mic sau a semănat o sămânţă mică şi care de obicei reprezintă tot ce are el in acel moment. Mai simplu spus: orice lucru mare începe cu ceva mic. Dacă nu eşti dispus să începi de jos, nu poţi începe deloc! Slujitorul care îi tot spunea lui llie că nu se întâmplă nimic, a văzut în cele din urmă ceva. Era doar un mic nor, dar care avea un potenţial mare. Lui Dumnezeu ii place să folosească lucruri despre care noi credem că sunt neînsemnate. El a folosit prânzul unui băiat pentru a hrăni mulţimile, o praştie pentru a doborî un uriaş şi o mână de lut pentru a reda vederea unui orb. El poate folosi un loc neînsemnat de muncă, bani puţini sau o idee mică pentru a te binecuvânta. Norii mici sunt indicatorii a ceea ce va veni; ei sunt canale pe care a hotărât Dumnezeu să le folosească. Când Dumnezeu îţi promite ceva, el nu are nevoie de nici un lucru mare pentru a-l face să se întâmple.
Deseori o schimbare care îi afectează pe mulţi începe cu o singură persoana. Fie că este o Estera, un Pavel, o Maica Tereza sau un Billy Graham, Dumnezeu are nevoie doar de o singură persoană care crede în El şi care îndrăzneşte să păşească prin Cuvântul Lui. Când Dumnezeu Işi toarnă binecuvântările peste tine, vei începe să vezi trei lucruri. Primul, problemele tale sunt numai nişte oportunităţi pentru El “ca să sprijinească pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui” (2 Cronici 16:9). Al doilea, “puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită” (2 Corinteni 12:9). Al treilea, poţi ajunge într-un loc în care începi intr-adevâr să-i mulţumeşti lui Dumnezeu pentru duşmanii tăi, deoarece Dumnezeu “pregăteşte masa” şi te susţine chiar acolo în faţa lor (Psalmul 23:5).
Amin.
vineri, 25 ianuarie 2013
Frica de Domnul lungeşte zilele
“Frica de Domnul lungeşte zilele”
(Proverbe 10:27)
Când a fost întrebat despre beneficiile faptului de a atinge vârsta de 100 de ani, un centenar a zâmbit şi a spus: “Ai parte de foarte putină presiune din partea anturajului”. Mulţumită ştiinţei medicale putem trăi până la optzeci de ani, nouăzeci sau mai mult. Dar a trăi mai mult înseamnă a te confrunta cu realitatea îmbătrânirii. Cultura noastră orientată spre tinereţe deseori conferă bătrâneţii o imagine proastă, dar Dumnezeu în mod cert nu este de acord cu ea. Pentru El, bătrâneţea este răsplata unei vieţi curate, un privilegiu câştigat, o realizare ce merită sărbătorită şi înţelepciunea împărtăşită spre folosul generaţiilor următoare.
In cele ce urmeaza vom observa câteva lucruri importante despre îmbătrânire.
Să remarcăm cum vede Dumnezeu bătrâneţea. El priveşte viata lungă ca pe o dovadă a bunătăţii Lui El spune- “Prin mine ti se vor înmulţi zilele, şi ti se vor mări anii vieţii tale” (Proverbe 9:11) Longevitatea cu toate durerile şi necazurile ei, este o binecuvântare. “Frica de Domnul lungeşte zilele dar anii celui rău sunt scurtaţi”. Poate spui: “Dar cine va avea grijă de mine când voi fi bătrân?” Nu-ţi fă griji, Dumnezeu va fi lângă tine: “v-am purtat pe umăr de la naşterea voastră – până la bătrâneţea voastră Eu voi fi Acelaşi, până la cărunteţele voastre vă voi sprijini. V-am purtat şi tot vreau să vă mai port…” (Isaia 46:3-4). Ce poliţă de asigurare! Există vreo dovadă că aşa este? Da întreabă-l pe psalmist. “Am fost tânăr, şi am îmbătrânit, dar n-am văzut pe cel neprihănit părăsit, nici pe urmaşii lui cerşindu-şi pâinea” (Psalmul 37:25).
Secretul unei îmbătrâniri frumoase este să-ţi păstrezi sufletul tânăr, să stai aproape de Dumnezeu şi să păstrezi un contact activ cu viata. Nu oglinda este problema ta; ci modul în care te vezi. Ai observat cât de “tinere” sunt unele persoane în vârstă şi cât de “bătrâni” par unii tovarăşi de-ai lor? Căutarea fântânii înşelătoare a tinereţii nu este o soluţie şi nici faptul de a renunţa în fata timpului şi a sortii. Mai bine fă aceste două lucruri. Primul, fii realist! Nimic nu e mai prostesc decât să vezi o femeie în vârstă îmbâxită de farduri pentru a recrea ce nu a fost de zeci de ani sau un bătrân purtând o cămaşă desfăcută la nasturi, fluturând bijuterii pentru a recrea imaginea de bărbat bine a unei tinereţi pierdute. Când te simţi bine cu vârsta ta şi cu etapa vieţii în care te afli şi ceilalţi vor fi la fel. Solomon subliniază faptul că bătrâneţea scade vlaga, slăbeşte vederea, muşchii, înţepeneşte articulaţiile, albeşte părul şi aşa mai departe (Eclesiastul 12:1-5).
Vitaminele, exerciţiile fizice şi o atitudine bună ajută, dar trebuie să fii realist pentru a face fată bătrâneţii cu demnitate. Al doilea, continuă să fii darnic. “Aruncă-ti pâinea pe ape, şi după multă vreme o vei găsi iarăşi! Împarte-o în şapte şi chiar în opt, căci nu ştii ce nenorocire poate da peste pământ” (Eclesiastul 11:1-2). Nu înceta să-ti investeşti energia şi resursele în împărăţia lui Dumnezeu pentru că te gândeşti că e timpul ca cei tineri să preia frâiele. Dacă faci aşa, se vor instala singurătatea şi depresia şi vor urma curând boala şi moartea. Când închizi uşa, când tragi obloanele şi te izolezi, eşti bătrân la orice vârstă. Dar când rămâi pe direcţia bună, când te dăruieşti lui Dumnezeu şi celorlalţi, vei rămâne tânăr toată viaţa!
O frumoasă îmbătrânire necesită flexibilitate. Biblia spune: “Când se umplu norii de ploaie, o varsă pe pământ. Ori încotro ar cădea copacul, fie spre miazăzi, fie spre miazănoapte, în locul unde cade, acolo rămâne. Cine se uită după vânt, nu va semăna, şi cine se uită după nori, nu va secera” (Eclesiastul 11:3-4). În viată anumite lucruri sunt inevitabile. Norii aduc ploaia. Copacii cad pe timp de furtună. Asemenea vremii, apar circumstanţe pe care nu le poti controla. Viata lipsită de pericole este un mit; orice acţiune aduce cu sine un risc. “Cine sapă groapa altuia, cade el în ea, şi cine surpă un zid, va fi muşcat de un şarpe … cine despică lemne este în primejdie” (Eclesiastul 10:8-9). Poate spui: “La vârsta mea, merg la sigur şi nu-mi asum riscuri”. Evitarea riscurilor garantează ratarea lucrurilor pregătite de Dumnezeu.
Deci, cum te poti bucura de anii de sfârşit ai vieţii? Nu te da în lături; mai degrabă acomodează-te, adaptează-te şi mergi înainte. Dar fii practic; stabileşte-ti un ritm! Dar dacă lucrurile vor necesita mai mult timp decât atunci când erai mai tânăr? Da, nivelul energiei tale cere pauze mai frecvente, dar vârsta avansată îti oferă mai mult timp şi mai putină grabă decât trecutul tău frenetic. încetineşte ritmul; îmbrăţişează această oportunitate pentru a realiza lucruri pe care nu le-ai încercat niciodată. La vârsta de optzeci de ani, Rubinstein a uimit audienta cu aptitudinile sale de a cânta la pian. Gladstone a devenit primul ministru al Marii Britanii a patra oară la vârsta de optzeci de ani. John Wesley predica în fiecare zi când avea 88 de ani. Moise a fost conducătorul lui Israel la 120 de ani. Caleb şi-a condus oştirile împotriva unei armate de uriaşi la optzeci de ani şi a câştigat. Două treimi din cele mai mari opere de artă au fost realizate de oameni care aveau peste 65 de ani. Nu lăsa ca puţină ploaie, un copac ce cade sau un posibil risc să te oprească.
Nu lăsa ca teama să-ti domine anii de sfârşit ai vieţii. Nu lăsa ca “necunoscutele” vieţii, cum ar fi finanţele, sănătatea, singurătatea, pierderea prietenilor şi membrii familiei, să te doboare. Biblia spune: “Cum nu ştii care este calea vântului, nici cum se fac oasele în pântecele femeii însărcinate, tot aşa nu cunoşti nici lucrarea lui Dumnezeu” (Eclesiastul 11:5). Sunt multe lucruri în viaţă pe care nu le vei cunoaşte dar totuşi Dumnezeu te-a condus până aici! Aşadar, “încrede-te în Domnul din toată inima ta, şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îti va netezi cărările. Nu te socoti singur înţelept; teme-te de Domnul, şi abate-te de la rău! Aceasta va aduce sănătate trupului tău, şi răcorire oaselor tale” (Proverbe 3:5-8).
Pe cine cunoşti şi nu ce cunoşti te va face să prosperi şi te va ocroti în toate zilele vieţii tale. Pune necunoscutul în mâinile lui Dumnezeu şi încrede-te în El în ceea ce priveşte îngrijorările tale. “Dimineaţa [în anii tinereţii], semenă-ţi sămânţa, şi până seara [la bătrâneţe] nu lăsa mâna să ţi se odihnească” deoarece atât semănătura de seară cât şi cea de dimineaţă “sunt deopotrivă de bune” (Eclesiastul 11:6). Lucrează, nu vegeta! Şi ia hotărârea să te bucuri în fiecare zi. Generalul MacArthur a spus- “Anii pot zbârci pielea, dar renunţarea la preocupări îţi zbârceşte sufletul. Când eşti aproape de linia de sosire şi inima îti e acoperită de neaua pesimismului şi de cinism de gheată atunci şi doar atunci ai îmbătrânit”, la hotărârea de a adăuga bucurie la darul unei vieţi îndelungate “Deci, dacă un om trăieşte mulţi ani, să se bucure, în toţi anii aceştia” (Eclesiastul 11:8).
Cultura noastră venerează starurile rock şi personalităţile sportive şi totuşi îi marginalizează deseori pe cei mai inteligenţi şi mai experimentaţi oameni. Ce nebunie! Ca familie a lui Dumnezeu trebuie să ne tratăm unii pe alţii potrivit valorilor Lui. Să ne gândim cum doreşte El să ne purtăm cu cei bătrâni. în primul rând, trebuie să-i cinstim: “să cinsteşti pe bătrân. Să te temi de Dumnezeul tău” (Levitic 19:32). Să remarcăm că este o poruncă, nu o opţiune. Dacă nu-i respecţi pe cei în vârstă, nu-L respecţi pe Dumnezeu; porunca aceasta poartă semnătura divină nu cea culturală! Aşa că tine-o minte şi învată-i şi pe copii despre ea. “Perii albi sunt o cunună de cinste ea se găseşte pe calea neprihănirii” (Proverbe 16:31).
În al doilea rând, trebuie să-i încurajăm încurajarea nu înseamnă a-i trata de sus, a-i trata ca pe nişte copii şi a face totul în locul lor Aceste comportamente le distrug demnitatea şi îi privează de putere. A-i încuraja înseamnă a crede în abilităţile pe care li le-a dat Dumnezeu şi a sublinia calităţile lor pozitive şi productive înseamnă a-i motiva să rămână implicaţi în slujire semnificativă, nu doar a-i ţine ocupaţi cu sarcini lumeşti umilitoare lipsite de sens. Ei simt că pot aduce o schimbare când le sunt recunoscute abilităţile şi înţelepciunea. în al treilea rând, trebuie să-i sprijinim. Aceasta include ajutor financiar şi material oferit conform instrucţiunilor biblice practice) 1 Timotei 5:1-16). Cine nu face aşa înseamnă că “s-a lepădat de credinţă, şi este mai rău decât un necredincios” (v 8) Sprijinirea lor înseamnă includerea lor în activităţile familiale şi bisericeşti ca parte vitală a acestora Sprijinirea lor necesită deopotrivă să vorbim cu Dumnezeu despre ei şi despre nevoile lor în mod regulat.
Amin!
(Proverbe 10:27)
Când a fost întrebat despre beneficiile faptului de a atinge vârsta de 100 de ani, un centenar a zâmbit şi a spus: “Ai parte de foarte putină presiune din partea anturajului”. Mulţumită ştiinţei medicale putem trăi până la optzeci de ani, nouăzeci sau mai mult. Dar a trăi mai mult înseamnă a te confrunta cu realitatea îmbătrânirii. Cultura noastră orientată spre tinereţe deseori conferă bătrâneţii o imagine proastă, dar Dumnezeu în mod cert nu este de acord cu ea. Pentru El, bătrâneţea este răsplata unei vieţi curate, un privilegiu câştigat, o realizare ce merită sărbătorită şi înţelepciunea împărtăşită spre folosul generaţiilor următoare.
In cele ce urmeaza vom observa câteva lucruri importante despre îmbătrânire.
Să remarcăm cum vede Dumnezeu bătrâneţea. El priveşte viata lungă ca pe o dovadă a bunătăţii Lui El spune- “Prin mine ti se vor înmulţi zilele, şi ti se vor mări anii vieţii tale” (Proverbe 9:11) Longevitatea cu toate durerile şi necazurile ei, este o binecuvântare. “Frica de Domnul lungeşte zilele dar anii celui rău sunt scurtaţi”. Poate spui: “Dar cine va avea grijă de mine când voi fi bătrân?” Nu-ţi fă griji, Dumnezeu va fi lângă tine: “v-am purtat pe umăr de la naşterea voastră – până la bătrâneţea voastră Eu voi fi Acelaşi, până la cărunteţele voastre vă voi sprijini. V-am purtat şi tot vreau să vă mai port…” (Isaia 46:3-4). Ce poliţă de asigurare! Există vreo dovadă că aşa este? Da întreabă-l pe psalmist. “Am fost tânăr, şi am îmbătrânit, dar n-am văzut pe cel neprihănit părăsit, nici pe urmaşii lui cerşindu-şi pâinea” (Psalmul 37:25).
Secretul unei îmbătrâniri frumoase este să-ţi păstrezi sufletul tânăr, să stai aproape de Dumnezeu şi să păstrezi un contact activ cu viata. Nu oglinda este problema ta; ci modul în care te vezi. Ai observat cât de “tinere” sunt unele persoane în vârstă şi cât de “bătrâni” par unii tovarăşi de-ai lor? Căutarea fântânii înşelătoare a tinereţii nu este o soluţie şi nici faptul de a renunţa în fata timpului şi a sortii. Mai bine fă aceste două lucruri. Primul, fii realist! Nimic nu e mai prostesc decât să vezi o femeie în vârstă îmbâxită de farduri pentru a recrea ce nu a fost de zeci de ani sau un bătrân purtând o cămaşă desfăcută la nasturi, fluturând bijuterii pentru a recrea imaginea de bărbat bine a unei tinereţi pierdute. Când te simţi bine cu vârsta ta şi cu etapa vieţii în care te afli şi ceilalţi vor fi la fel. Solomon subliniază faptul că bătrâneţea scade vlaga, slăbeşte vederea, muşchii, înţepeneşte articulaţiile, albeşte părul şi aşa mai departe (Eclesiastul 12:1-5).
Vitaminele, exerciţiile fizice şi o atitudine bună ajută, dar trebuie să fii realist pentru a face fată bătrâneţii cu demnitate. Al doilea, continuă să fii darnic. “Aruncă-ti pâinea pe ape, şi după multă vreme o vei găsi iarăşi! Împarte-o în şapte şi chiar în opt, căci nu ştii ce nenorocire poate da peste pământ” (Eclesiastul 11:1-2). Nu înceta să-ti investeşti energia şi resursele în împărăţia lui Dumnezeu pentru că te gândeşti că e timpul ca cei tineri să preia frâiele. Dacă faci aşa, se vor instala singurătatea şi depresia şi vor urma curând boala şi moartea. Când închizi uşa, când tragi obloanele şi te izolezi, eşti bătrân la orice vârstă. Dar când rămâi pe direcţia bună, când te dăruieşti lui Dumnezeu şi celorlalţi, vei rămâne tânăr toată viaţa!
O frumoasă îmbătrânire necesită flexibilitate. Biblia spune: “Când se umplu norii de ploaie, o varsă pe pământ. Ori încotro ar cădea copacul, fie spre miazăzi, fie spre miazănoapte, în locul unde cade, acolo rămâne. Cine se uită după vânt, nu va semăna, şi cine se uită după nori, nu va secera” (Eclesiastul 11:3-4). În viată anumite lucruri sunt inevitabile. Norii aduc ploaia. Copacii cad pe timp de furtună. Asemenea vremii, apar circumstanţe pe care nu le poti controla. Viata lipsită de pericole este un mit; orice acţiune aduce cu sine un risc. “Cine sapă groapa altuia, cade el în ea, şi cine surpă un zid, va fi muşcat de un şarpe … cine despică lemne este în primejdie” (Eclesiastul 10:8-9). Poate spui: “La vârsta mea, merg la sigur şi nu-mi asum riscuri”. Evitarea riscurilor garantează ratarea lucrurilor pregătite de Dumnezeu.
Deci, cum te poti bucura de anii de sfârşit ai vieţii? Nu te da în lături; mai degrabă acomodează-te, adaptează-te şi mergi înainte. Dar fii practic; stabileşte-ti un ritm! Dar dacă lucrurile vor necesita mai mult timp decât atunci când erai mai tânăr? Da, nivelul energiei tale cere pauze mai frecvente, dar vârsta avansată îti oferă mai mult timp şi mai putină grabă decât trecutul tău frenetic. încetineşte ritmul; îmbrăţişează această oportunitate pentru a realiza lucruri pe care nu le-ai încercat niciodată. La vârsta de optzeci de ani, Rubinstein a uimit audienta cu aptitudinile sale de a cânta la pian. Gladstone a devenit primul ministru al Marii Britanii a patra oară la vârsta de optzeci de ani. John Wesley predica în fiecare zi când avea 88 de ani. Moise a fost conducătorul lui Israel la 120 de ani. Caleb şi-a condus oştirile împotriva unei armate de uriaşi la optzeci de ani şi a câştigat. Două treimi din cele mai mari opere de artă au fost realizate de oameni care aveau peste 65 de ani. Nu lăsa ca puţină ploaie, un copac ce cade sau un posibil risc să te oprească.
Nu lăsa ca teama să-ti domine anii de sfârşit ai vieţii. Nu lăsa ca “necunoscutele” vieţii, cum ar fi finanţele, sănătatea, singurătatea, pierderea prietenilor şi membrii familiei, să te doboare. Biblia spune: “Cum nu ştii care este calea vântului, nici cum se fac oasele în pântecele femeii însărcinate, tot aşa nu cunoşti nici lucrarea lui Dumnezeu” (Eclesiastul 11:5). Sunt multe lucruri în viaţă pe care nu le vei cunoaşte dar totuşi Dumnezeu te-a condus până aici! Aşadar, “încrede-te în Domnul din toată inima ta, şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îti va netezi cărările. Nu te socoti singur înţelept; teme-te de Domnul, şi abate-te de la rău! Aceasta va aduce sănătate trupului tău, şi răcorire oaselor tale” (Proverbe 3:5-8).
Pe cine cunoşti şi nu ce cunoşti te va face să prosperi şi te va ocroti în toate zilele vieţii tale. Pune necunoscutul în mâinile lui Dumnezeu şi încrede-te în El în ceea ce priveşte îngrijorările tale. “Dimineaţa [în anii tinereţii], semenă-ţi sămânţa, şi până seara [la bătrâneţe] nu lăsa mâna să ţi se odihnească” deoarece atât semănătura de seară cât şi cea de dimineaţă “sunt deopotrivă de bune” (Eclesiastul 11:6). Lucrează, nu vegeta! Şi ia hotărârea să te bucuri în fiecare zi. Generalul MacArthur a spus- “Anii pot zbârci pielea, dar renunţarea la preocupări îţi zbârceşte sufletul. Când eşti aproape de linia de sosire şi inima îti e acoperită de neaua pesimismului şi de cinism de gheată atunci şi doar atunci ai îmbătrânit”, la hotărârea de a adăuga bucurie la darul unei vieţi îndelungate “Deci, dacă un om trăieşte mulţi ani, să se bucure, în toţi anii aceştia” (Eclesiastul 11:8).
Cultura noastră venerează starurile rock şi personalităţile sportive şi totuşi îi marginalizează deseori pe cei mai inteligenţi şi mai experimentaţi oameni. Ce nebunie! Ca familie a lui Dumnezeu trebuie să ne tratăm unii pe alţii potrivit valorilor Lui. Să ne gândim cum doreşte El să ne purtăm cu cei bătrâni. în primul rând, trebuie să-i cinstim: “să cinsteşti pe bătrân. Să te temi de Dumnezeul tău” (Levitic 19:32). Să remarcăm că este o poruncă, nu o opţiune. Dacă nu-i respecţi pe cei în vârstă, nu-L respecţi pe Dumnezeu; porunca aceasta poartă semnătura divină nu cea culturală! Aşa că tine-o minte şi învată-i şi pe copii despre ea. “Perii albi sunt o cunună de cinste ea se găseşte pe calea neprihănirii” (Proverbe 16:31).
În al doilea rând, trebuie să-i încurajăm încurajarea nu înseamnă a-i trata de sus, a-i trata ca pe nişte copii şi a face totul în locul lor Aceste comportamente le distrug demnitatea şi îi privează de putere. A-i încuraja înseamnă a crede în abilităţile pe care li le-a dat Dumnezeu şi a sublinia calităţile lor pozitive şi productive înseamnă a-i motiva să rămână implicaţi în slujire semnificativă, nu doar a-i ţine ocupaţi cu sarcini lumeşti umilitoare lipsite de sens. Ei simt că pot aduce o schimbare când le sunt recunoscute abilităţile şi înţelepciunea. în al treilea rând, trebuie să-i sprijinim. Aceasta include ajutor financiar şi material oferit conform instrucţiunilor biblice practice) 1 Timotei 5:1-16). Cine nu face aşa înseamnă că “s-a lepădat de credinţă, şi este mai rău decât un necredincios” (v 8) Sprijinirea lor înseamnă includerea lor în activităţile familiale şi bisericeşti ca parte vitală a acestora Sprijinirea lor necesită deopotrivă să vorbim cu Dumnezeu despre ei şi despre nevoile lor în mod regulat.
Amin!
miercuri, 26 decembrie 2012
I s-au închinat
“Au văzut Pruncul… s-au aruncat cu fata la pământ, şi I s-au închinat” Matei 2:11
El s-a născut în cel mai umil locaş şi totuşi cerul s-a umplut de cântările îngerilor. Locul naşterii Lui a fost staulul animalelor şi totuşi o stea i-a adus pe cei bogaţi de la mile depărare ca să I se închine. Naşterea Lui s-a opus legilor vieţii şi moartea Lui s-a opus legilor morţii şi totuşi nu există nici o minune mai mare decât naşterea Lui, viata Lui, moartea Lui, învierea Lui şi învăţăturile Lui. Nu a avut lanuri de porumb sau bărci de pescuit şi totuşi a întins o masă pentru 5000 de oameni şi a avut pâine şi peşte pe săturate. Nu a stat niciodată pe covoare scumpe şi totuşi a umblat pe ape şi apele L-au ţinut.
Răstignirea Lui a fost crima crimelor şi totuşi din perspectiva lui Dumnezeu nu a existat alt preţ care ar fi putut face posibilă răscumpărarea noastră. Când a murit, putini L-au jelit dar Dumnezeu a acoperit soarele cu un înveliş întunecos. Cei ce l-au răstignit nu au tremurat pentru ce au făcut şi totuşi pământul s-a cutremurat sub ei. Păcatul nu L-a atins niciodată. Corupţia nu a putut pune stăpânire pe trupul Lui. Timp de peste trei ani a predicat Evanghelia. Nu a scris nici o carte, nu a avut casă şi nu a înfiinţat nici o organizaţie. Totuşi, după două mii de ani, El reprezintă figura centrală a istoriei omenirii, tema perpetuă a oricărei predicări, axul în jurul căruia se învârt erele şi singurul Răscumpărător al rasei umane. în această perioadă a sărbătorii şi a dăruirii de cadouri, să ne alăturăm magilor care “s-au aruncat cu fata la pământ şi I s-au închinat” (Matei 2:11)
Să nu uităm, Crăciunul se referă la Hristos!
Amin!
El s-a născut în cel mai umil locaş şi totuşi cerul s-a umplut de cântările îngerilor. Locul naşterii Lui a fost staulul animalelor şi totuşi o stea i-a adus pe cei bogaţi de la mile depărare ca să I se închine. Naşterea Lui s-a opus legilor vieţii şi moartea Lui s-a opus legilor morţii şi totuşi nu există nici o minune mai mare decât naşterea Lui, viata Lui, moartea Lui, învierea Lui şi învăţăturile Lui. Nu a avut lanuri de porumb sau bărci de pescuit şi totuşi a întins o masă pentru 5000 de oameni şi a avut pâine şi peşte pe săturate. Nu a stat niciodată pe covoare scumpe şi totuşi a umblat pe ape şi apele L-au ţinut.
Răstignirea Lui a fost crima crimelor şi totuşi din perspectiva lui Dumnezeu nu a existat alt preţ care ar fi putut face posibilă răscumpărarea noastră. Când a murit, putini L-au jelit dar Dumnezeu a acoperit soarele cu un înveliş întunecos. Cei ce l-au răstignit nu au tremurat pentru ce au făcut şi totuşi pământul s-a cutremurat sub ei. Păcatul nu L-a atins niciodată. Corupţia nu a putut pune stăpânire pe trupul Lui. Timp de peste trei ani a predicat Evanghelia. Nu a scris nici o carte, nu a avut casă şi nu a înfiinţat nici o organizaţie. Totuşi, după două mii de ani, El reprezintă figura centrală a istoriei omenirii, tema perpetuă a oricărei predicări, axul în jurul căruia se învârt erele şi singurul Răscumpărător al rasei umane. în această perioadă a sărbătorii şi a dăruirii de cadouri, să ne alăturăm magilor care “s-au aruncat cu fata la pământ şi I s-au închinat” (Matei 2:11)
Să nu uităm, Crăciunul se referă la Hristos!
Amin!
duminică, 16 decembrie 2012
Facă-vi-se după credinţa voastră!
“De ce mă tem, aceea mi se întâmplă” (Iov 3:25)
Nick era un tip dur şi cu o reputaţie urâtă. Lucra la căile ferate. Într-o noapte, după ce toţi colegii de muncă au plecat acasă, s-a închis din greşeală în vagonul frigorific. îngrijorat că temperatura este sub punctul de îngheţ, a strigat după ajutor, dar în zadar Cu cât se gândea mai mult la situaţie, cu atât i se făcea mai frig, până când, în cele din urmă, a început să dârdâie necontrolat. Convins că are să moară, a scris o scrisoare familiei, spunându-le ce s-a întâmplat A doua zi dimineaţa, au găsit trupul lui Nick. Autopsia a arătat că într-adevăr îngheţase de frig şi murise. Dar investigatorii au descoperit ceva uluitor. Vagonul în care s-a blocat Nick era stricat şi fusese deconectat. În noaptea în care a îngheţat, temperatura din vagon a fost de 16 grade, puţin sub temperatura camerei. Dar pentru că el se aştepta să moară, a pierdut lupta în mintea lui.
Ceea ce crezi despre viata ta este mai important decât ce crede oricine altcineva. Iov a spus: “De ce mă tem, aceea mi se întâmplă”. Ai grijă ce anticipezi; aşteptările negative devin profeţii ce se auto-împlinesc. Dumnezeu a promis că te va ajuta, dar tu ai votul decisiv. Prin faptul că te concentrezi asupra laturii negative, eşti de acord să-l laşi pe Satana să te înfrângă. Domnul Isus a spus: “Facă-vi-se după credinţa voastră!” (Matei 9:29). O altă traducere sună în felul următor “Devii ceea ce crezi”. Aşa că pune-te în acord cu Cuvântul lui Dumnezeu şi concentrează-te pe promisiunile lui şi nu pe problemele tale. Când faci aşa, credinţa ta te va duce la noi niveluri ale victoriei. Dar depinde de tine să faci primul pas!
Nick era un tip dur şi cu o reputaţie urâtă. Lucra la căile ferate. Într-o noapte, după ce toţi colegii de muncă au plecat acasă, s-a închis din greşeală în vagonul frigorific. îngrijorat că temperatura este sub punctul de îngheţ, a strigat după ajutor, dar în zadar Cu cât se gândea mai mult la situaţie, cu atât i se făcea mai frig, până când, în cele din urmă, a început să dârdâie necontrolat. Convins că are să moară, a scris o scrisoare familiei, spunându-le ce s-a întâmplat A doua zi dimineaţa, au găsit trupul lui Nick. Autopsia a arătat că într-adevăr îngheţase de frig şi murise. Dar investigatorii au descoperit ceva uluitor. Vagonul în care s-a blocat Nick era stricat şi fusese deconectat. În noaptea în care a îngheţat, temperatura din vagon a fost de 16 grade, puţin sub temperatura camerei. Dar pentru că el se aştepta să moară, a pierdut lupta în mintea lui.
Ceea ce crezi despre viata ta este mai important decât ce crede oricine altcineva. Iov a spus: “De ce mă tem, aceea mi se întâmplă”. Ai grijă ce anticipezi; aşteptările negative devin profeţii ce se auto-împlinesc. Dumnezeu a promis că te va ajuta, dar tu ai votul decisiv. Prin faptul că te concentrezi asupra laturii negative, eşti de acord să-l laşi pe Satana să te înfrângă. Domnul Isus a spus: “Facă-vi-se după credinţa voastră!” (Matei 9:29). O altă traducere sună în felul următor “Devii ceea ce crezi”. Aşa că pune-te în acord cu Cuvântul lui Dumnezeu şi concentrează-te pe promisiunile lui şi nu pe problemele tale. Când faci aşa, credinţa ta te va duce la noi niveluri ale victoriei. Dar depinde de tine să faci primul pas!
Amin.
miercuri, 5 decembrie 2012
ÎN CIUDA CONDIŢIILOR SI ÎMPOTRIVIRILOR
“Tu imi întinzi masa în fata potrivnicilor mei”
(Psalmul 23:5)
Dacă acum treci printr-o perioadă dificilă, citeşte aceste cuvinte: “Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei; îmi ungi capul cu untdelemn, şi paharul meu este plin de dă peste el. Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele” (v .5-6). Subliniază cuvântul “da”. Este garanţia lui Dumnezeu! Când face Dumnezeu ca paharul tău să dea peste el? Când îti dă El putere să învingi? Când îşi demonstrează El bunătatea şi îndurarea? În prezenta potrivnicilor tăi! Soarta şi împotrivirile nu-L pot opri pe Dumnezeu să te binecuvânteze. “Dar eu chiar mă zbat”, spui tu. Zbaterea e o dovadă că nu ai fost învins, că refuzi să te dai bătut, că victoria e încă posibilă şi că eşti în creştere. Câtă vreme continui să umbli cu Dumnezeu şi să te încrezi în El, El va lucra pentru tine.
El îşi va trimite Duhul să te călăuzească, Cuvântul să-ti lumineze mintea şi prieteni să te întărească în vreme grea. Dacă poţi fi învăţat, poţi fi salvat. Fii cu inima deschisă, continuă să-L asculţi pe Dumnezeu, continuă să I te supui şi vei vedea că problema ta este doar o secvenţă din “El sprijină pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui” (2 Cronici 16:9). De asemenea, vei descoperi că puterea Lui vine când eşti cel mai slab (2 Corinteni 12:7-9). În cele din urmă vei putea să-i mulţumeşti lui Dumnezeu pentru duşmanii tăi, căci El a promis că te va binecuvânta chiar în mijlocul lor. Oamenii şi împrejurările nu-ţi hotărăsc viitorul, ci Dumnezeu – deci uită-te la El!
Amin!
(Psalmul 23:5)
Dacă acum treci printr-o perioadă dificilă, citeşte aceste cuvinte: “Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei; îmi ungi capul cu untdelemn, şi paharul meu este plin de dă peste el. Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele” (v .5-6). Subliniază cuvântul “da”. Este garanţia lui Dumnezeu! Când face Dumnezeu ca paharul tău să dea peste el? Când îti dă El putere să învingi? Când îşi demonstrează El bunătatea şi îndurarea? În prezenta potrivnicilor tăi! Soarta şi împotrivirile nu-L pot opri pe Dumnezeu să te binecuvânteze. “Dar eu chiar mă zbat”, spui tu. Zbaterea e o dovadă că nu ai fost învins, că refuzi să te dai bătut, că victoria e încă posibilă şi că eşti în creştere. Câtă vreme continui să umbli cu Dumnezeu şi să te încrezi în El, El va lucra pentru tine.
El îşi va trimite Duhul să te călăuzească, Cuvântul să-ti lumineze mintea şi prieteni să te întărească în vreme grea. Dacă poţi fi învăţat, poţi fi salvat. Fii cu inima deschisă, continuă să-L asculţi pe Dumnezeu, continuă să I te supui şi vei vedea că problema ta este doar o secvenţă din “El sprijină pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui” (2 Cronici 16:9). De asemenea, vei descoperi că puterea Lui vine când eşti cel mai slab (2 Corinteni 12:7-9). În cele din urmă vei putea să-i mulţumeşti lui Dumnezeu pentru duşmanii tăi, căci El a promis că te va binecuvânta chiar în mijlocul lor. Oamenii şi împrejurările nu-ţi hotărăsc viitorul, ci Dumnezeu – deci uită-te la El!
Amin!
marți, 13 noiembrie 2012
Un pas mai departe
“Prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi”
(2 Corinteni 4:9)
Eşecul poate fi simţit ca un pumn în stomac. Şi când se întâmplă mereu, este tentant să renunţi. Dar nu poţi; trebuie să te ridici din nou. Eşecul nu te face un ratat, renunţarea însă da. H.E. Jensen a spus: “Cel care câştigă poate că a fost eliminat de mai multe ori, dar nu a auzit arbitrul”. O viaţă lipsită de eşec pare sigură, dar duce la plictiseală, apatie şi stimă de sine scăzută. Ai observat că diavolul nu-ţi aminteşte niciodată ce ai învăţat? Nu, el doreşte să retrăieşti mereu detaliile dureroase, învaţă lecţia, apoi uită detaliile! Victoria îţi cere să zideşti pe ce ai învăţat şi apoi să mergi mai departe. Teologul Brooke Foss Westcott a spus: “Marile ocazii nu fac eroi sau laşi, ci doar îi dezvăluie … în linişte, când ne trezim sau când dormim, devenim puternici sau slabi şi în cele din urmă o criză ne arată ce am devenit”.
Următorul articol a apărut în The Wall Street Journal: “Ai eşuat de multe ori, deşi poate nu-ţi aminteşti. Prima oară ai căzut când ai încercat să umbli. Aproape te-ai înecat când ai încercat să înoţi prima oară. R.H. Macy a ratat de şapte ori până când magazinul ei din New York a prosperat şi merge şi astăzi în toată America. Romancierul englez John Creasey a avut parte de 753 de respingeri înainte de a-şi publica cele 564 de cărţi”. H Jackson Brown ne dă două reguli pentru a câştiga: Regula unu: Mai fă un pas. Regula doi: când nu mai poţi face nici un pas, întoarce-te la regula numărul unu.
(2 Corinteni 4:9)
Eşecul poate fi simţit ca un pumn în stomac. Şi când se întâmplă mereu, este tentant să renunţi. Dar nu poţi; trebuie să te ridici din nou. Eşecul nu te face un ratat, renunţarea însă da. H.E. Jensen a spus: “Cel care câştigă poate că a fost eliminat de mai multe ori, dar nu a auzit arbitrul”. O viaţă lipsită de eşec pare sigură, dar duce la plictiseală, apatie şi stimă de sine scăzută. Ai observat că diavolul nu-ţi aminteşte niciodată ce ai învăţat? Nu, el doreşte să retrăieşti mereu detaliile dureroase, învaţă lecţia, apoi uită detaliile! Victoria îţi cere să zideşti pe ce ai învăţat şi apoi să mergi mai departe. Teologul Brooke Foss Westcott a spus: “Marile ocazii nu fac eroi sau laşi, ci doar îi dezvăluie … în linişte, când ne trezim sau când dormim, devenim puternici sau slabi şi în cele din urmă o criză ne arată ce am devenit”.
Următorul articol a apărut în The Wall Street Journal: “Ai eşuat de multe ori, deşi poate nu-ţi aminteşti. Prima oară ai căzut când ai încercat să umbli. Aproape te-ai înecat când ai încercat să înoţi prima oară. R.H. Macy a ratat de şapte ori până când magazinul ei din New York a prosperat şi merge şi astăzi în toată America. Romancierul englez John Creasey a avut parte de 753 de respingeri înainte de a-şi publica cele 564 de cărţi”. H Jackson Brown ne dă două reguli pentru a câştiga: Regula unu: Mai fă un pas. Regula doi: când nu mai poţi face nici un pas, întoarce-te la regula numărul unu.
"Doamne, ajută! Doamne, dă izbândă!"
Amin.
vineri, 7 septembrie 2012
Salvat de Isus
Cand mi-am luat "zborul" din sanul familiei,aveam 14 ani. Nu m-am gandit nici o clipa ca doar langa Dumnezeu poti sa ai cele mai mari satisfactii si impliniri in viata. Lumea cu relele ei m-a castigat repede si in scurt timp dintr-un copil pios si bisericos am ajuns un fan al discotecilor si prieten a celor ce le frecventau. Tigara imi era alinul esecurilor, care incepeau sa-mi fie tot mai cunoscute odata cu trecerea anilor.
Intr-o zi un prieten imi zice:
"-Tu o sa te pocaiesti odata si odata..!"
Suparat de ceea ce am auzit de la el, am replicat cu furia unui om lipsit de orice teama:
"-Eu nu ma voi pocai niciodata!"
Legaturile lumii, viciile vietii murdare, facuse sa dispara din inima si mintea mea orice amintire dintr-o copilarie in care biserica reprezenta mult pentru mine si familia mea.
Bunicul meu era prezbiter in biserica din satul unde am crescut , parintii mei oameni credinciosi, iar eu un tanar rebel care isi uitase adevarata identitate.
Pacatele ma copleseau si ma ingropau de la o zi la alta tot mai mult. Uneori intr-un mod foarte fin, Dumnezeu, imi vorbea in duhul mintii mele bolnave. Erau monente cand pentru cateva clipe simteam ca sunt murdar, ca sunt un fiu pierdut, dar din nefericire atunci, toate aceste trairi interioare erau doar cateva clipe si eu imi continuam "drumul murdar" fara sa tin cont de nimeni si nimic.
Familia suferea mult din pricina mea. Eu ma foloseam de ei ca de un servetel de unica folosinta, care dupa ce ti-ai facut treaba cu el, il arunci in primul cos de gunoi pe care il intalnesti in cale.
In tot acest timp mama si tata, fratii mei si surorile mele, cu toate ca eu le faceam mult rau, ei n-au incetat sa-mi fie alaturi.., cand eram la un pas de moarte uneori...
Rugaciunea familiei mele ardea pe altarul Domnului zi si noapte pentru mine!!!
Vineri 12 iunie 1998,o zi cu mult entuziasm (se incheia anul scolar)pentru toti elevii liceului "Constantin Brancusi Iasi", putea fi ziua cand viata mea s-ar fi incheiat la doar 18 ani.
Ajung la trecerea de pietoni, semaforul indica libera trecere pentru pietoni, ma angajez in traversarea strazii din fata liceului si doar un pas a mai lipsit ca un Jeep, cu numar de Bucuresti, care mergea cu viteza fff mare , sa nu imi curme firul vietii, nici acum nu imi explic ce a fost acolo, cum am scapat nevatamat...
A fost ziua, cand Dumnezeu mi-a zis :
"Eu pot sa te cobor in tarana, ce faci cu sufletul tau?"
...probabil Dumnezeu ar fi facut (avea toate motivele si tot dreptul sa o faca) asta daca nu ar fi ascultat rugaciunile parintilor mei.
In 1999 la aproximativ un an dupa aceasta intamplare eram intr-un cartier turcesc din Istambul, Bayram Pasa, cautam sa cumpar un bilet la autocar ca sa vin acasa. Un alt moment de teroare, munca mea pe o perioada de 56 de zile s-a dus sub amenintarea unui pistol , intr-un birou in care intrasem sa cumpar bilet pentru Romania. La orice pas consecintele vietii mele murdare, pandeau sa ma loveasca.
Tot timpul am fugit sa nu fac armata,dar tocmai de ce am cautat sa scap,de aia nu am scapat. Zis si facut...
Octombrie 2000 a fost momentul cand prietenii ma conduceau spre gara la trenul cu destinatia Ianca, judetul Braila. Gata, m-au recrutat si incoporat in aceeasi zi...
"-In armata cu tine strengarule!", imi zisese comandantul comisariatului din Iasi.
A fost o zi trista pentru mine! Stagiul militar s-a dovedit a fi o nuca prea tare, tot timpul trebuia sa ma supun altora si asta ma supara teribil.
O zi si mai trista din viata mea de pana atunci, a fost pe 30 mai 2001, cand implineam 21 de ani si eu curatam buda companiei de paza, a aeroportului militar si civil Bacau...umilinta mare am trait atunci!!! Toata firea mea orgolioasa tot eul meu era infrant...
Din momentul acela Dumnezeu a inceput sa vorbeasca cu mine.
Eram fiul cel mic al familiei mele, plecat de'acasa de ani de zile,care acum suferea la troaca porcilor... M-am regasit in personajul fiului mic din pilda Scripturii, "Fiul Risipitor".
As fi vrut sa scap sa mi se intample si mie ceva bun in viata, dar vocea constiintei imi spunea:
"Tu nu meriti nimic!"
Pe 6 iunie 2001 eram santinela la depozitul de munitie si rachete a unitatii de aviatie militara din Bacau, o durere chinuitoare de stomac si o stare totala de disconfort m-au rapus in postul meu de paza. Cu mari eforturi am reusit sa anunt prin telefonul din foisor comandantul garzii, ca imi este rau.Repede o masina a unitatii m-a dus la spitalul judetean Bacau. Dupa mai multe zile; analize medicale, tratament si supraveghere atenta a medicilor de acolo, toata lumea s-ar fi asteptat sa fiu mai bine ca atunci cand am venit la spital, dar lucrurile nu au stat deloc asa. In tot acest timp familia mea nu a stiut nimic de starea mea, am refuzat sa le spun. Trecuse cam 14 zile de spitalizare si starea sanatatii mele era rea. Incepusem sa ma ingrijorez!
Mi-aduc aminte de un moment in care asistenta sefa a intrat in salonul unde eram internat impreuna cu alti pacienti si dupa un set de analize pe care le efectuasem cu o zi 'nainte, a refuzat initial sa imi transmita rezultatul analizelor , mentionand ca sunt ceva probleme...a oftat si apoi mi-a zis, suspect de ciroza...
Atunci, in dimineata acelei zile, am hotarat sa sun la un prieten de familie credincios si sa ii cer ajutorul zicand:
" - Sunt in spital, roaga-te pentru mine, ca pe mine, Dumnezeu, nu ma asculta!
Sunt prea pacatos ca sa faca asta..!"
Am plecat de la telefonul fix de pe holul spitalului, si ochii imi jucau in lacrimi, ajuns in patul din salonul in care eram internat, am inchis ochii si am lasat inima si mintea sa rationeze,am inceput sa imi vars durerea in taina lui Dumnezeu,dupa cateva clipe am facut in duhul inimii mele o rugaciune insotita de o promisiune Domnului:
" - Doamne daca tu existi cu adevarat te rog da-mi sanatate, si eu promit azi in acest pat de spital ca ma pocaiesc."
A doua zi familia mea impreuna cu acel prieten pe care l-am sunat erau de dimineata la mine in salon. Emotinant moment...! Stiam ca i-am tradat, ca i-am facut sa sufere, ca le-am adus multa rusine si ca nu merit dragostea lor. M-am uitat in ochii lor si am vazut cum sufereau pentru mine.
Dupa 21 de zile de spitalizare la sectia infectioase a spitaluilui judetean Bacau, am mers la spitalul militar din Iasi. Acolo am intrat iar in focul analizelor si a unor tratamente administrate pentru reglarea functiilor ficatului.
Regim alimentar, medicamente si perfuzii timp de aproximativ 70 zile.
Ma tortura infiecare zi gandul ca toate astea nu ma pot salva, asa ca am decis intr-o duminica dimineata sa merg la biserica .
Dumnezeu pregatea de mult ziua asta pentru mine, pentru ca el avea un plan minunat cu mine. Am mers la biserica de pe strada Sfantul Andrei si dupa multa vreme genunchii mei se plecau din nou in casa lui Dumnezeu, la picioarele Creatorului.M-am asezat pe ultima banca, in jurul meu in acea zi vedeam numai fete senine si oameni fericiti.Ma uitam cu jind la bucuria lor dorindu-mi din tot sufletul sa am si eu aceeasi stare interioara ca a lor.Dumnezeu mi-a dat harul ca la finalul acelei slujbe, la insistenta unui om din acea biserica sa particip la o rugaciune speciala pentru cei bolnavi care avea loc la una din camarutele de la demisolul bisericii.
Pentru prima data am avut harul sa pot sa simt pe Domnul si sa ma bucur de cercetarea Lui, povara imensa de pe umerii mei, trecutul pacatos si apasator sentimentele de vinovatie toate au disparut intr-o clipa luand cu ele si niste dureri din trupul meu bolnav. O mana nevazuta s-a asezat pe trupul meu si o caldura imensa simteam in zona ficatului si partea superioara a stomacului. Mi-am data seama imediat ca ceva supranatural , divin , o minune se intampla cu mine. Am inceput sa laud pe Domnul, stiind ca El imi vindeca toate ranile.
Dumnezeu m-a vindecat!
O ora a durat rugaciunea aceea, dar eu am avut impresia ca totul s-a intamplat intr-o clipa.
Am plecat spre spital zburand parca, totul era nou pentru mine si sufletul meu se desfata in Domnul.Asta s-a intamplat duminca. Luni era zi de recoltare probe pentru analize,eram sigur ca de data aceasta rezultatul va fi unul bun pentru ca Domnul ma vindecase...
Marti ora 08:00 asistenta ma cheama in biroul doctorului care se ocupa de mine, am mers in biroul dumnealui si eram nerabdator sa aud ce are sa imi spuna.
Cu o voce stinsa si parca uimit de ceea ce trebuie sa imi transmita , isi incepe discurusul:
" - Domnule, am o veste buna pentru tine, rezultatul analizelor facute ieri arata foarte bine. Transaminaza la ficat este ca a unui nou nascut. Nu pot sa spun ce s-a intamplat, dar este prima data cand vad asa ceva..."
- nu stia ca Dumnezeu ma vindecase.
Atunci am replicat:
"- Eu stiu ce s-a intamplat domnule locotenent colonel doctor, Dumnezeu m-a videcat!"... a tacut , a incuviintat usor din cap apoi mi-a zis:
Va trebui timp de un an de zile sa tii regim sa nu faci efort sa te odihnesti ca sa te refaci complet pentru ca dupa atata timp de medicamentatie trebuie sa te refaci, te voi trimite in concediu medical.
Dupa 92 de zile de spitalizare iesieam din spital si ma intorceam acasa , cu sufletul plin de bucurie, si cu o dorinta nespus de mare de a marturisi familiei si bisericii pe care o parasisem cu multi ani in urma, ce minune a facut Dumnezeu cu mine.
Nu am tinut regim alimentar nici macar o zi, am muncit impreuna cu familia mea in treburile gospodariei fara sa ma gandesc o clipa la ce-mi spusese doctorul, sunt 10 ani de cand Domnul m-a vindecat si azi ii multumesc lui Dumnezeu pentru ca m-a salvat de la moarte si de la desfraul lumii acesteia...
Sunt casatorit , am o familie frumoasa si sanatoasa, o sotie credincioasa si copii minunati... cine a facut toate astea? Dumnezeu!!! Glorie Lui!!!
De cand Dumnezeu traieste in viata mea , ma bucur de impliniri sufletesti si de harul Sau!
Ma rog ca Dumnezeu sa fie onorat prin aceasta marturie personala , iar cititorii sa fie ziditi sufleteste in Domnul Isus Hristos!!!
Amin!
Intr-o zi un prieten imi zice:
"-Tu o sa te pocaiesti odata si odata..!"
Suparat de ceea ce am auzit de la el, am replicat cu furia unui om lipsit de orice teama:
"-Eu nu ma voi pocai niciodata!"
Legaturile lumii, viciile vietii murdare, facuse sa dispara din inima si mintea mea orice amintire dintr-o copilarie in care biserica reprezenta mult pentru mine si familia mea.
Bunicul meu era prezbiter in biserica din satul unde am crescut , parintii mei oameni credinciosi, iar eu un tanar rebel care isi uitase adevarata identitate.
Pacatele ma copleseau si ma ingropau de la o zi la alta tot mai mult. Uneori intr-un mod foarte fin, Dumnezeu, imi vorbea in duhul mintii mele bolnave. Erau monente cand pentru cateva clipe simteam ca sunt murdar, ca sunt un fiu pierdut, dar din nefericire atunci, toate aceste trairi interioare erau doar cateva clipe si eu imi continuam "drumul murdar" fara sa tin cont de nimeni si nimic.
Familia suferea mult din pricina mea. Eu ma foloseam de ei ca de un servetel de unica folosinta, care dupa ce ti-ai facut treaba cu el, il arunci in primul cos de gunoi pe care il intalnesti in cale.
In tot acest timp mama si tata, fratii mei si surorile mele, cu toate ca eu le faceam mult rau, ei n-au incetat sa-mi fie alaturi.., cand eram la un pas de moarte uneori...
Rugaciunea familiei mele ardea pe altarul Domnului zi si noapte pentru mine!!!
Vineri 12 iunie 1998,o zi cu mult entuziasm (se incheia anul scolar)pentru toti elevii liceului "Constantin Brancusi Iasi", putea fi ziua cand viata mea s-ar fi incheiat la doar 18 ani.
Ajung la trecerea de pietoni, semaforul indica libera trecere pentru pietoni, ma angajez in traversarea strazii din fata liceului si doar un pas a mai lipsit ca un Jeep, cu numar de Bucuresti, care mergea cu viteza fff mare , sa nu imi curme firul vietii, nici acum nu imi explic ce a fost acolo, cum am scapat nevatamat...
A fost ziua, cand Dumnezeu mi-a zis :
"Eu pot sa te cobor in tarana, ce faci cu sufletul tau?"
...probabil Dumnezeu ar fi facut (avea toate motivele si tot dreptul sa o faca) asta daca nu ar fi ascultat rugaciunile parintilor mei.
In 1999 la aproximativ un an dupa aceasta intamplare eram intr-un cartier turcesc din Istambul, Bayram Pasa, cautam sa cumpar un bilet la autocar ca sa vin acasa. Un alt moment de teroare, munca mea pe o perioada de 56 de zile s-a dus sub amenintarea unui pistol , intr-un birou in care intrasem sa cumpar bilet pentru Romania. La orice pas consecintele vietii mele murdare, pandeau sa ma loveasca.
Tot timpul am fugit sa nu fac armata,dar tocmai de ce am cautat sa scap,de aia nu am scapat. Zis si facut...
Octombrie 2000 a fost momentul cand prietenii ma conduceau spre gara la trenul cu destinatia Ianca, judetul Braila. Gata, m-au recrutat si incoporat in aceeasi zi...
"-In armata cu tine strengarule!", imi zisese comandantul comisariatului din Iasi.
A fost o zi trista pentru mine! Stagiul militar s-a dovedit a fi o nuca prea tare, tot timpul trebuia sa ma supun altora si asta ma supara teribil.
O zi si mai trista din viata mea de pana atunci, a fost pe 30 mai 2001, cand implineam 21 de ani si eu curatam buda companiei de paza, a aeroportului militar si civil Bacau...umilinta mare am trait atunci!!! Toata firea mea orgolioasa tot eul meu era infrant...
Din momentul acela Dumnezeu a inceput sa vorbeasca cu mine.
Eram fiul cel mic al familiei mele, plecat de'acasa de ani de zile,care acum suferea la troaca porcilor... M-am regasit in personajul fiului mic din pilda Scripturii, "Fiul Risipitor".
As fi vrut sa scap sa mi se intample si mie ceva bun in viata, dar vocea constiintei imi spunea:
"Tu nu meriti nimic!"
Pe 6 iunie 2001 eram santinela la depozitul de munitie si rachete a unitatii de aviatie militara din Bacau, o durere chinuitoare de stomac si o stare totala de disconfort m-au rapus in postul meu de paza. Cu mari eforturi am reusit sa anunt prin telefonul din foisor comandantul garzii, ca imi este rau.Repede o masina a unitatii m-a dus la spitalul judetean Bacau. Dupa mai multe zile; analize medicale, tratament si supraveghere atenta a medicilor de acolo, toata lumea s-ar fi asteptat sa fiu mai bine ca atunci cand am venit la spital, dar lucrurile nu au stat deloc asa. In tot acest timp familia mea nu a stiut nimic de starea mea, am refuzat sa le spun. Trecuse cam 14 zile de spitalizare si starea sanatatii mele era rea. Incepusem sa ma ingrijorez!
Mi-aduc aminte de un moment in care asistenta sefa a intrat in salonul unde eram internat impreuna cu alti pacienti si dupa un set de analize pe care le efectuasem cu o zi 'nainte, a refuzat initial sa imi transmita rezultatul analizelor , mentionand ca sunt ceva probleme...a oftat si apoi mi-a zis, suspect de ciroza...
Atunci, in dimineata acelei zile, am hotarat sa sun la un prieten de familie credincios si sa ii cer ajutorul zicand:
" - Sunt in spital, roaga-te pentru mine, ca pe mine, Dumnezeu, nu ma asculta!
Sunt prea pacatos ca sa faca asta..!"
Am plecat de la telefonul fix de pe holul spitalului, si ochii imi jucau in lacrimi, ajuns in patul din salonul in care eram internat, am inchis ochii si am lasat inima si mintea sa rationeze,am inceput sa imi vars durerea in taina lui Dumnezeu,dupa cateva clipe am facut in duhul inimii mele o rugaciune insotita de o promisiune Domnului:
" - Doamne daca tu existi cu adevarat te rog da-mi sanatate, si eu promit azi in acest pat de spital ca ma pocaiesc."
A doua zi familia mea impreuna cu acel prieten pe care l-am sunat erau de dimineata la mine in salon. Emotinant moment...! Stiam ca i-am tradat, ca i-am facut sa sufere, ca le-am adus multa rusine si ca nu merit dragostea lor. M-am uitat in ochii lor si am vazut cum sufereau pentru mine.
Dupa 21 de zile de spitalizare la sectia infectioase a spitaluilui judetean Bacau, am mers la spitalul militar din Iasi. Acolo am intrat iar in focul analizelor si a unor tratamente administrate pentru reglarea functiilor ficatului.
Regim alimentar, medicamente si perfuzii timp de aproximativ 70 zile.
Ma tortura infiecare zi gandul ca toate astea nu ma pot salva, asa ca am decis intr-o duminica dimineata sa merg la biserica .
Dumnezeu pregatea de mult ziua asta pentru mine, pentru ca el avea un plan minunat cu mine. Am mers la biserica de pe strada Sfantul Andrei si dupa multa vreme genunchii mei se plecau din nou in casa lui Dumnezeu, la picioarele Creatorului.M-am asezat pe ultima banca, in jurul meu in acea zi vedeam numai fete senine si oameni fericiti.Ma uitam cu jind la bucuria lor dorindu-mi din tot sufletul sa am si eu aceeasi stare interioara ca a lor.Dumnezeu mi-a dat harul ca la finalul acelei slujbe, la insistenta unui om din acea biserica sa particip la o rugaciune speciala pentru cei bolnavi care avea loc la una din camarutele de la demisolul bisericii.
Pentru prima data am avut harul sa pot sa simt pe Domnul si sa ma bucur de cercetarea Lui, povara imensa de pe umerii mei, trecutul pacatos si apasator sentimentele de vinovatie toate au disparut intr-o clipa luand cu ele si niste dureri din trupul meu bolnav. O mana nevazuta s-a asezat pe trupul meu si o caldura imensa simteam in zona ficatului si partea superioara a stomacului. Mi-am data seama imediat ca ceva supranatural , divin , o minune se intampla cu mine. Am inceput sa laud pe Domnul, stiind ca El imi vindeca toate ranile.
Dumnezeu m-a vindecat!
O ora a durat rugaciunea aceea, dar eu am avut impresia ca totul s-a intamplat intr-o clipa.
Am plecat spre spital zburand parca, totul era nou pentru mine si sufletul meu se desfata in Domnul.Asta s-a intamplat duminca. Luni era zi de recoltare probe pentru analize,eram sigur ca de data aceasta rezultatul va fi unul bun pentru ca Domnul ma vindecase...
Marti ora 08:00 asistenta ma cheama in biroul doctorului care se ocupa de mine, am mers in biroul dumnealui si eram nerabdator sa aud ce are sa imi spuna.
Cu o voce stinsa si parca uimit de ceea ce trebuie sa imi transmita , isi incepe discurusul:
" - Domnule, am o veste buna pentru tine, rezultatul analizelor facute ieri arata foarte bine. Transaminaza la ficat este ca a unui nou nascut. Nu pot sa spun ce s-a intamplat, dar este prima data cand vad asa ceva..."
- nu stia ca Dumnezeu ma vindecase.
Atunci am replicat:
"- Eu stiu ce s-a intamplat domnule locotenent colonel doctor, Dumnezeu m-a videcat!"... a tacut , a incuviintat usor din cap apoi mi-a zis:
Va trebui timp de un an de zile sa tii regim sa nu faci efort sa te odihnesti ca sa te refaci complet pentru ca dupa atata timp de medicamentatie trebuie sa te refaci, te voi trimite in concediu medical.
Dupa 92 de zile de spitalizare iesieam din spital si ma intorceam acasa , cu sufletul plin de bucurie, si cu o dorinta nespus de mare de a marturisi familiei si bisericii pe care o parasisem cu multi ani in urma, ce minune a facut Dumnezeu cu mine.
Nu am tinut regim alimentar nici macar o zi, am muncit impreuna cu familia mea in treburile gospodariei fara sa ma gandesc o clipa la ce-mi spusese doctorul, sunt 10 ani de cand Domnul m-a vindecat si azi ii multumesc lui Dumnezeu pentru ca m-a salvat de la moarte si de la desfraul lumii acesteia...
Sunt casatorit , am o familie frumoasa si sanatoasa, o sotie credincioasa si copii minunati... cine a facut toate astea? Dumnezeu!!! Glorie Lui!!!
De cand Dumnezeu traieste in viata mea , ma bucur de impliniri sufletesti si de harul Sau!
Ma rog ca Dumnezeu sa fie onorat prin aceasta marturie personala , iar cititorii sa fie ziditi sufleteste in Domnul Isus Hristos!!!
Amin!
luni, 27 februarie 2012
Familia Crestina
Relatii in familia Crestina
1. Perspectiva Biblica a Familiei
Sfanta scriptura este clara in privinta familiei, aratand ca Dumnezeu a oranduit familia ca si institutia de temelie a societatii. Ea este compusa din persoane inrudite unele cu altele prin casatorie. Dictionarul Explicativ al limbii Romane defineste familia ca:
” Forma sociala de baza, intemeiata prin casatorie, si care consta din sot, sotie, si din descendentii acestora”
Casatoria este legamantul stabilit intre un barbat si o femeie care se leaga sa ramana impreuna pe toata durata vietii.
Casatoria este un dar unic prin care Dumenzeu realizeaza cateva scopuri cum ar fi :
Ilustrarea unirii dintre Hristos si Biserica Sa, pune la dispozitia barbatului casatorit si a femeii casatorite un cadru pentru relatiile de intimitate in care acestia isi implinesc dorintele sexuale in conformitate cu standardele biblice si perpetueaza rasa umana.Cu toate ca in Vechiul Testament nu gasim nici un cuvant care sa corespunda exact cu cuvantul modern “familie” totusi nucleul familiei este clar aratat in Scriptura inca de la inceput:
Initiatorul casatoriei este Dumnezeu si tot El este acela care consolideaza relatia dintre sot si sotie pentru ca acestia sa fie fericiti si impliniti.Ca unul care are initiativa in familie, Dumnezeu, doar Dumnezeu are dreptul sa desfaca casatoria luand din viata unul din parteneri,initiativa omului si dorinta lui de a desface o casatorie este un pacat 'naintea lui Dumnezeu.
Gen.1:26-28
“Apoi Dumnezeu a zis: "Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; "
Gen. 2:18-25 “18.
Domnul Dumnezeu a zis: "Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el...Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om. 23. Şi omul a zis: "Iată în sfîrşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi, femeie, pentrucă a fost luată din om." 24. Deaceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa, şi se vor face un singur trup. “
In Noul Testament Termenul de “familie” (greceste: patria) este mentionat ca atare numai de trei ori, si anume in Luca 2:4,” Iosif s-a suit şi el din Galilea, din cetatea Nazaret, ca să se ducă în Iudea, în cetatea lui David, numită Betleem,-pentrucă era din casa şi din seminţia lui David,” Fapte 3:25 “Voi sînteţi fiii proorocilor şi ai legămîntului, pe care l-a făcut Dumnezeu cu părinţii noştri, cînd a zis lui Avraam: "Toate neamurile pămîntului vor fi binecuvîntate în sămînţa ta." , si Efeseni 3:15 “din care îşi trage numele orice familie (greceste:patria), în ceruri şi pe pămînt,” insa ideea de “casa” sau “cei din casa” (greceste: oikos) este intalnita de mai multe ori. Proeminenta paternitatii poate fi vazuta clar in cel de-al treilea text (Efeseni 3:15) unde cuvantul “patria”, adica famile are un “pater” adica “tata” intelegand ca la originea tuturor sta paternitatea universala a lui Dumnezeu din care este derivata toata ordinea relatiilor.
Biblia arata clar ca barbatul si nevasta au o valoare egala inaintea lui Dumenzeu, fiind creati amandoi dupa chipul si asemanarea Lui. Relatiile de casatorie ilustreaza felul in care se poarta Dumnezeu cu poporul Sau.
2. Relatia dintre sot si sotie
Efeseni 5:33 “Încolo fiecare din voi să-şi iubească nevasta ca pe sine; şi nevasta să se teamă de bărbat.”
Sotul - Pentru ca relatia dintre sot si sotie sa fie dupa modelul Scripturii, sotul trebuie sa invete sa-si iubeasca sotia cu lepadare de sine. Apostolul Pavel scrie Efesenilor: Efeseni 5:25 “Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea” Am spus “sa invete” deoarece acest fel de iubire nu vine in mod automat, firesc.Trebuie sa invatam, urmand exemplul Domnului Isus unde vedem ca dragostea autentica nu poate veni pe cale normal fireasca, ci trebuie sa izvorasca din sursa nesecata, din Dumnezeu, care este dragoste. Apostolul ridica nivelul dragostei in familie la cel mai inalt standard, aratandu-ne ca aceasta este o ilustratie a relatiei dintre sot si sotie.
Casatoria este de folos la toate nivelele:
-emotional: Gen 2: 18.” Domnul Dumnezeu a zis: "Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.",
-social: Gen 1:28 “Dumnezeu i-a binecuvîntat, şi Dumnezeu le-a zis: "Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pămîntul, şi supuneţi-l; şi stăpîniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pămînt."
-fizic: 1 Cor 7: 1-3 “1. Cu privire la lucrurile despre cari mi-aţi scris, eu cred că este bine ca omul să nu se atingă de femeie. 2. Totuş, din pricina curviei, fiecare bărbat să-şi aibă nevasta lui, şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul ei. 3. Bărbatul să-şi împlinească faţă de nevastă datoria de soţ; şi tot aşa să facă şi nevasta faţă de bărbat”.,
-spiritual: Efeseni 5:21-24 “21. Supuneţi-vă unii altora în frica lui Hristos. 22. Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri ca Domnului; 23. căci bărbatul este capul nevestei, după cum şi Hristos este capul Bisericii, El, Mîntuitorul trupului. 24. şi după cum Biserica este supusă lui Hristos, tot aşa şi nevestele să fie supuse bărbaţilor lor în toate lucrurile.”
Dragoste Sacrificiala - Daca sotul are ca model pe Domnul Hristos si dragostea Sa pentru biserica, atunci el o va iubii pe sotie cu o dragoste sacrificatoare. Dupa cum Hristos s-a dat pe Sine pentru biserica, tot asa sotul , in dragoste se da sotiei sale. Adevarata dragoste “nu caută folosul său” (1 Cor 13:5), deci nu este egoista.
Sotia – Ei Domnul ii cere respect, reverenta si supunere fata de sotul ei. Sotia trebuie sa se supuna de buna voie autoritatii sotului care o slujeste din dragoste, dupa cum si Biserica este supusa de buna voie lui Hristos, Capul ei. Creata ca si barbatul dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, nevasta este egala cu el inaintea lui Dumnezeu si a primit din partea lui Dumnezeu resposabilitatea de a-si respecta barbatul, de a-l sluji ca un ajutor potrivit in administrarea casei si in formarea noii generatii.Apostolul Pavel se adreseaza sotiilor zicand: Efeseni 5:33 “ Încolo fiecare din voi să-şi iubească nevasta ca pe sine; şi nevasta să se teamă de bărbat.”. El le spune, ai grija sa-ti respecti sotul si sa asculti incontinuu de el. Ce efecte extraordinare ar rezulta aceasta ascultare in Domnul. Ce s-ar intampla daca aceste instructiuni divine ar fi practicate pe scara larga in randurile crestinilor de azi? N-ar mai fi certuri, nu s-ar mai produce despartiri, divorturi, ci caminul ar fi intr-adevar un “colt de rai” (expresie preluata din titlul cartii fratelui Pitt Popovici). Atmosfera din familie ar fi o anticipare a paradisului. Dragostea (agape) a sotului si supunerea in reverenta si ascultare a sotie pot fi realitate doar prin puterea Duhului Sfant.
Radacina problemelor maritale este pacatul. Supunerea fata de Hristos si unii altora este modalitatea de a biruii egoismul propriu. Cand suntem supusi, Duhul Sfant ne poate umple cu putere de a ne iubi cu o dragoste sacrificatoare, o dragoste dupa modelui Domnului Hristos.
Amin.
1. Perspectiva Biblica a Familiei
Sfanta scriptura este clara in privinta familiei, aratand ca Dumnezeu a oranduit familia ca si institutia de temelie a societatii. Ea este compusa din persoane inrudite unele cu altele prin casatorie. Dictionarul Explicativ al limbii Romane defineste familia ca:
” Forma sociala de baza, intemeiata prin casatorie, si care consta din sot, sotie, si din descendentii acestora”
Casatoria este legamantul stabilit intre un barbat si o femeie care se leaga sa ramana impreuna pe toata durata vietii.
Casatoria este un dar unic prin care Dumenzeu realizeaza cateva scopuri cum ar fi :
Ilustrarea unirii dintre Hristos si Biserica Sa, pune la dispozitia barbatului casatorit si a femeii casatorite un cadru pentru relatiile de intimitate in care acestia isi implinesc dorintele sexuale in conformitate cu standardele biblice si perpetueaza rasa umana.Cu toate ca in Vechiul Testament nu gasim nici un cuvant care sa corespunda exact cu cuvantul modern “familie” totusi nucleul familiei este clar aratat in Scriptura inca de la inceput:
Initiatorul casatoriei este Dumnezeu si tot El este acela care consolideaza relatia dintre sot si sotie pentru ca acestia sa fie fericiti si impliniti.Ca unul care are initiativa in familie, Dumnezeu, doar Dumnezeu are dreptul sa desfaca casatoria luand din viata unul din parteneri,initiativa omului si dorinta lui de a desface o casatorie este un pacat 'naintea lui Dumnezeu.
Gen.1:26-28
“Apoi Dumnezeu a zis: "Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; "
Gen. 2:18-25 “18.
Domnul Dumnezeu a zis: "Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el...Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om. 23. Şi omul a zis: "Iată în sfîrşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi, femeie, pentrucă a fost luată din om." 24. Deaceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa, şi se vor face un singur trup. “
In Noul Testament Termenul de “familie” (greceste: patria) este mentionat ca atare numai de trei ori, si anume in Luca 2:4,” Iosif s-a suit şi el din Galilea, din cetatea Nazaret, ca să se ducă în Iudea, în cetatea lui David, numită Betleem,-pentrucă era din casa şi din seminţia lui David,” Fapte 3:25 “Voi sînteţi fiii proorocilor şi ai legămîntului, pe care l-a făcut Dumnezeu cu părinţii noştri, cînd a zis lui Avraam: "Toate neamurile pămîntului vor fi binecuvîntate în sămînţa ta." , si Efeseni 3:15 “din care îşi trage numele orice familie (greceste:patria), în ceruri şi pe pămînt,” insa ideea de “casa” sau “cei din casa” (greceste: oikos) este intalnita de mai multe ori. Proeminenta paternitatii poate fi vazuta clar in cel de-al treilea text (Efeseni 3:15) unde cuvantul “patria”, adica famile are un “pater” adica “tata” intelegand ca la originea tuturor sta paternitatea universala a lui Dumnezeu din care este derivata toata ordinea relatiilor.
Biblia arata clar ca barbatul si nevasta au o valoare egala inaintea lui Dumenzeu, fiind creati amandoi dupa chipul si asemanarea Lui. Relatiile de casatorie ilustreaza felul in care se poarta Dumnezeu cu poporul Sau.
2. Relatia dintre sot si sotie
Efeseni 5:33 “Încolo fiecare din voi să-şi iubească nevasta ca pe sine; şi nevasta să se teamă de bărbat.”
Sotul - Pentru ca relatia dintre sot si sotie sa fie dupa modelul Scripturii, sotul trebuie sa invete sa-si iubeasca sotia cu lepadare de sine. Apostolul Pavel scrie Efesenilor: Efeseni 5:25 “Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea” Am spus “sa invete” deoarece acest fel de iubire nu vine in mod automat, firesc.Trebuie sa invatam, urmand exemplul Domnului Isus unde vedem ca dragostea autentica nu poate veni pe cale normal fireasca, ci trebuie sa izvorasca din sursa nesecata, din Dumnezeu, care este dragoste. Apostolul ridica nivelul dragostei in familie la cel mai inalt standard, aratandu-ne ca aceasta este o ilustratie a relatiei dintre sot si sotie.
Casatoria este de folos la toate nivelele:
-emotional: Gen 2: 18.” Domnul Dumnezeu a zis: "Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.",
-social: Gen 1:28 “Dumnezeu i-a binecuvîntat, şi Dumnezeu le-a zis: "Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pămîntul, şi supuneţi-l; şi stăpîniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pămînt."
-fizic: 1 Cor 7: 1-3 “1. Cu privire la lucrurile despre cari mi-aţi scris, eu cred că este bine ca omul să nu se atingă de femeie. 2. Totuş, din pricina curviei, fiecare bărbat să-şi aibă nevasta lui, şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul ei. 3. Bărbatul să-şi împlinească faţă de nevastă datoria de soţ; şi tot aşa să facă şi nevasta faţă de bărbat”.,
-spiritual: Efeseni 5:21-24 “21. Supuneţi-vă unii altora în frica lui Hristos. 22. Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri ca Domnului; 23. căci bărbatul este capul nevestei, după cum şi Hristos este capul Bisericii, El, Mîntuitorul trupului. 24. şi după cum Biserica este supusă lui Hristos, tot aşa şi nevestele să fie supuse bărbaţilor lor în toate lucrurile.”
Dragoste Sacrificiala - Daca sotul are ca model pe Domnul Hristos si dragostea Sa pentru biserica, atunci el o va iubii pe sotie cu o dragoste sacrificatoare. Dupa cum Hristos s-a dat pe Sine pentru biserica, tot asa sotul , in dragoste se da sotiei sale. Adevarata dragoste “nu caută folosul său” (1 Cor 13:5), deci nu este egoista.
Sotia – Ei Domnul ii cere respect, reverenta si supunere fata de sotul ei. Sotia trebuie sa se supuna de buna voie autoritatii sotului care o slujeste din dragoste, dupa cum si Biserica este supusa de buna voie lui Hristos, Capul ei. Creata ca si barbatul dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, nevasta este egala cu el inaintea lui Dumnezeu si a primit din partea lui Dumnezeu resposabilitatea de a-si respecta barbatul, de a-l sluji ca un ajutor potrivit in administrarea casei si in formarea noii generatii.Apostolul Pavel se adreseaza sotiilor zicand: Efeseni 5:33 “ Încolo fiecare din voi să-şi iubească nevasta ca pe sine; şi nevasta să se teamă de bărbat.”. El le spune, ai grija sa-ti respecti sotul si sa asculti incontinuu de el. Ce efecte extraordinare ar rezulta aceasta ascultare in Domnul. Ce s-ar intampla daca aceste instructiuni divine ar fi practicate pe scara larga in randurile crestinilor de azi? N-ar mai fi certuri, nu s-ar mai produce despartiri, divorturi, ci caminul ar fi intr-adevar un “colt de rai” (expresie preluata din titlul cartii fratelui Pitt Popovici). Atmosfera din familie ar fi o anticipare a paradisului. Dragostea (agape) a sotului si supunerea in reverenta si ascultare a sotie pot fi realitate doar prin puterea Duhului Sfant.
Radacina problemelor maritale este pacatul. Supunerea fata de Hristos si unii altora este modalitatea de a biruii egoismul propriu. Cand suntem supusi, Duhul Sfant ne poate umple cu putere de a ne iubi cu o dragoste sacrificatoare, o dragoste dupa modelui Domnului Hristos.
Amin.
miercuri, 9 noiembrie 2011
Conferinta de tineret la Pascani!
Biserica penticostală Nr. 2 “Betel” din Paşcani a găzduit prima conferinţă de tineret cu tema:
“Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea în secolul ispitelor…?”
Într-o lume plină de ispite, de provocări păcătoase, într-o vreme când cei mai mulţi cad, tu, cum poţi rămâne în picioare?
Tinerii credincioşi trebuie să cunoască astăzi, într-un secol al ispitelor, cum poţi să te păstrezi curat când nimeni nu mai luptă pentru asta, cum poţi să-ţi însuşeşti anumite principii scripturale şi de unde avem puterea de a ne raporta la aceste principii cu viaţa noastră.
Invitatul special al acestei conferinte a fost pastorul Gabi Moisuc, un slujitor tânăr cu sufletul aproape de tinerii din Paşcani.
ÎN TEMA CONFERINŢEI EL A SUBLINIAT URMĂTOARELE ASPECTE:
1.Ai grijă cu ce te hrăneşti!
a) hrăneşte-te cu cuvintele credinţei
b) să ştii şi să cunoşti cuvântul Sfintei Scripturi
c) fii un om al cărţii
2.Fii evlavios!
a)fă deprindere din evlavie
b)fă-ţi obiceiuri sfinte
3.Implică-te în activităţi bisericeşti
a)fii un tânăr activ
b)îndeletniceşte-te cu munca
c)stai în anturajul, unor oameni sănătoşi în credinţă
Conferinţa a strâns tinerii din Paşcani cât şi din suburbiile oraşului. Tinerii din Todireşti, Heleşteni, Lespezi, Moţca şi Verşeni au avut posibilitatea să laude prin cântare şi poezie pe Dumnezeu.
Tema conferinţei s-a dovedit a fi ceva de actualitate şi a stârnit în rândurile tinerilor un mare interes şi dorinţa de a se apropia de Domnul, pentru a-L sluji cu toată curăţia şi credincioşia inimii.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)